Provocarea lui Nicolae Bud...

Radu F. Alexandru

Nicolae Bud face parte din spița aleasă, din păcate tot mai puțin numeroasă, a celor cărora le pasă. Nu în primul rând; sau, mai corect spus, nu în exclusivitate doar de propria lor existență. Mă gândesc la acei oameni pentru care soarta semenilor lor, a comunităților din care fac parte, și, mai presus de toate, a neamului căruia îi aparțin sunt subiecte de perpetuă și nobilă preocupare. Pe cei despre care vorbesc, îi distinge neostoita stare de veghe în care își duc viața, o stare care îi face să fie permanent conectați la realitatea lumii în care trăiesc. Privirea lor este, aidoma unui radar, larg cuprinzătoare și caută să pătrundă până în zonele cele mai ascunse ale lumii în care ne consumăm existența. O fac cu seninătate, într-un efort continuu de-a ne atenționa și de-a îndrepta lucrurile ce se mai pot îndrepta.

Ultima carte a lui Nicolae Bud, programat pusă sub titlul „VE­GHEA CA O PROVOCARE”, este o culegere de articole pe care autorul le-a publicat de-a lungul timpului, din păcate fără să menționeze în cuprins și data apariției lor. Cred că sunt departe de orice suspiciune degrabă dacă afirm că, pentru mine, cartea lui Bud reprezintă un manifest a ceea ce s-ar putea numi, și ar trebui să fie, implicare, responsabilitate, respect față de tradiție și grijă/preocupare față de viitor. Autorul nu este un veleitar prețios care își arogă aerul și dreptul de a da sentințe asupra lumii în care trăiește – el, Nicolae Bud, este un om care vede, înțelege și se simte dator să ne invite să cugetăm cu luare-aminte la felul în care stau lucrurile; la noi și aiurea.
E greu să identifici care este „tema principală” care se degajă după parcurgerea celor 39 de articole, adunate în cuprinsul cărții. Pentru că multitudinea zonelor pe care le supra-veghează autorul este extrem de largă. Este beneficiul unei educații, a unei erudiții care îi permit să se simtă la fel de în largul lui atunci când pledează pentru necesitatea redeschiderii școlilor profesionale, ca și în postura de participant și de comentator al unei lungi serii de evenimente solemne desfășurate în Aula Academiei.
Și, astfel, ești invitat să reflectezi la felul în care vorbim, la modul în care este tratată limba română; ți se pune în fața ochilor minții o oglindă care te duce natural cu gândul la interogații despre felul în care suntem și cum ne văd alții („România, Eterna și fascinanta țară a lui Dracula”); suntem pe drept dojeniți pentru felul intratabil, și atât de costisitor, în care știm să ne vorbim de rău pe toate drumurile, cu un refren care pare să fi ajuns să facă parte dintr-un ADN național: „Ca la noi la nimeni”; ne face părtași la neliniștea pe care o resimte când este vorba de soarta satului românesc și la perspectivele sale de evoluție în lungul deceniilor următoare; nu poate să nu tragă un apăsat semnal de alarmă privind lipsa mâinii de lucru calificat pentru diferitele sectoare de activitate. Nu numai medicii din țară au plecat, ci și cei care absolviseră la vremea lor școlile profesionale și care asigurau mâna de lucru în toate întreprinderile și pe toate șantierele din țară. Azi ne crapă buzele după ei, reanimarea învățământului profesional rămânând un deziderat la care nu se angajează nimeni.

Fiecare din articolele lui Nicolae Bud sunt grave invitații la reflec­ție. Alături de aceste incisive plonjări în realitatea cotidiană, autorul își/ne oferă și bucuria portre­telor unor personalități de prim rang, pe care i-a cunoscut și a căror alură impresionantă se simte dator să o omagieze. Nicolae Breban, Eugen Simion, Grigore Leșe, Corneliu Mănescu, precum și o lungă listă de înalți prelați ai BOR sunt doar câțiva dintre cei în a căror memorie Nicolae Bud se pleacă cu dragoste și prețuire.
Dragoste și prețuire pe care, cu siguranță, o vor trăi toți cei care se vor bucura de întâlnirea cu
„VE­GHEA CA O PROVOCARE”, un dar semnat NICOLAE BUD.