Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Parohia Ortodoxă Vişeu de Sus –Rădeasa
Parohia Ortodoxă Vişeu de Sus –Rădeasa, a luat fiinţă la data de 1 noiembrie 1993, când un grup de credincioşi din viitoarea parohie –Rădeasa, avându-l în frunte pe cântăreţul Ciolpan Vasile, Coman Maftei Sautea, Grad Nastaca, Ţicală Ileana, au făcut mai multe demersuri pe lângă Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cerând înfiinţarea noii parohii şi un preot.
Piatra de temelie a noului lăcaş de rugăciune a fost pusă la 8 noiembrie 1993 de Sf. Mihail şi Gavriil, când protopopul interimar al Vişeului în persoana pr. Protopop Mircea Pop alături de pr. Bradea Maftei, pr. Ioan Pop din Poienile Izei şi un număr important de credincioşi, au sfinţit locul pentru Sf. Biserica în zona numită “hotarul lui Ioji”.
În data de 1 iunie 1994 au început lucrările la fundaţia bisericii, sfintele slujbe săvârşindu-se în casa primului corator coman Maftei –Sautea şi soţia Maria.
Cu data de 1 mai 1995, au început lucrările de zidire a sfântului lăcaş din cărămidă, care au durat până în toamna anului 1997, sub îndrumarea meşterului Crişan Vasile din Vişeu de Sus şi echipa acestuia.
Între anii 1997-1998, au continuat lucrările de înălţare a celor cinci turnuri-lucrare condusă şi executată de meşterul Vlad Petru din comuna Sălişte.
Ulterior, Biserica a fost înzestrată cu trei clopote, urmând în anul 1998 noul lăcaş de cult să fie acoperit cu tablă din aluminiu, iar între anii 1999-2001 să fie pictată în tehnică fresco de către pictorul Căpuşe Ilie din Curtea de Argeş.
După efectuarea picturii, Biserica a fost împodobită cu un frumos iconostas din lemn de stejar, precum şi mobilierul bisericii executate de către meşterul Armanu Virgil din Grumazeşti-Neamţ.
Slujba de sfinţire al noului lăcaş a fost oficiată de PS Iustin Sigheteanu în data de 25 august 2002, înconjurat de un număr de 30 de preoţi şi un număr mare de credincioşi.
În anul 2003, s-au început lucrările unui frumos altar de vară, iar în anul 2005 s-au început lucrările la casa parohială, care deţine la parterul ei o trapeză.
Pr. paroh Bradea Maftei