Mănăstirea Valea Scradei, între legendă şi adevăr

În legatura cu această vatră monahală, istoricul Alexandru Filipaşcu susţine în lucrarea „Istoria Maramureşului” că mănăstirea a fost părăsită în 1762 de către singurul ei călugar, deoarece biserica a fost pângărită de un cioban care şi-a adăpostit caprele în ea. Cândva după acest eveniment, pentru a nu se distruge, biserica a fost mutată în sat şi folosită de către ţipţerii care nu aveau biserică, susţine acelaşi istoric, pentru ca mai apoi ea sa fie mutată din ordinul regelui Carol al II-lea(1930-1940) la castelul de la Pelisor şi mai apoi la mănăstirea Techirghiol, unde se află şi astăzi. Această teorie nu mai are astăzi nici o susţinere. Între profanarea ei, urmată apoi de mutarea în sat, şi venirea ţipţerilor în Vişeu, după 1773, nu este nici o legătură.

Comunitatea romano-catolică, alcătuită din germani şi maghiari, a făcut demersuri încă de la început pentru a avea parohie şi preot. Un prim succes au obţinut în 1780, când preotul Franz Xaver Peer din Coştiui se deplasa în Vişeu pentru serviciile religioase. Din cauza drumului extrem de greu nu şi-a putut onora cu succes obligaţiile şi a renunţat la Vişeu. Comunitatea a perseverat însă în demersul său, şi astfel, până în 1789, s-a terminat casa parohială care avea probabil încorporată o capelă, de vreme ce au fost comandate obiectele bisericeşti necesare cultului, iar mai apoi a fost numit un preot, înfiinţându-se la 9 ianuarie 1790 parohia romano-catolică Sfânta Ana.                

Cam în această perioadă biserica mănăstirii de la Valea Scradei a fost mutată în sat, fără nici o legătură cu acţiunile comunitaţii romano-catolice. Pe terenul ipotezelor putem presupune că: dacă ei au adus bisericuţa, s-au folosit de ea în primii ani până ce i-au construit biserica. Acest lucru e puţin probabil de vreme ce nici un document din arhiva parohiei romano-catolice nu pomeneşte de acest lucru.

Cât priveşte mutarea bisericii la ordinul regelui Carol al II-lea, lucrurile stau altfel.Carol al II-lea a făcut o singură vizită în Maramureş; în 1923, când îl însoţea pe tatăl său, regele Ferdinand. Atunci ei au putut vizita prima biserică romano- catolică –presupusă a fi de la mănăstirea Valea Scradei . Din păcate, pentru această teorie cercetările mai noi din arhiva Bisericii Romano-Catolice au relevat faptul că prima biserică a comunităţii germane a fost zidită din…. piatră între 1804-1805 şi a fost demolată în 1924.

Pe de altă parte, actuala biserică de la Techirghiol nu seamănă deloc cu imaginea păstrată a bisericii vechi din centrul Vişeului (presupusă a fi mutată): nici ca arhitectură nici ca dimensiuni, nici ca material de construcţie. Istoricul mănăstirii Techirghiol consemnează altceva: ” În anul 1951, patriarhul Iustinian aduce aici (la Techirghiol) o minunată bisericuţă de lemn din sec. al XVII-lea, de origine transilvăneană cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, pe care o resfinţeşte la data de 15 august acelaşi an, schimbându-i hramul în Adormirea Maicii Domnului. 

Construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVII-lea bisericuţa a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al-II-lea la Castelul Pelişor de la Sinaia, construindu-le localnicilor în schimb o biserică de zid…Patriarhul Justinian a reuşit să o salveze, mutându-o de la Sinaia, unde, după instaurarea comunismului, rămăsese în paragină [ şi ] restaurând-o la Techirghiol…După transportarea ei la Techirghiol, restauratorii adaugă un pridvor sculptat şi un turn de clopote cu foişor. În documentele care s-au păstrat în legătură cu această bisericuţă se aminteşte că exista o clopotniţă situată însă separat de corpul bisericii propriu-zise. Pereţii bisericii sunt alcătuiţi din bârne de stejar de grosime variabilă între 25-30 cm, suprapuse orizontal într-o tehnică specifică locaşurilor de lemn din Transilvania, numită coadă de rândunică, iar în unele locuri prin cuie de lemn.”