• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 22 Februarie , 2019

Propuneri pentru modificarea legislației în vederea acordării de despăgubiri pentru pagubele produse de mistreți

 Prefectul Vasile Moldovan a spus: „În ultimii doi ani am efectuat mai multe demersuri prin care am discutat inclusiv cu primarii despre posibilitatea acordării de despăgubiri, având în vedere că procedura este complicată. Am convocat această întâlnire de lucru pentru a identifica soluții și propune modificarea legislației în vederea stabilirii unei proceduri simplificate pentru despă­gubirea cetățenilor cărora le-au fost distruse culturile. Din răspunsul primit de la Garda Forestieră rezultă că nu au fost depuse dosare/procese verbale în conformitate cu prevede­rile legislației în vigoare pentru acordarea de despă­gubiri”.
Reprezentantul Gărzii Forestiere a precizat că modificările aduse la legea vânătorii au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională. Din cota stabilită pentru recoltarea mistreților la nivelul județului nostru, valabilă până la jumătatea lunii mai s-a recoltat 84% (din 2760 mistreți cotă aprobată au fost recoltați 2328).
Primarul comunei Recea, Pavel Octavian, a precizat că problema ma­joră o reprezintă pagubele produse de mistreți la culturile de porumb.

Din cauza pagubelor produse de mistreți, mare parte a terenurilor au rămas nelucrate, a menționat și primarul Ioan Mătieș. În Baia Sprie, mistreții au distrus inclusiv zona viticolă.

Reprezentanții autorităților, dar și cetățenii au propus următoarele: modificarea urgentă a legii vână­torii; realizarea unei estimări a nu­mă­rului de mistreți, demersuri pen­tru majorarea cotei de vânătoare a porcilor mistreți; realizarea în­grădirii cu garduri electrice a peri­metrelor; redimensionarea fon­du­rilor de vânătoare pentru a nu include în perimetru zone agricole; demersuri legislative la nivel central; realizarea unei proceduri de acordare a despă­gubirilor.

Prefectul Vasile Moldovan a declarat că va fi constituit un colectiv tehnic de lucru din reprezentanții autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice cu atribuții în acordarea de despăgubiri, juriști și reprezentanți ai proprieta­rilor fondurilor de vânătoare și administratori de fonduri cinegetice (Direcția Silvică Maramureș și AJVPS), reprezentanți ai asocia­țiilor/cetățenilor care vor propune atât proceduri de prevenție, respectiv de acordare a despăgubirilor, dar și de modificare a legislației în domeniu care va fi transmisă la nivel central ministerelor, respectiv parlamentarilor pentru inițiativă legisla­tivă, pentru prezentarea și dez­­ba­terea în comisii, iar ulterior în plen.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.