Propolisul, valoarea incontestabilă a unui remediu străvechi (II)

 Revenind la eficienţa terapeutică a tincturii de propolis, mai sunt două aspecte de luat în calcul, referitoare la calitatea acesteia: primul este că multe tincturi de pe piaţă nu s-au întâlnit cu propolisul efectiv. Acest lucru a fost studiat şi pus în evidenţă, în urmă cu câţiva ani, la Universitatea de ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj. Iar al doilea este legat de tehnologia de extracţie. Astfel, o să găsiţi în literatură recomandarea ca tinctura de propolis să fie realizată cu alcool de 96 de grade şi cu 10 până la 30% propolis, prin macerare două săptămâni.

Vorbind din propria experienţă şi prin prisma unor practicieni apiterapeuţi din alte ţări, o tinctură bună de propolis se realizează cu alcool între 60-70 de grade, cu 30% propolis şi plămădită cel puţin două luni. În tot acest timp se agită de mai multe ori pe zi. În felul acesta, este posibilă extracţia şi a fracţiei de principii solubile în apă (dar insolubilă în alcool) care nu este deloc neglijabilă, căci ajunge până la 22%, conform cercetărilor Dr. Janos Kormendi-Racz din Ungaria. Aşa o preparăm noi, şi aşa am să vă sfătuiesc să o preparaţi şi Dvs. în casă. Bineînţeles, tehnologia de producţie industrială poate scurta acest proces. Dar nu foarte mult. Răbdarea este de mare folos în prepararea unor tincturi de calitate.

În cazul în care nu găsiţi tinctura de propolis la 70 de grade, până când o să vi-o preparaţi Dvs. acasă, puteţi să folosiţi şi tinctura de 90...96 de grade, mai ales dacă aveţi încredere în producător.

Sigur că ar mai fi o problema: calitatea propolisului brut. În primul rând el poate fi “înmulţit” prin amestecare cu ceară. Dacă cumpăraţi  batoane de propolis, ele puse la congelator devin casante. Trebuie să se rupă fără să se îndoaie. Dacă nu se întâmplă aşa, aveţi propolis cu ceară sau şi mai rău, aţi cumpărat ceară cu propolis... Evident, ideal este să cunoaşteţi un apicultor de încredere.

Este foarte important de ştiut că nu s-a constatat toxicitate indusă de propolis chiar şi la doze mari. Prof. Dr. Siegfried Ansorge a relatat, în 2010, la Seminarul organizat de Societatea Austriacă de Apiterapie, că în experimentele realizate au administrat la şoareci doze de 1400 mg per Kg şi pe zi, timp de 90 zile, fără niciun efect toxic. Proporţional, la o persoană de 70 Kg ar reveni o doză de 98 g propolis brut pe zi ! Asta m-a îndemnat să probez acest lucru la mine în casă. Aşa că, în ultimele ierni, soţul meu şi cu mine am luat timp de câteva zile doze de 20, 30, 40 şi chiar 50 de ml de tinctură de propolis pe zi. Fără niciun semn de intoxicare. Desigur, la dozele mai mari apare o euforie lesne de înţeles, căci vorbim de alcool de 70 de grade. Mai pot apărea probleme la condus maşina, daca vă trage poliţia pe dreapta. Sau eventual o senzaţie de greaţă. Dar unul, două pahare de limonadă limpezesc repede această stare.

Aşadar, există totuşi un impediment. La peste 10 ml/zi de tinctură la 70 grade (sau 96 grade) trebuie ţinut cont şi de ingerarea unei cantităţi de alcool.

Sunt persoane care nu pot consuma alcool sau o pot face în cantităţi limitate. Aşa sunt bolnavii cu suferinţe hepatice severe, ciroze, hepatocarcinoame sau persoane care au suferinţe conexe şi sunt sub o medicaţie ce nu poate fi asociată cu alcoolul, epilepsii, afecţiuni psihice diverse. Aceştia pot folosi un extract în apa de propolis, cum este cel obţinut de Favisan Lugoj. Dar concentraţia acestuia este de doar 10% propolis şi nu există suficientă experienţă practică în dozarea soluţiei apoase pentru afecţiuni severe. Extractul apos conţine doar substanţele hidrosolubile, nu şi pe cele alcoolosolubile. El are valoarea lui, lucru demonstrat şi la noi şi în Rusia, încă din anii `70, pe când lucrările altor colective de cercetare străine încă începeau cu fraze de genul: propolisul este insolubil în apă.

Mai nou, o româncă pe care am cunoscut-o la Conferinţa de apiterapie de la Cluj din anul 2011, d-na Bisboaca, a reuşit să obţină la Varşovia în acelaşi an, la un simpozion internaţional de inventică, medalia de argint pentru o invenţie românească, care printr-o procedură complexă realizează o suspensie de propolis în apă, ce reuneşte atât principiile hidrosolubile, cât şi pe cele alcoolosolubile.

Produsul obţinut este numit “Esenţă de propolis” şi este realizat de S.C. Phenalex S.R.L. Societatea are distribuţie naţională, aşa că ar trebui să găsiţi produsul pe rafturile magazinelor naturiste. Dacă nu aflaţi acest produs în magazine, sunaţi direct la societate, tel.  0748.369.658.

O altă speranţă pentru un viitor, sperăm nu prea îndepărtat, este soluţia injectabilă de propolis, la care lucrează Dl. Michel Simics din Canada. Dacă se injectează intravenos, se pot obţine efecte mult mai rapide şi puternice, deosebit de utile în afecţiuni grave, care necesită acţiuni intense.

Revenind la tinctura de propolis, administrarea ei internă se face în mod corect amestecând-o cu miere. Mierea are o capacitate portantă şi de amplificare a efectului remediilor împreună cu care este administrată. Îmbunătăţeşte absorbţia lor, protejează mucoasele de tăria alcoolului şi concomitent reduce efectele generale nedorite ale acestuia. Nu se cunoaşte un raport precis între remediul principal şi miere, dar se poate considera un raport de 1 pe 2 sau 1 pe 3, adică o parte tinctură şi 2 sau 3 părţi miere.

Desigur, în cazul diabeticilor vom utiliza doar miere de salcâm, care, reamintesc, conţine mai multă fructoză şi puţină glucoză. Nu se vor depăşi 2-3 linguriţe/zi. Tinctura de propolis se mai poate administra şi picurată pe pâine, biscuit sau tărâţe. Ideal se ia înainte de mese cu 20-30 minute.

Tratamente naturiste în oncologie, hematologie

Tratamentele strict naturiste în oncologie şi hematologie nu pot să dea rezultate la nivel de masă, fără utilizarea produselor stupului şi în primul rând a propolisului. În diversele publicaţii cu preocupări în această zonă, au fost scrise în ultimii douăzeci de ani mii de pagini despre tratarea cancerului pe cale naturistă.

Astfel, grâul încolţit, orzul, orezul sălbatic, morcovul, pătrunjelul, varza, ridichea neagră, strugurii negri, brocoli, ceapa, usturoiul, mărul lupului, spânzul, brânduşa de toamnă, obligeana, tătăneasa, brusturele, păpădia, cimisirul, echinaceea, argila, argintul coloidal, apa uşoară, uleiul de măsline, de cânepă, ganoderma, astragalusul, zeolitul, lăptişorul de matcă, mierea, micronutrienţi organici etc., toate au fost descrise cu efecte anti-cancerigene.

Cu toate acestea, nu a crescut rata de succes în lupta împotriva cancerului şi nici nu s-a reuşit coagularea unei căi 100% naturiste puternice, care să ajungă la public ca fiind soluţia reală contra cancerului.

Observăm că cele mai multe dintre textele pomenite mai sus nu aveau la bază o experienţă şi o practică medicală efectivă, ci au vizat fie succesul publicistic, fie au constituit un suport media pentru vânzarea de suplimente nutriţionale. Pentru a conduce la succes clinic, este nevoie de materiale oneste, bazate pe cazuistică clinică, proprie autorilor sau unor oameni consacraţi. Studiile de laborator dau numai indicii despre ce se poate obţine, însă ele rămân simple teorii până când sunt transpuse în complexitatea vieţii prin studii clinice şi munca directă cu pacienţii. Ştim cu toţii maxima: “Teoria ca teoria, dar practica ne omoară !” Ori, în cazul cancerului, această maximă devine o crudă şi nedorită realitate. În plus, aceste lucrări neînsoţite de experienţă practică a autorilor, lipsite de îndrituirea unui discurs în sfera medicală, generează, conştient sau nu, răspunderi cel puţin morale, atât pentru autori, cât şi pentru editori.

Potrivit experienţei personale şi a multor medici naturişti, precum şi cu susţinerea unui număr foarte mare de studii realizate în lume, propolisul a dovedit efecte anticancerigene. Complexul fito-chimic de principii active are o acţiune mito-depresivă, adică de inhibare a multiplicării celulare. Dar inteligenţa naturii face ca aceasta să se manifeste foarte puternic la nivelul celulelor maligne, dezechilibrate informaţional-genetic, fără a atinge în aceeaşi măsură şi celulele sănătoase. Este limpede pentru toată lumea că un ţesut nu se malignizează în totalitate. În el vor rămâne celule normale, dar activitatea lor este perturbată de celulele maligne. Reprimind preferenţial şi de durată celulele maligne, este favorizată activitatea celor normale şi restabilirea structurii şi funcţionalităţii ţesutului respectiv. Astfel, cu propolis, evoluţia malignă poate fi încetinită şi chiar oprită, uneori eradicată.

Modul de administrare utilizat în prezent, adică cel oral, nu este cel mai eficient, însă este tot ce avem acum la îndemână.

Din pricina barierei digestive şi a altor complicate mecanisme din corp, nu tot ceea ce înghiţim noi ajunge să fie folosit de organism în proporţiile optime, în zona ţintită. Asta nu înseamnă că doze mari sau foarte mari ar putea să crească şansele unui pacient de o manieră aritmetică, potrivit regulii de trei simplă. Efecte inhibitoare ale propolisului  s-au pus în evidenţă şi în doze homeopatice. Deci lucrurile sunt mult mai complicate, şi vor fi necesare cercetări încă mulţi ani de aici încolo, dacă şi unde se vor găsi disponibilitatea şi resursele necesare.

Pe scurt, propolisul poate fi folosit cu succes de masă în tratarea cancerului, inclusiv pe cale strict naturistă, dar în coparticipare cu alte produse, şi în administrare individualizată, după nevoile fiecărui pacient. Chiar şi aşa, nu trebuie să vă aşteptaţi la minuni, căci căile Domnului şi ale naturii sunt foarte întortocheate. Cancerul depăşeşte limitele unei boli a fizicului, este o suferinţă complexă, cu rădăcini certe într-o zonă spirituală, încă neglijată; cu determinante aspecte emoţionale, cu un consum mental sever şi epuizare fizică.

Aşadar, administrat din timp, de o manieră corectă, care să-i optimizeze activitatea biologică şi nu în ultimul rând din preparate bine realizate, propolisul poate să ofere nu numai o speranţă în plus de a prelungi viaţa, dar şi şansa de a salva viaţa multor bolnavi. Trebuie însă administrat cu bun simţ, ca o componentă a unei terapii complexe.