Propolisul, valoarea incontestabilă a unui remediu străvechi

Simt o mare bucurie ori de câte ori reuşesc să-mi fac un răgaz şi să scriu. În rândurile care urmează o să vă vorbesc despre un produs al stupului, care din fericire a ieşit de pe valul unei simple mode în medicina naturistă. Timpul ne-a oferit, de-a lungul anilor, o serie întreagă de noutăţi somptuos prezentate, în domeniul medicinii alternative. Însă destul de puţine au reuşit să-şi demonstreze cu adevărat valoarea şi să-şi păstreze actualitatea. Dacă ar fi să alegem zece produse naturiste cu o valoare incontestabilă, propolisul ar fi cu siguranţă printre primele. Nu numai că a trecut cu succes proba timpului, dar astăzi este mai studiat ca oricând, şi constituie subiectul a multiplelor utilizări.

Autoritatea oricărui discurs, şi prin extensie, a oricărei comunicări, izvorăşte, în primul rând, din experienţa practică. Lucrez cu produsele stupului în cabinetul meu de mai bine de 15 ani. Tot ce am recomandat pacienţilor mei am folosit personal mai întâi. Cred că puterea exemplului personal este mai grăitoare pentru un suferind decât orice fel de studiu sau îndrumare din literatura de specialitate. Corpul profesional căruia îi aparţin, al medicilor naturişti, are o apreciere deosebită pentru propolis.

Medicina convenţională, care foloseşte produse farmaceutice de sinteză chimică, este mai puţin critică în privinţa produselor cu propolis, datorită rezultatelor incontestabile. Concluziile tuturor celor care se ocupă cu studiul în laborator, dar mai ales ale celor care tratează sau întreprind studii clinice, sunt unanime în favoarea utilizării preparatelor cu propolis pe scară largă.

Originea propolisului se află în răşinile colectate de albine de pe mugurii şi scoarţa a diferiţi arbori şi arbuşti. În stup, răşinile sunt laborios prelucrate, cu secreţii proprii ale albinelor, rezultând produsul final, propolisul.

Biodiversitatea îl face astfel de nestandardizat. Un studiu chimic riguros, dus la extrem pune în evidenţă faptul că practic nu sunt două eşantioane de propolis absolut identice, nici dacă provin de la aceeaşi stupină şi de la acelaşi apicultor, dar din ani diferiţi.

În plus, compoziţia sa chimică nu a putut fi complet elucidată... De aici survin nenumărate dileme legate de studiile de laborator în materie de biochimie şi farmacologie. Apar astfel rezultate diferite, de la un grup de cercetători la altul, de la o ţara la alta. Şi totuşi, propolisul de pretutindeni are acţiuni principale similare.“Secretul” constă în inteligenţa naturii de a-şi adapta permanent mecanismele de protecţie, în funcţie de cursul agresorilor. Răşinile de pe muguri au rolul de a-i proteja pe aceştia contra radiaţiilor în exces, a frigului, microbilor, viruşilor, noxelor chimice. Cum agresorii biologici se adaptează în încercarea de a se perpetua, plantele trebuie să răspundă şi ele în acelaşi scop. Aşadar, ele îşi adaptează mereu sinteza substanţelor protectoare, adecvat cu modificările dăunătorilor. La rândul lor, albinele de oriunde în lume, au nevoie de acele răşini, tot în scop protector şi igienic. Cum rolul propolisului în stupii de pretutindeni este acelaşi pentru albine, e firesc ca acţiunile lui principale să fie identic manifeste, chiar dacă albinele au avut la dispoziţie surse diferite de colectare a răşinilor. Biovarietatea compoziţiei propolisului face ca el să acţioneze la fel de bine asupra microbilor, fără a se instala acea rezistenţă cunoscută pentru antibioticele de sinteză.

În linii mari, se poate spune că propolisul, în funcţie de dozaj şi manieră de disponibilizare a principiilor active, este cercetat şi folosit pentru două tipuri de acţiuni în natură: a) una inhibitoare, distructivă, manifestată la nivelul micro-organismelor şi al unor substanţe toxice; b) una bioactivă pentru om şi animale.

Este general recunoscută valoarea antivirală, antibiotică, antifungică, fitoinhibitoare. Pe de altă parte, este cunoscut ca un produs biologic activ, cu o acţiune polivalentă: antioxidant, detoxifiant, anti-inflamator, cicatrizant, chelator al metalelor grele, imunostimulator, imunomodulator, biostimulator, bioregulator. Tot atât de bine este ştiut drept analgezic, mai puternic decât cocaina şi novocaina.

Istoria consemnează că egiptenii l-au folosit în medicina şi pentru îmbălsămare. Apare menţionat în Biblie şi Coran. Ştim că romanii şi grecii l-au folosit şi ei. Aristotel, care a scris şase volume despre albine şi produsele lor, recomandă propolisul în tratarea plăgilor infectate. În Evul Mediu, menţiunile sunt puţine, dar ştim că aproape toate mănăstirile aveau stupine.

Propolisul reapare menţionat în războaiele anglo-bure, sub forma unui preparat cu vaselină, utilizat în chirurgie cu excelente rezultate. În al doilea război mondial a fost utilizat pe scară largă de armata rusă.

Iată o carte de vizită impresionantă pentru acest produs al stupului! Cum însă să-l utilizăm noi, pentru a beneficia de calităţile sale?

Voi trece direct la aspectele practice, fără să mă mai opresc asupra compoziţiei chimice, proprietăţilor fizico-chimice etc. care abundă în literatura de specialitate şi de popularizare a medicinii naturiste. Un mare avantaj al produselor stupului şi în special al propolisului este că poate fi întrebuinţat sub diverse forme, principiile sale active fiind disponibile în multiple moduri. Astfel, propolisul poate fi folosit brut, din bastoane cu propolis, granule, pulbere sau în extracte hidro-alcoolice, în grăsimi, extracte moi, diverse creme şi chiar extracte apoase.

Este important de ştiut că există în momentul de faţă numeroase persoane şi societăţi mici care au o activitate efervescentă în domeniul apiterapiei. Din păcate, ele nu beneficiază de atenţie şi publicitate. Fie din lipsa lor de bani, fie din premeditarea altora, pentru a nu deranja interesele unor societăţi care şi-au propus să domine piaţa suplimentelor nutriţionale. Noi o să încercăm să aducem la lumină aceste preocupări valoroase pentru mulţi utilizatori, în măsura timpului disponibil.

Cine sunt principalii beneficiari ai propolisului?

Cel dintâi ar trebui să fie considerat omul sănătos. Poate părea paradoxală afirmaţia, însă acei care îşi pun problema de a trata curativ, cunosc bine importanţa prevenţiei. Este mult mai uşor să păstrezi sănătatea, decât să ajungi să tratezi o boală. Aşa că o să recomand tuturor celor care sunt sănătoşi şi citesc acest material să utilizeze tinctura de propolis cu rol profilactic. O doză de 2 ml pe zi este suficientă pentru un adult considerat sănătos. Sunt indicate minim două cure pe an, de câte 3-4 săptămâni, primăvara şi toamna. Efectele sunt: imunostimulator, imunomodulator, antioxidant, de eliminare pentru unele substante toxice (ex. dioxina) şi chiar metale grele.

Tinctura de propolis este recomandată pentru aproape toate suferinţele în care propolisul se pretează, în doza de 1-2 picături per kg pe zi. Dacă calculăm pentru un pacient de 70 Kg şi ţinem cont de dimensiunile variabile ale picurătoarelor, aceasta poate însemna între 1,3 ml şi 4,6 ml pe zi. Cum terapeutul nu ştie ce picurător ar folosi pacientul acasă, practic nu poate cunoaşte doza luată de acesta, nici urmări corect evoluţia în raport cu tratamentul.

Dacă pacientul respectiv este unul cu cancer, să punem în balanţă doza aproximativă de mai sus, de tinctură de propolis administrată oral, adică cu efect parţial şi lent, faţă de un citostatic administrat intravenos în doză mare şi cu efect imediat. O să înţelegeţi mai bine aşa de ce în multe cazuri, când este îndeobşte cunoscut că un remediu se pretează pentru a trata o suferinţă, totuşi nu se obţin rezultatele aşteptate. În mod uzual, dozele tincturii de propolis se recomandă în picături per kg corp şi pe zi. Dar trebuie reamintit, în conformitate cu regulile fizicii, că dimensiunea picăturii depinde de cea a picurătorului. Cum picurătoarele sunt diverse, la flacoanele de pe piaţa româneasca, am găsit pentru tinctura de propolis între 30 şi 53 picături pe un mililitru. De aceea, pentru precizia terapiei, prefer să recomand tincturile în mililitri, iar măsurarea se poate face simplu, cu o seringă gradată.

Dozarea produselor este un aspect important al terapiei naturiste, care încă nu a fost discutat. Adeseori medicina naturistă este criticată şi dezaprobată de către corpul medical, ceea ce conduce la o reţinere excesivă din partea terapeuţilor în administrarea diferitelor remedii, iar efectele ajung adesea să se lase mult aşteptate. Frecvent, dozajele sunt imprecise sau prea mici, făcute cu prea multă precauţie, ori chiar teamă. La acest lucru contribuie şi aşa-numita literatură de specialitate, care prea puţin constituie un suport real pentru clinicieni. Ea este lipsită de forţa experienţei practice, fiind mai curând reprezentată de culegeri din alte literaturi.

Revenind la eficienţa terapeutică a tincturii de propolis, mai sunt două aspecte de luat în calcul, referitoare la calitatea acesteia: primul este că multe tincturi de pe piaţă nu s-au întâlnit cu propolisul efectiv. Acest lucru a fost studiat şi pus în evidenţă în urma cu câţiva ani, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.