Proiectul și procesul Marii Uniri

Mai întâi, de ce proiectul și nu doar procesul Marii Uniri așa cum, îndeobște, se spune? Procesul, înțeles ca fenomen sau ca acțiune socială cu repere de timp și spațiu suficient de clare, este din punct de vedere epistemologic o categorie ordonatoare care încearcă să marcheze și să încadreze o realitate în evoluție.

(Continuare din numărul trecut)

Ziarul „Lupta” din 15/28 august 1907 sub titlul „Mărire Beiușului” scria cu referire la succesul electoral al lui Lucaciu: „Bihorul sărac și înapoiat, huiduit, prigonit de dușmani și hulit de ai săi, s-a înălțat ieri prin simțirea lămurită, năvalnică a iubirii de neam și  cu fruntea ridicată și încununată de fericire, primește îmbrățișarea și strigătul de bucurie al întregii suflări românești ce își ațintește acum asupra Bihorului, privirile uimite de schimbarea ce s-a făcut aci, de minunea ce se desăvâr­șește în țara Codrilor”30.

Eșecul ungurilor la Beiuș este consemnat cu o anumită resemnare în presa maghiară, ziarul „Fuggetlenseg” notând, într-un articol de fond intitulat „Înfrângerea ungurimii”: „S-a întâmplat. Dușmanul cel mai în­verșu­nat al ideii de stat ungar, Vasile Lucaciu, preotul vestit de la Șișești, care a robit pentru ațâțare împotriva ungurilor, a fost ales deputat în dieta ungară (...). E ceva în felul acesta de a cugeta, între altele, multă naivitate. Pentru că din adevărul vechiu că în patria noastră frumoasă se poate câștiga mandat pe bani, nu urmează că fiecare mandat se poate dobândi astfel. Și mai puțin trebuia să se creadă asta la Beiuș, întâi pentru că românii sunt acolo de patru ori mai mulți, și a doua pentru că față de Lucaciu, care este cineva, tot un cineva ar fi trebuit candidat.”31

Determinarea cu care s-a acționat de către românii beiușeni pentru alegerea lui Lucaciu, rezistând amenințărilor, hărțuielilor, șanta­jelor și violențelor autorităților maghiare, avea să fie răsplătită prin activismul excepțional al preotului din Șișești în Parlamentul de la Budapesta. De altfel, discursurile electorale și parlamentare ale lui Lucaciu, inter­vențiile în care pleda cauza nației în fața autorităților judiciare ale statului ungar, discursurile publice ținute cu varii ocazii culturale sau religioase, toate pro­bează calitățile retorice excep­ționale ale acestui tribun, logica și con­strucția argumentativă fără cusur a unui om care știa că singura armă de care românii se puteau folosi inteligent în acele timpuri era cuvântul scris și vorbit. Acesta trebuia să fie convingător și, nu de puține ori, intelectuali și politicieni unguri au trebuit să recunoască legitimitatea revendicărilor formulate sub imperiul logicii și al adevărului. Evident că filtrul politic prin care autoritățile imperiale receptau doleanțele românilor ardeleni aruncau în subiectivism, dispută și conflict  aproape orice încercare a acestora de a-și atinge obiectivele  legitime. Statornicia lui Lucaciu în a spune și a cultiva adevărul a însemnat, pentru mulți români ardeleni aflați în amorțeală și complacere, un exemplu și un stimul pentru  atitudinea și poziția pe are aveau să o aibă mai târziu, atât în timpul  războiului prim-mondial, cât și după încheierea ostilităților.

Intransigența și determinarea preo­tului Vasile Lucaciu în raport cu obiectivele neamului și mijloacele de realizare a lor (comparativ cu atitudinea altor lideri ai Partidului Național Român din Transilvania în momentul izbucnirii răz­boiului și al exprimării garan­țiilor de fidelitate solicitate de guvernul budapestan) conduc la decizia acestuia de a demisiona din conducerea formațiunii în 1914 și a trece în România, unde începe, sprijinit fiind de liderii unioniști din Regat, o campanie de conștientizare și influențare a publicului și elitei politice pentru intrarea în război alături de alianța militară care poate satisface cele mai presante interese politice ale românilor. Fiind cunoscut  prestigiul său, for­ța persuasivă și mobilizatoare de către elitele culturale și politice ale capitalei Regatului, Vasile Lucaciu primește însărcinări și se angajează cu toată energia în crearea suportului public și politic care avea să conteze în decizia Consiliului de Coroană privind intrarea în război alături de Antanta, iar după încheierea războiului devine unul dintre principalii emisari români implicați în obținerea sprijinului diplomatic a diferite state și cercuri de influență politică din străinătate în recunoașterea unirii Transilvaniei cu Regatul României.
Identificăm drept moment simbolic al declanșării procesului Marii Uniri transformarea Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor (înființată la 17 decembrie 1890, sub președinția rectorului Universității din București, Alexandru Orăscu) în Liga pentru Unitatea Politică a tuturor Românilor (14 decembrie 1914) și numirea în funcția de președinte al acesteia a tribunului Vasile Lucaciu, moment care echivalează cu asumarea explicită la nivelul elitei culturale românești a dezideratului unității politice a tuturor teritoriilor locuite de români, iar ca moment simbolic al încheierii acestui proces, încoronarea de la Alba Iulia a regelui Ferdinand și a Reginei Maria (15 octombrie 1922) ca suverani ai României Mari.

Întreaga luptă prin mijlocul cuvântului scris și vorbit, de la momentul inscripționării pe frontispiciul bisericii din Șișești (1890) a crezului-îndemn „Pro Sancta Unione Omnium Romanorum”, riscurile la care s-a expus și sacrificiile pe care a trebuit să le facă atât în Ungaria cât și în România, până la eforturile de persuadare la nivel internațional în privința cauzei unității naționale, fac din Vasile Lucaciu poate cel mai reprezentativ actant al proiectului și procesului Marii Uniri. Declararea aces­­tuia32, la 8 martie 2022, drept Erou al Națiunii Române vine ca o recunoaștere firească a eforturilor de o viață ale preotului din Șișești (Maramureș) în privința dezideratului fundamental al românilor și ca un gest simbolic necesar la împlinirea, anul acesta, a 100 de ani de la moartea sa.

NOTE
30  T. Neș, op. cit. p. 413.
31  Mihăilescu, D. M., Dr. Vasile Lucaciu și PNR. De la pasivism la activism politic, ioansoran.wordpress.com, post. 27 ian. 2013.
32  urmare a demersurilor Asociației „Renașterea Șișeșteană” condusă de Gavril Babiciu.

BIBLIOGRAFIE

1.    Agache, Catinca, „Mihai Eminescu și idealul național de unire”, în Revista Limba Română, nr.1-2, 2018.
2.    Bodea, Cornelia, Vergatti, Radu Ștefan, Nicolae Iorga în arhivele vieneze și ale siguranței regale (1903-19140), București, 2012.
3.    Ardelean, Florin, Proiectele dacice la sfârșitul Evului Mediu și începutul Epocii Moderne în Cultura, nr. 14 (596), 2018.
4.    Berindei, Dan, Istoria Academiei Române 1866-2006. 140 de ani de existență, București, 2006.
5.    Braniște, Valeriu, Modernul în artă, în Anuarul Societății pentru fond de teatru român pe anii 1905-1906.
6.    Codreanu, Theodor, Dubla
sacrificare a lui Eminescu, Târgoviște, Colecția „Memoria”, 1997.
7.    Dăncilă Ineoan, Andreea, Cultura națională la românii din Transilvania în prima parte a  sec. XX, în Cultura, nr. 14, 2018.
8.    Drapelul, nr. 92 din 20 august, 1903.
9.    Goga, Octavian, ACNSAS, Fond Documentar, dos. D2, vol. 10, f. 32-34.
10.    Goga, Octavian, Ne învață Mărășeștii..., ediție și studiu introductiv de Stelian Neagoe, Editura Junimea, Iași, 1983.
11.    Iorga, Nicolae, Istoria literaturii românești, Editura Semne, București, 2011.
12.    Mihăilescu, Doina Monica, Dr. Vasile Lucaciu și PNR. De la pasivism la activism politic, ioansoran.wordpress.com, post. 27 ian.2013.
13.    Moldoveanu, Gheorghe, „Octavian Goga și Marea Unire” în Revista Română, nr. 2 (56), 2009.
14.    Neamul românesc, nr. din 6 sept. 1907.
15.    Neș, Teodor, Oameni din Bihor, Editura Aureo, Oradea, 2018.
16.    Platon, Mircea, Elitele și conștiința națională, Ed. Contemporanul, 2017.
17.    Pop, Ioan Aurel, Transilvania, starea noastră de veghe, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016.
18.    Rusu, Dorina N., Pagini din Istoria Academiei Române (1866-1948), București, 2007.
19.    Slavici, Ioan, „Amintiri-Eminescu”, București, 1924.
20.    Ungureanu E., Constantin, „Mihai Eminescu și idealul unității naționale a românilor” în www.gorjeanul.ro, https://gorjeanul.ro, 15.01.2018.
21.    Vasile Lucaciu MARELE DISCURS, studii introductive de Nicoară Mihali și Teodor Ardelean, Editura Casei Corpului Didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 2018.