Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Proiectul Comenius „Walking in each other’s shoes”, în Baia Mare
Scopul proiectului este ca elevii şcolilor participante să descopere Europa din perspectiva altor cetăţeni europeni. Va fi o experienţă de „a umbla în pantofii altcuiva” şi de a vedea realitatea europeană prin ochii celuilalt. Pentru a marca debutul programului, în sala Europa, din cadrul Primăriei Baia Mare a avut loc o prezentare a proiectului în prezenţa autorităţilor şi a unor invitaţi din Baia Mare. Au fost prezente mai multe doamne cu poziţii de conducere în firme private sau de la instituţii maramureşene. Printre ele au fost Kinga de la UAC Dumbrăviţa şi comisarul Crina Suciu de la Penitenciarul Baia Mare.
Invitatele elevilor din cele cinci ţări europene s-au prezentat, au vorbit despre funcţiile de conducere pe care le deţin, cum au ajuns să conducă sectoare importante şi ce trebuie făcut pentru ca tinerii să poată avea succes în profesia pe care o aleg.
S-a vorbit în engleză şi tinerii studioşi europeni au fost foarte interesaţi de experienţa de viaţă a doamnelor invitate la dezbateri. S-au pus întrebări dinspre elevii din Europa, dar şi în sens invers.
O dezbatere interesantă care va suscita discuţii pozitive în rândul celor veniţi din ţări mai dezvoltate ca România.
În cadrul acestui proiect, discuţiile şi activităţile sunt complexe, axate pe patru subteme diferite, de la identitatea personală şi până la identitatea comunităţii pe care o formează Uniunea Europeană“.
Acest proiect Comenius a început în urmă cu un an, când 15 ţări europene au hotărât să lucreze împreună, pe o tema largă şi care să fie împărţită în patru subteme. A început totul cu „Cine sunt eu?”, a continuat cu cea de-a doua temă, „Cine este celălalt?” , în Baia Mare, discutăm cea de a treia temă, „Cine voi fi eu în viitor?”. Urmează ca în cel de-al doilea semestru al anului în curs să discutăm şi cea de a patra temă, „Cine vom fi noi în viitor, ca şi Uniune Europeană? Elevii veniţi în Baia Mare vor fi cuprinşi într-un set de activităţi care să le permită să îşi dezvolte abilităţile şi competenţele pentru inserţia pe piaţa muncii şi îi vom invita să ia parte şi la activităţi recreative, vom vizita Valea Vaserului şi sperăm să ajungem şi la Salina Turda, pentru a putea să le arătăm câte ceva din frumuseţile acestor zone”, a spus profesorul Elena Iercosan de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Primarul Cătălin Cherecheş i-a primit la venire pe elevii veniţi din Europa cu salutări de bun venit. Primarul băimărean le-a spus tinerilor că Baia Mare este un oraş în care educaţia este printre priorităţi. Cei 17 elevi şi profesorii lor vor sta la familii din Baia Mare.