Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Proiectele-s în plop, dar măcar ştim care-i plopul
Cele mai importante proiecte ale judeţului sunt cam în plop, fără prea multe elemente concrete privind materializarea lor. Totuşi, preşedintele Consiliului Judeţean a avut o primă ieşire publică prin care a lăsat parcă să se înţeleagă că şi-a făcut temele.
S-ar putea spune că s-a terminat perioada de acomodare pentru Zamfir Ciceu, noul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ). La circa două luni de la preluarea mandatului, Ciceu a organizat o conferinţă de presă privind situaţia celor mai importante proiecte ale judeţului. Sincer, conferinţa de presă n-a fost extrem de spectaculoasă în sensul noutăţii informaţiilor, dar a lăsat să se vadă că noul preşedinte este la zi cu situaţia şi problemele din judeţ. Spunem că n-a fost spectaculoasă pentru că multe dintre aspectele discutate au fost abordate în ultima vreme, însă cu toate acestea, conferinţa a fost importantă pentru că a adus confirmări şi lămuriri din perspectiva „autorităţii competente”.
În prima parte, preşedintele a ţinut să se justifice de ce n-a ieşit mai repede „la rampă”: „probabil v-aţi aşteptat la o conferinţă mai repede după instalare. Eu nu am dorit să ies public doar pentru a face întâlniri în care să nu ai de spus ceva. De altfel, după lansarea candidaturii am spus că n-o să fac o paradă a formelor fără fond. Nu vreau să mă încadrez în acest tipar”.
Interesantă ni s-a părut abordarea lui Ciceu de a arăta cu degetul spre fosta conducere a CJ, la capitolul „greaua moştenire”: „Una dintre regulile de comunicare clasice ar spune că atunci când preiei un nou mandat, vii şi spui ce dezastru ai găsit sau cât de dezastruoasă a fost conducerea. Şi mi-ar fi fost foarte simplu ca la două-trei zile după instalare să vin să vă spun, uitaţi ce dezastru e aici şi că ne începem activitatea în condiţii dezastruoase. Nu spun că nu este aşa (!), însă nu acest lucru am dorit să-l comunic presei”.
Tot în partea de introducere, Ciceu a avut o atitudine pe care nu ştim dacă trebuie încadrată la capitolul laudă sau justificare: „Lumea a început să discearnă şi să aibă aşteptări concrete de la noua conducere şi am preferat eventualele critici, că nu sunt destul de rapid, că nu aş fi suficient de tăios şi bătăios în această activitate. Însă, să ştiţi că nu este aşa”.
În fine, după acest preludiu s-a intrat şi-n miezul problemei. Şi s-a văzut că Ciceu avea multe de spus şi din faptul că a vorbit aproape o oră, în condiţiile în care o conferinţă de presă nu ţine de obicei mai mult de 15 – 20 de minute. Normal că n-o să vă spunem în detaliu ceea ce a spus preşedintele, asta şi pentru că s-ar repeta multe lucruri pe care vi le-am prezentat nu demult în articolul privind situaţia celor mai importante proiecte ale judeţului. Vă atragem însă atenţia asupra elementelor de noutate.
Ciceu şi-a prezentat întâi consilierii cu care va lucra de acum încolo din cadrul Cabinetului Preşedintelui: Florin Coste Mădăras, Marian Dobra şi Dana Gagniuc, după care a dat citire listei de instituţii de problemele cărora se vor ocupa vicepreşedinţii CJ ca urmare a distribuirii atribuţiilor.
Apoi, s-a vorbit de stadiul celor mai importante proiecte ale Maramureşului: reabilitarea drumului Baia Sprie – Bârsana, reabilitarea Spitalului Judeţean, proiectul de Gestiune Integrată a Deşeurilor şi Circuitul Bisericilor de Lemn.
În privinţa drumului Baia Sprie – Bârsana, noutatea este că au început şi presiunile din partea oamenilor care-şi rup în continuare maşinile şi inhalează praf, deşi proiectul trebuia finalizat în martie. Mai exact, a ajuns la CJ o petiţie cu 559 de persoane nemulţumite de situaţia actuală. Ideea este că în momentul de faţă şe aşteaptă un răspuns de la minister dacă se pot continua lucrările fără noi corecţii financiare. De asemenea, se ia în calcul şi varianta rezilierii contractului cu firma executantă Selina, dar din spusele lui Ciceu, toată procedura ar însemna încă „minim 30 de luni”. Situaţia este foarte ciudată, mai ales că Ciceu a reproşat de mai multe ori că până acum cei de la Selina n-au dat dovadă de bună credinţă, şi a mai spus că le va pune lor în cârcă prima corecţie financiară, cea de 5%, pentru simplul fapt că acea penalizare s-a dat din cauza problemelor găsite la constructor.
Pe de altă parte, Ciceu a mai „îndulcit” subiectul, spunând şi că „dacă constructorul e de bună credinţă se poate finaliza drumul”, şi că „până în primăvară poate fi finalizată lucrarea”.
Preşedintele CJ a ţinut să spună că „nu am stat cu mâinile în sân” nici în ceea ce priveşte proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean. A reamintit că CJ a alocat bani pentru cofinanţarea lucrărilor neprinse în proiect şi că s-a prelungit perioada de execuţie cu 10 luni. A dat şi un exemplu absurd întâlnit la Spital: pe un palier, reabilitarea unui stâlp de sprijin a fost considerată lucrare suplimentară, iar pe alt palier, pentru acelaşi fel de stâlp, la interval de câteva luni, s-a cerut o nouă licitaţie de achiziţii. Pe scurt, sunt tot felul de anomalii din cauză că proiectul n-a fost bine gândit în faza iniţială, iar acum sunt două variante: fie se caută finanţare dintr-un alt proiect pentru „completări”(proiect despre care preşedintele a spus că a fost demarat), fie trebuie alocaţi alţi bani.
În privinţa proiectului de Gestiune Integrată a Deşeurilor ne aflăm în faza birocratică de reprezentare în structurile asociative necesare, şi se speră ca până la sfârşitul acestei luni să se termine discuţiile privind partea de proiectare şi execuţie. Când l-am întrebat, Ciceu a spus că încă nu s-a întâlnit cu primarii care au anunţat public că-şi vor retrage sprijinul pe proiect dacă CJ nu-şi va respecta promisiunea de a da bani pentru cofinanţarea proiectelor locale.
Nu-i încă mare lucru nici în privinţa proiectului Circuitul Bisericilor de Lemn. Adică, am aflat că în 24 iulie a avut loc desfacerea ofertelor, dar fiind mult de lucru, s-a prelungit termenul de evaluare a proiectelor cu 30 de zile.
Preşedintele a spus şi concluzia conferinţei: „totuşi se lucrează, încercăm să schimbăm puţin ritmul de lucru în cadrul CJ... să reuşim să implementăm aceste proiecte care sunt acum în lucru şi să deschidem linii de finanţare pentru proiecte majore de infrastructură, care să conducă la dezvoltarea acestui judeţ, aşa cum o merită”.