• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Iunie , 2022

Proiect de lege care reglementează măsurile necesare pentru reformarea cadrului legislativ privind prevenirea și reducerea risipei alimentare

 Alături de Diana Buzoianu, Bogdan Ivan Gruia și Miklos Zoltan, am depus un proiect de lege care reglementează măsurile necesare pentru reformarea cadrului legislativ privind prevenirea și reducerea risipei alimentare.

 

Risipa alimentară este o problemă majoră care are consecinţe asupra tuturor, având efecte atât economiei, cât şi asupra mediului. Țara noastră aruncă anual 5 milioane de tone de alimente, ocupând astfel locul 9 în clasamentul risipei, la nivelul UE.

 

Prin implicarea în lupta împotriva risipei alimentare, am reușit să pun pe agenda publică tema irosirii resurselor. Legea privind diminuarea risipei alimentare, inițiată și adoptată în primul meu mandat de parlamentar, a reprezentat primul pas către asumarea luptei împotriva risipei alimentare de către societatea românească.

 

În mandatul actual de parlamentar, împreună cu alți parlamentari am lucrat la o nouă lege, capabilă să răspundă provocărilor prezentului. Le sunt recunoscător tuturor colegilor care s-au alăturat demersurilor noastre. Sunt bucuros că printre inițiatori se numără reprezentanți ai tuturor partidelor democratice din Parlamentul României.

 

Prin adoptarea noii legi, vom lansa o platformă online împotriva risipei alimentare, iar autorităţile administraţiei publice vor avea pentru prima dată în legislaţie obligaţia să ia măsuri împotriva risipei alimentare, atunci când din activitatea lor rezultă surplusuri de produse alimentare. Am convingerea că putem spune stop risipei alimentare și putem lupta cu sărăcia.

 

Obiectivul noului proiect de lege este înjumătățirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030, țintă asumată de țara noastră la nivel internațional. Vom avea o strategie națională împotriva risipei alimentare actualizată cel puțin o dată la 5 ani.

 

Argumentele inițiatorilor Legii privind prevenirea și reducerea rispei alimentare sunt următoarele:

În România, peste 150.000 de copii merg în fiecare seară flămânzi la culcare. În același timp, aruncăm anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Avem nevoie de un mecanism prin care alimentele aflate în stare bună de consum să ajungă la oamenii aflați în nevoie, iar în acest scop vom realiza un cadru legislativ clar.

Risipa alimentară globală generează 8% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, un impact imens asupra climei și asupra societății, în ansamblul ei. Schimbările climatice în țara noastră conduc la județe întregi în procese de deșertificare, fenomene meteorologice extreme și dăunători noi cu care se confruntă agricultorii români.

Aruncând atât de multă mâncare la gunoi, românii își irosesc o mare parte din venituri. În medie, un cetățean român câștigă aproximativ 4000 de lei și cheltuie pe mâncare, în medie, o treime din această sumă. Între 30% și 50% din mâncarea pe care o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună. Lunar, aruncă la gunoi între 400 lei și aproximativ 670 de lei. Rezultă în jur de 5000 de lei irosiți pe an.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.