Profesorul universitar doctor Onufrie Vințeler – prețuitor și iubitor al Țării Maramureșului

Țara Maramureșului s-a bucurat de atenția și cercetarea temeinică a multor personalități din alte spații geografice decât cele marmațiene.

Numărul celor care au scris despre Maramureșul Voievodal este impresionant, dar noi nu ne-am propus să facem o inventariere în acest sens,  deși demersul ar fi interesant și benefic. Poate cineva se va găsi să dea viață acestei idei și va realiza o culegere de texte despre Marmația care este un spațiu multicultural situat în centrul Europei, după cum au stabilit geografii austro-ungari. Constatarea oamenilor de știință ne îndreptățește să afirmăm că Maramureșul Istoric, pe lângă faptul că acest teritoriu este un străvechi pământ românesc, este și un spațiu european.

Dintr-o posibilă listă a celor care au scris cu drag și competență despre Maramureș nu poate lipsi profesorul universitar doctor Onufrie Vințeler, conducător de doctorat în cadrul Catedrei de slavistică a Facultății de Litere de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și autor al unor temeinice lucrări despre Transilvania și Maramureș.

Viața și opera acestui adevărat savant este subiect pentru o lucrare monografică de sute de pagini, dar noi vom încerca doar o schiță de portret a Magistrului pe care am avut onoarea și bucuria de a-l cunoaște după anul 1990, în cadrul unor simpozioane naționale din România, ocazie cu care ne-a propus să colaborăm. Am acceptat provocarea de a face o lucrare de doctorat despre Țara Maramureșului, despre care a scris cu pertinență și Domnia Sa.

Pas cu pas, bărbatul care avea vârsta părinților noștri a devenit un desăvârșit părinte spiritual, membru al familiei noastre și al comunității petrovene în mijlocul căreia a venit de câte ori a fost invitat să prezideze manifestările culturale.

Devenind un apropiat al distinsului cărturar ardelean, am participat la mai toate manifestările care i-au fost dedicate de când i-au fost decernate distincții academice pe deplin meritate. Impresionat de ce am văzut și mișcat de ce am trăit, am turnat în versuri ideile și trăirile stimulate de ospățurile spirituale la care am avut noroc să fiu participant ca un slujitor al condeiului care trebuie să scrie „slova făurită” cum ar zice Tudor Arghezi. Ca să nu fim considerați lăudăroși, vom prezenta dovezi ale făurarului care socotim că suntem.

Confesându-ne, Magistrul s-a convins că n-am fost ajutați în relațiile pe care le-am avut cu unele personalități în parcursul nostru profesional și cărturăresc și a decis să se comporte cu noi părintește, nu ca un magistru față de discipolul său.

L-a uimit nerespectarea cuvântului dat de fostul rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ilustrul profesor Ion Vlad, cu care noi am avut întâmplarea pe care o relatăm.

În timpul inspecției pentru obținerea gradului didactic I, în calitate de președinte al comisiei, profesorul Ion Vlad a fost plăcut impresionat de lucrarea științifică pe care am elaborat-o și ne-a propus să mergem cu tema la doctorat la dumnealui, că lucrarea este realizată și trebuie doar șlefuită. Lucrarea avea titlul „Contribuția Țării Maramureșului la dezvoltarea culturii române”, iar noi, crezând în cuvântul ilustrului reprezentant al Școlii Ardelene din contemporaneitate, încântați de invitație, am dat curs propunerii. Cum era firesc, ne-am făcut dosarul pentru admitere la doctorat conform cerințelor, urmând doar să primească avizul conducătorului de doctorat. Cu cererea-tip m-am prezentat la conducătorul de doctorat s-o avizeze, urmând s-o duc la rectorat pentru a fi anexată dosarului depus și înregistrat. Când m-a văzut cu cererea pe care trebuia s-o avizeze, așa cum a făgăduit, a rămas uimit și a trecut la scuzele pentru care n-o poate aviza, încercând să ne convingă că are dreptate Domnia Sa, nu noi cei ignoranți, pentru simplul motiv că suntem dascăli de țară.

A venit la dânsul un lector universitar de la Brașov și-i trebuia doctoratul ca să urce în ierarhia didactică. Nouă, fiind dascăl de țară, ne era suficient gradul didactic I, care era echivalent financiar cu doctoratul. Ce-i puteam spune noi fostului rector? Ne-am cerut scuze pentru deranj și ne-am văzut de drum. De amărâți ce eram, nu am mai dat pe la rectorat să ne scoatem dosarul, ci am pornit spre casă dezamăgiți, cum socotim că era firesc să fim.

În anul următor, la un simpozion național la care participa și conducătorul de doctorat Onufrie Vințeler, am impresionat auditoriul cu cele prezentate, iar ilustrul cărturar clujean mi-a propus să merg la Domnia Sa la doctorat. I-am spus povestea cu fostul rector Ion Vlad și nu i-a venit să creadă, apoi a precizat că mă primește cu lucrarea despre care i-am povestit, precizând că trebuie să mai elaborez un capitol despre personalitățile de etnie ucraineană din Țara Maramureșului, fiindcă doctoratul se va susține la catedra de slavistică din cadrul Facultății de Litere clujene. Fără să se gândească mult, mi-a spus și titlul posibil: „Valori culturale ucrainene în contextul spiritual al Țării Maramureșului”. Acest titlu a rămas definitiv.

Precizând că mai am de completat doar o cerere pe care s-o avizeze ca și conducător de doctorat, am acceptat propunerea celui pe care îl vedeam pentru prima dată și l-am întrebat, exclamând: „Să nu pățesc ce am pățit cu profesorul Ion Vlad!”. Am făcut schimb de cărți de vizită și, la vremea convenită, ne-am deplasat la Cluj-Napoca, unde am făcut cele cerute pentru admiterea la doctorat. A venit examenul de admitere și l-am susținut fără probleme, că noi stăpâneam tema propusă comisiei.

Am așteptat verdictul comisiei formată din: șeful de catedră, profesorul universitar doctor Marius Oros, conducătorul de doctorat profesorul universitar doctor Onufrie Vințeler și un membru, profesorul universitar Ioan Teodor Stan, și acesta întârzia. După opinia noastră, verdictul întârzia și nu știam de ce.

Înainte de a se afișa rezultatul, a ieșit profesorul Onufrie Vințeler și era cam agitat, iar noi nu înțelegeam cauza stării conducătorului de doctorat. După o  mică tăcere, ne-a chemat de-o parte omul care ne-a propus să facem un doctorat cu Domnia Sa și ne-a spus: „Domnule, ești un mare ghinionist!” Era un candidat în plus și trebuia respins. Șeful de catedră a propus ca între dumneata și acesta să îl alegem pe el că e lector la Universitatea din Târgu Mureș și are nevoie de doctorat, pe când dumneata, în învățământul gimnazial, nu ai nevoie de doctorat. Profesorul Ioan Teodor Stan, după ce a analizat CV-ul unuia și al celuilalt, a zis că nu este de acord, că lectorul nu are atâtea publicații câte ai dumneata și ți-a dat votul dumitale. Era să fiu de râs fără să vreau că te-am chemat la doctorat și te-am respins. Îl cunoști pe Stan?” Am zis că-l știu ca persoană publică, că-i președinte al Asociației „Avram Iancu” din Cluj-Napoca. A urmat o frumoasă colaborare și rodnică îndrumare, iar Magistrul mi-a rămas pururi în memorie cu replica pe care eu i-o duc mai departe cu drag și mândrie. Când era întrebat ce mai face, Domnia sa replica ferm: „Fac ce știu/ Citesc și scriu!”

După acest prolog scris din suflet de discipol, vă propunem să aflați cine este cărturarul despre care ne-am propus să vă facem vorbire. S-a născut la 10 august 1930, într-o familie de țărani din satul Căptălan din județul Alba, fiind primul fiu al soților Ioan Vințeler și al Minodorei, născută Pușcaș. A avut o copilărie plină de privațiuni, dar i-a plăcut școala, ca și mamei sale, care era știutoare de carte și, când avea timp, citea fiului ei pagini din volumul lui Mihail Sadoveanu „Măria Sa, fiul pădurii”.  În satul Noșlac a absolvit șapte clase, după ce acasă a avut grijă de frații mai mici, fiindcă mama se descurca greu după plecarea soțului în Primul Război Mondial care l-a purtat până la Stalingrad pe țăranul devenit militar. Când s-a rupt frontul, s-a întors acasă pe jos, împreună cu alți consăteni. În lipsa tatălui, copilul Onufrie i-a ținut locul, iar când părintele s-a întors acasă, băiatul a plecat la o școală profesională din orașul Brașov, făcând prima călătorie din viața sa cu un tren plecând din gara Teiuș.

Școala profesională s-a mutat la Sibiu, iar absolventul Onufrie Vințeler, fiind bun la învățătură, a fost recomandat pentru Facultatea Muncitorească funcțională sub egida Institutului Politehnic din Brașov, care avea statut de liceu cu profil real, ai cărui absolvenți puteau intra în învățământul superior. O comisie care a venit în școală să evalueze nivelul de cunoștințe al absolvenților l-a recomandat pe absolventul Onufrie Vințeler pentru continuarea studiilor la o facultate cu profil umanist. Absolventul a ales Facultatea de Filologie din București, unde i-a avut profesori, printre alții, pe Tudor Vianu și George Macovescu, iar colegi pe Nichita Stănescu, Eugen Simion, Matei Călinescu și multe alte nume ale literaturii române. Remarcându-se prin strădania sa, la finalul anului I, i s-a oferit o bursă pentru studii în Uniunea Sovietică și, neavând sprijinul financiar al familiei, nu și-a putut permite să refuze oferta. După doi ani de studii la Universitatea din Saratov, pentru bunele rezultate la învățătură, este trimis la Universitatea Lomonosov de la Moscova, unde va avea profesori de renume mondial. La finalul anului IV, se căsătorește cu colega Alla, iar la absolvirea facultății, în anul 1957, tânăra familie vine în România, unde are posibilitatea de a alege post la universitățile din București, Iași, Cluj sau Timișoara. Cei doi aleg Clujul pentru a fi mai aproape de familia soțului și ajung cadre didactice la Facultatea de Filologie. Familia celor doi filologi înfruntă cu mult curaj greutățile specifice vremii din epoca proletcultistă, dar nu renunță la urmași și, în anul 1959 le împodobește căsnicia fiica Diana, care a devenit colegă cu părinții la Facultatea de Litere din orașul în care s-a născut. În anul 1968, se naște al doilea copil, Emil, care a ajuns fizician de top în România.

Onufrie Vințeler urmează toate treptele universitare, ca și partenera sa de viață. În anul 1958, asistent, lector în anul 1961, doctor în filologie în 1965, conferențiar în anul 1967, profesor plin în 1990 și conducător de doctorat în anul 1996.

În paralel cu activitatea didactică, distinsul profesor are o foarte bogată activitate de cercetător, etalată la manifestări științifice din țară (București, Oradea, Sibiu, Brașov, Timișoara, Iași etc.) și peste hotare (Moscova, Leningrad, Sofia, Varșovia, Kiev, Bratislava, Cracovia ș.a.) numele său devenind din ce în ce mai cunoscut și stimat. Astfel, atât în tinerețe, cât și la senectute, cercetătorul Onufrie Vințeler a fost reprezentantul României la Congresul Internațional de Romanistică de la București (1967), Congresul Internațional al Slaviștilor de la Praga (1968) și următoarele de la Kiev (1983), Sofia (1988), Bratislava (1993), Cracovia (1998) și la manifestări de o mai mică anvergură. Cele peste 300 de studii și articole publicate sunt baza științifică a cărților care l-au așezat pe cărturar alături de mari savanți și cercetători precum  Emil Petrovici, Alexandru Graur, Vasile Breban și mulți alții din România, dar și alături de cercetători de talie mondială.

Din lunga listă de lucrări publicate menționăm doar câteva: Probleme de sinonimie (1983), Dicționar de antonime (1997), care a cunoscut mai multe ediții în anii 2002, 2003, 2009), Dicționar de neologisme (2002), Dicționar de sinonime (2009), Aforisme (2007), Anecdote (2008), Etichete pentru cărți (2014), Ecouri despre Ardeal și ardeleni (2019), La început a fost cuvântul Ardeal (2003), Terra Maramorosiensi et fluvium maramorosii (2011), Jurnalul vocilor de aur (2013), Întâlniri cu Mitropolitul Bartolomeu (2021), Patru apostoli ai neamului românesc: Onisifor Ghibu, Iuliu Maniu, Alexandru Borza, Iuliu Hațieganu (2020), File de istorie: Academicianul Emil Burzo cu prilejul aniversării a 80 de ani (2015) și toate celelalte lucrări cuprinse în Bibliografia Magistrului.

Despre activitatea profesorului și cercetătorului Onufrie Vințeler s-au pronunțat în diferite tipărituri personalități precum profesorul universitar doctor G. Gruiță, Ion Cuceu, directorul Institutului de Etnografie și Folclor Cluj al Academiei Române, profesorul universitar doctor docent G. Mihăilă de la Universitatea din București și mulți alții, dar noi ne vom limita doar la câteva opinii exprimate pe scurt. Vom începe cu aprecierile conferențiarului universitar doctor Ștefan Vișovan de la Universitatea de Nord Baia Mare, care, în anul 1995, îi face fostului profesor un profil de cărturar în publicația de specialitate Romanoslavica  și, XXIII, din care reproducem: „Spirit ordonat și conștiincios, profesorul O. Vințeler ia în serios și tratează cu răspundere toate acțiunile în care este implicat. Lucrările sale se caracterizează prin rigurozitate științifică, prin abordări moderne ale problemelor puse în discuții, prin soluții și acuratețe. Este un excelent coordonator, ceea ce i-a permis să se ocupe cu succes nu numai de editarea propriilor scrieri, ci și de publicarea unor volume ale catedrei (Studii de limbă și metodică, vol. I-VI) sau ale facultății (Probleme de sintaxă, Cluj-Napoca,1978) etc. (…) Onorându-și prin dăruire și competență catedra, migălos față de cuvântul scris, profesorul Onufrie Vințeler este dăruit cu o rară sensibilitate sufletească și simț artistic. Ca unul care am beneficiat ca student și tânăr cercetător de îndrumarea competentă a profesorului O. Vințeler, de sprijinul prietenesc și sfaturile oferite cu generozitate de Domnia Sa, în calitate de coleg de catedră, mă bucur pentru tot ceea ce realizează.”

Noi l-am cunoscut pe Magistru ca pe o persoană foarte activă și în plan obștesc, cum ar fi președinția Asociației România-Ucraina, când, împreună cu maramureșeanul conferențiar doctor Ioan Semeniuc, a inițiat și conturat linia de studii a limbii și literaturii ucrainene în cadrul Catedrei de slavistică a Facultății de litere clujene, a unei linii de studiere a limbii și literaturii ucrainene și a unei linii de studiere a limbii și literaturii române în cadrul Catedrei de romanistică din Universitatea „Taras Șevcencko” din Kiev.

Însoțindu-l pe Magistru la Sibiu cu ocazia atribuirii de către Universitatea „Lucian Blaga” din acest oraș a titlului de „Doctor Honoris Causa” ne-am convins pe viu de prețuirea de care se bucura cel onorat cu nobilul titlu, atât din partea gazdelor, cât și a distinșilor cărturari invitați la sărbătorescul eveniment academic. Dintre cei care au cuvântat opinând despre opera și activitatea celui onorat de universitatea sibiană, cel mai mult ne-a impresionat eminescologul Dimitrie Vatamaniuc. Emoționați de cele văzute și auzite la academica manifestare, ne-am luat inima-n dinți și-am citit următorul text care l-am dăruit apoi Magistrului sărbătorit.

Rânduri la o sărbătoare

Profesorului universitar doctor Onufrie Vințeler

Împlinirea școlii este cel ce ajunge

Nume pe o carte, cum a zis poetul,

Și rod ales, dascălul ce-nvinge

Ceața ce orbește tineretul.

Nemuritor devine cărturarul

Când scrierile sale-nmuguresc

Dăruindu-le discipolilor harul

Ca să atingă vise ce rodesc.

Doamne, dă puteri de-a lumina

Omului ce-asemenea lui Manole

Își zidește-n cărți viața sa

Sperând să mângâie ale lumii corole.

          Nu știm ce impresie am făcut cu acest text, dar am fost aplaudați de asistență, iar Magistrul a pus manuscrisul pe pagina culegerii de texte „Oameni și idei. Probleme de filologie” îngrijită de: Ioan Hetea, Dorel Man, Ioan Semeniuc și Diana Tetean. Tipăritura era un „Omagiu profesorului universitar doctor Onufrie Vințeler cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani”. La această lucrare care a apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca în anul 2000 noi am contribuit cu un studiu dedicat poetului maramureșean Dimitrie Danciu (1912-1999) și cu textul de pe ultima pagină a culegerii care cuprinde texte de 73 de autori. Astfel am fost cuprinși în „Tabula gratulatoria” alături de nume precum Vasile Breban, Constantin Cubleșan, Gheorghe Mihăilă, Mircea Popa și mulți, mulți alții. Textul nostru apărut pe ultima pagină a tipăriturii omagiale este următorul:

Laude-se 

Șapte strofe pentru șapte decenii

ale profesorului universitar doctor Onufrie Vințeler

Laude-se pururi școala ce făurește

Oameni care știu a dobândi dăruind

Care-și trăiesc viața deplin, creștinește,

Pe toți cei luminați purtându-i în gând.

Laude-se pururi omul care știe

A fi omenos cu cei din jurul lui

Care, uneori, este și inimă pustie

Și slujind pe toți, ajunge al nimănui.

Laude-se pururi bărbatul ce înfruntă

Povara căsniciei împodobită cu prunci

Și trece pe sub bolta dintre botez și nuntă

Respectând întregi divinele porunci.

Laude-se pururi tatăl și bunicul

Care prin tot ce face își învață neamul

Că nu pe toate le înghite nimicul

Cu care muritorii își potolesc aleanul.

Laude-se pururi munca roditoare

Care face din cuvânt aleasă merinde

Cu care se hrănește mintea visătoare

Ce cu a ei brațe lumea o cuprinde.

Laude-se pururi cel care luminează

Cărările vieții ducând spre sublim

Și având armă cuvântul veghează

Hotarul ce desparte lumescul de divin.

Laude-se pururi cel care-i cărturarul

Vremii sale, al țării și idealului său

Și asemenea lui Manole, făurarul,

Ne dăruiește cărți să învățăm mereu.

          Dintre câți au opinat despre viața, activitatea și opera cărturarului Onufrie Vințeler, cel mai bine considerăm că l-a văzut și așezat în cuvinte este scriitorul, eminescologul, istoricul și criticul literar Constantin Cubleșan și Domnia Sa fost student al Profesorului, care și-a numit prietenește dascălul, după modelul lui Sadoveanu, „Domnul Dicționar”. Discipolul l-a văzut astfel pe Magistrul său: „Figură luminoasă ca om, de o robustețe aparte, ce i se trage din obârșia la care se referă întotdeauna ca la un autentic blazon nobiliar, așa cum de altfel cei mai mulți savanți transilvăneni ai tuturor timpurilor o fac, ei reprezentând de obicei prima sau a doua, cel mult a treia generație ridicată, cum se zice, de la coarnele plugului, activitatea științifică și didactică a profesorului Onufrie Vințeler îl așază în galeria personalităților de frunte ce-au ilustrat în cei opt zeci de ani de la ființare, Universitatea clujeană. Om al spiritului și în egală măsură al cetății, om al pasiunii de cercetare și înnobilat cu generozitatea dascălului atașat de propriii elevi, profesor universitar doctor Onufrie Vințeler este omagiat astăzi cu îndreptățire ca un fiu de marcă al almei mater napocensis clujene, la împlinirea unei vârste jubiliare care, în ciuda deceniilor ce-o cuprind, se dovedește a fi biografia sa, una de necontenită tinerețe.”

          După acest eveniment luminos din viața și activitatea Magistrului, au fost peste două decenii de rodnică activitate în care domnia sa a conferențiat, a condus doctorate, a publicat cărți, a scris cronici, studii și prefețe și s-a stins în plină putere de a cărturări, în ziua de 14 septembrie 2022 la Cluj-Napoca. Apusul Magistrului s-a petrecut cu câteva zile după primirea invitației Gazetei de Maramureș care, în parteneriat cu mai multe instituții județene, sub egida Filialei Cluj a Academiei Române, reprezentată la acțiunile în teritoriu de președintele de onoare al acesteia, academicianul Emil Burzo, ilustru fiu al Maramureșului, a ieșit în spațiul maramureșean fără ca invitatul să fie prezent.

          Pentru sutele de articole și studii de specialitate apărute în publicații de prestigiu din țară și de peste hotare, dar mai ales pentru cele 60 de volume publicate în care abordează filologia, istoria, beletristica și se manifestă ca ziarist focusat pe fenomene culturale și sociale, Onufrie Vințeler a fost apreciat așa cum se cuvine de instituții și foruri științifice și culturale. Onoarei oferite de școala superioară sibiană i s-a alăturat cea a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia care i-a acordat Magistrului același titlu onorant „Doctor Honoris Causa”. Au urmat Diploma de Excelență „Senior al Cetății Cluj-Napoca” decernată de Academia Română și câteva titluri cum ar fi: Cetățean de Onoare al comunei Noșlac din județul Alba, Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca, iar Înaltpreasfințitul Mitropolit Bartolomeu l-a onorat pe omul de aleasă omenie cu „Crucea Transilvană”. Liga Scriitorilor Români i-a conferit condeierului cea mai înaltă distincție, Medalia „Virtutea Literară”. Ne-am oprit doar asupra celor mai importante recunoașteri ale valorii profesorului universitar doctor Onufrie Vințeler, cercetătorul și publicistul care a sprijinit pe toți cei care dovedeau că merită a fi arătați opiniei publice. Analizele studiilor și cărților care îl au autor pe Onufrie Vințeler le lăsăm în seama viitorilor cercetători ai vieții și operei acestuia, iar cercetarea meritată dorim să nu întârzie, ci să fie obiectul unor lucrări de licență, al unor disertații de masterat și, de ce nu, al unui doctorat care apoi să primească botezul tiparului sub forma unei monografii dedicate acestui cărturar ardelean. Sperăm că cei din lumea universitară clujeană care l-au avut mentor pe Onufrie Vințeler să găsească cât mai curând persoane care să nu lase să-l acopere praful uitării pe acest ilustru cărturar.

Portret de Alina Victoria Man 

Magistrul acordând autograf 

Ședință de catedră  

Prof. univ. dr. Onofrie Vințeler premiind creatorii petroveni

Gazde și oaspeți la „Manifestările Eminescu” din Petrova.

(Poetul Ion Bogdan, prof. univ. dr. Onofrie Vințeler, Arhimandrit dr. Emanuil Rus; Prof. Vasile Bumbar, Primar Vasile Dohotar, Prof. Ion Petrovai)