• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 22 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 24 Februarie , 2015

Procesul de restaurare a Bisericii de lemn din Buzeşti s-a încheiat

Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, situată pe raza comunei Fărcaşa, şi-a deschis larg porţile. După îndelungi procese de restructurare, care au implicat reamenajare şi construire, locaşul de cult împodobeşte azi cu mândrie zona Codrului.

 

Monumentul datează din anul 1799 şi este declarat monument istoric de interes naţional având codul MM-II-m-A-04533. Edificiul are o construcţie aparte, arhitectura acestuia fiind puternic influenţată de stilul baroc.

Proiectul de restaurare a locaşului de cult, realizat atât cu bani obișnuiţi din fonduri europene cât şi cu ajutorul financiar al consiliului local, s-a finalizat. A avut loc şi o recepţie consacrată finalizării proiectului. La aceasta au luat parte persoane care au adus o contribuţie remarcabilă în derularea întregului proiect.

 

Pictura bisericii datează din secolul al XIX-lea, însă în timp s-a deteriorat. Gradului ridicat de umiditate a reprezentat una din cauzele distrugerii acesteia. O parte a picturii a fost refăcută, iar o altă parte, recondiţionată. Aşadar, a fost necesară repictarea unei suprafeţe de 200 mp, respectându-se totuşi caracteristicile iniţiale ale picturii.

 

În incinta monumentului s-au ridicat şi o serie de construcţii necesare funcţionalităţii, amintim aici de poartă de acces reprezentată sub forma unei troiţe maramureşene întâlnită în faţa bisericilor şi a cimitirelor creştin-ortodoxe maramureşene. Poarta este realizată dintr-un schelet compus din tălpi, grinzi şi contrafişe din lemn de brad prelucrat.

Clopotniţa, realizată în sistem deschis, de trecere, este format dintr-un schelet compus din tălpi, stâlpi, grinzi şi contrafişe.

 

După clopotniţă este amplasat punctul de informare. Acesta respectă arhitectura de casă ţărănească, gândit ca un spaţiu polivalent pentru turişti. Construcţia cuprinde sală pentru activităţi expoziţionale şi cu vânzare, grupuri sanitare, birou administrativ şi cameră pentru centrala termică.

În faţa bisericii de lemn este amplasat altarul de vară. Acesta are o structură de tip schelet deschis din lemn, cu învelitoare de şiţă.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.