Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Problemele maramureșenilor, dezbătute în Comisia de Dialog Social
Cristian Niculescu-Țâgârlaș: „În calitate de parlamentar al Maramureșului și președinte al Comisiei Juridice din Senatul României am participat, la invitația prefectului Rudolf Stauder, la întâlnirea Comisiei de Dialog Social a Județului Maramureș.”
În 3 februarie, a avut loc întâlnirea convocată de prefectul Stauder având ca scop dezbaterea propunerilor și solicitărilor formulate de filialele județene ale mai multor confederații sindicale naționale.
La discuții au fost invitați membrii Comisiei de Dialog Social, respectiv șefii serviciilor publice deconcentrate și ai organizațiilor patronale, reprezentanți ai Uniunii Sindicale Teritoriale ,,Cartel Alfa” filiala Maramureș, Sindicatului Liber din Învățământ afiliat Confederației Sindicatelor Democratice din România, Confederației Sindicale Naționale ,,Meridian’’, Blocului Național Sindical și CNSLR Frăția. În timpul dezbaterilor, au fost menționate câteva aspecte, printre care sesizările vizând întârzierile salariale ale asistenților personali ai persoanelor cu handicap, salariile personalului nedidactic din instituțiile de învățământ și o serie de solicitări și propuneri având ca scop menținerea puterii de cumpărare a cetățenilor, reducerea migrației tinerilor și alocarea unui sprijin mai consistent pentru fermierii români.
Reprezentanții sindicatelor au înaintat propuneri privind rezolvarea problemelor menționate, solicitând inclusiv modificarea anumitor legi și reglementări aflate în vigoare.