Primul „rege al Ierusalimului”

Godefroy de Bouillon a murit pe data de 18 iulie 1.100, la Ierusalim, după ce s-a întors dintr-o expediţie contra sultanului din Damasc. Sursele arabe susţin că acesta a fost străpuns de o săgeată, în vreme ce sursele creştine menţionează că a murit în urma unei boli. După cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi, lui Godfroy de Bouillon i-a fost propusă coroana de rege al Ierusalimului. A refuzat-o, spunând că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Isus a purtat o coroană de spini. A acceptat însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt. În povestirile ulterioare morţii sale, a fost idealizat şi considerat primul „rege al Ierusalimului”.

Godfroy de Bouillon s-a născut în jurul anului 1060, la Boulogne sur-Mer. Din anul 1076 a fost senior de Bouillon, domeniu de unde şi-a luat numele, iar în 1087 a devenit duce al Lotharingiei Inferioare. Unul dintre cei mai cunoscuţi cavaleri medievali, a fost şi unul dintre liderii primei cruciade, începute în 1096. După asediul Ierusalimului din 1099, Godfroy de Bouillon a devenit primul suveran al regatului Ierusalimului, dar nu a păstrat titlul de „rege”.

Este posibil ca Godfroy de Bouillon să se fi născut la Baisy, un oraş din Brabant, actualmente în Belgia. Aparţinea unei familii aristocratice, considerată de contemporani drept „foarte nobilă şi foarte ilustră”, fapt justificat de înrudirea cu regii franci şi de o strălucită linie de strămoşi care guverna Lotharingia încă din anul 950. Bunicul său matern era Godefroy cel Bărbos, după ce Lotharingia Superioară s-a revoltat mai întâi împotriva suveranului Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman, a devenit apoi timp de zece ani un hotărât susţinător al papalităţii, ca marchiz de Toscana, fratele său fiind papa Ştefan al IX-lea.

În 1065, Godefroy cel Bărbos s-a împăcat cu suveranul romano-german, revenind ca duce de Lotharingia Inferioară. Godfroy era al doilea fiu al contelui Eustaţiu al II-lea de Boulogne şi al Idei de Lorena. Ca al doilea fiu, avea mai puţine oportunităţi în viaţă decât fratele său mai mare şi era predestinat unei cariere de cavaler în slujba unui nobil. Şansa lui a venit din partea unchiului din partea maternă, Godfroy cel Cocoşat, duce de Lotharingia Inferioară, care a murit fără moştenitori şi l-a numit pe Godfroy de Bouillon ca moştenitor la moartea sa, în februarie 1076. Ducatul era foarte important, fiind o zonă situată la frontiera Sfântului Imperiu cu regatul Franţei. Hotărârea finală de numire a noului duce îi aparţinea împăratului romano-german; iar tânărului Godfroy nu i s-a acordat decât regiunea Anvers, cu titlul de marchizat şi senioria Bouillon.

Titlul ducal i-a revenit fratelui împăratului Henric al IV-lea, Conrad. Godfroy a rămas fidel împăratului, luptând alături de acesta împotriva forţelor lui Rudolf de Suabia şi luând partea împăratului în lupta cu papa Grigore al VII-lea. În acelaşi timp, Godefroy a trebuit să menţină controlul teritoriilor ce i-au fost atribuite, acestea fiind revendicate de văduva unchiului său, Matilda de Toscana, şi de alte forţe exterioare familiei. A fost ajutat de fraţii săi, Eustaţiu şi Balduin, iar în urma acestor lupte îndelungate, meritele sale i-au fost recunoscute şi, în primele luni ale anului 1087, i s-a atribuit titlul ducal din Lotharingia Inferioară. Ducatul lui Godefroy se întindea între regatul Franţei şi Rin, şi cuprindea ţinuturile Brabant, Hainaut, Limburg, Namurois, Luxemburg şi o parte din Flandra; el mai includea, în întregime sau parţial şi episcopatele Köln, Trier, Liège şi Cambrai. Teritoriul era bogat, era traversat de o importantă axă comercială medievală, valea Meusei, iar cultura era înfloritoare, mai ales datorită şcolilor din Liège şi a artei locului.

De asemenea, ducatul se afla pe frontiera dintre limbile romanice şi germanice; pe de o parte se vorbea limba valonă, iar pe de alta, limba flamandă. În afară de stăpânirea ducală din Lotharingia Inferioară, Godefroy mai moştenise de la unchiul său şi titlul de conte de Verdun, care făcea din el mare protector al episcopatului de Verdun. În 1095, noul papă Urban al II-lea, a lansat la Clermont un apel pentru eliberarea Sfântului Mormânt de sub dominaţia musulmană şi pentru sprijinirea forţelor bizantine. În 1096, pentru a-şi finanţa plecarea, Godefroy a vândut o parte din domeniile sale sau le-a lăsat drept gaj. Astfel, castelul Bouillon a fost achiziţionat de episcopul de Liège, iar domeniul Stenay a fost achiziţionat de episcopul de Verdun. Patru grupe importante de cruciaţi au plecat în aceeaşi perioadă: cel mai important, condus de contele de Toulouse, Raimond de Saint-Gilles, un grup condus de cavalerul normand Bohemund şi unul condus de Robert, conte de Flandra. Godefroy, împreună cu fratele său mai mare, Eustaţiu, şi cu cel mai mic, Balduin, care nu avea domenii feudale, au plecat în fruntea celui de-al patrulea grup de la Bouillon, pe data de 15 august 1096.

Trupele sale au trecut pe la Ratisbona, Viena, Belgrad şi Sofia, ajungând la Constantinopol, unde armata a fost oprită de împăratul bizantin Alexios I Comnenul. După lungi negocieri, acesta a permis cruciaţilor să traverseze Bosforul în primăvara anului 1097, nu înainte de a le cere acestora să îi restituie toate teritoriile cucerite de selgiucizi. Armatele cruciate au intrat în Asia Mică, au cucerit Niceea, i-au învins pe turci la Dorylaeum, apoi au asediat Antiohia. În toate aceste lupte, Godfroy a avut un rol minor, dar odată cu asediul Ierusalimului din iunie-iulie 1099, legenda lui Godfroy a început să se formeze, el fiind printre primii cavaleri cruciaţi care au intrat în oraş. La Ierusalim, cruciaţii au organizat asediul oraşului, în timpul căruia asediatorii au suferit mai mult decât asediaţii, date fiind lipsa apei şi a alimentelor din zona înconjurătoare. Ierusalimul era bine pregătit pentru respingerea unui asediu. Trupele genoveze au demontat corăbiile cu care au sosit în portul Jaffa, folosind lemnul obţinut pentru construirea unor turnuri de asediu. După ce creştinii au năvălit în oraş, aproape toţi locuitorii acestuia au fost ucişi. Musulmani, evrei şi chiar creştini au fost masacraţi fără nici o deosebire.

După ce fatimizii care ocupau oraşul au fost învinşi, lui Godfroy de Bouillon i-a fost propusă coroana de rege al Ierusalimului. A refuzat-o, spunând că nu poate să poarte o coroană de aur acolo unde Isus a purtat o coroană de spini. A acceptat însă titlul de Protector al Sfântului Mormânt, recunoscând astfel primatul Bisericii asupra Ţării Sfinte. În această calitate, Godefroy avea rolul de a apăra Ierusalimul şi mormântul lui Isus, iar apoi de a distribui teritorii cruciaţilor şi de a cuceri şi pacifica oraşele din apropiere. De asemenea, avea dreptul de a judeca şi trebuia să asigure dezvoltarea economiei locale. În august 1099, Godefroy de Bouillon i-a mai învins o dată pe Fatimizi în bătălia de la Ascalon, iar ecoul bătăliilor sale i-a permis să vasalizeze oraşele Acra, Ascalon, Arsuf, Jaffa şi Caesarea. La Ascalon, Godfroy a învins o armată formată din turci selgiucizi, arabi, perşi, armeni, kurzi şi etiopieni.

Conform majorităţii relatărilor (atât creştine, cât şi musulmane), fatimizii au fost luaţi pe nepregătite, iar bătălia a fost scurtă. Deşi bătălia de la Ascalon a fost o victorie cruciată, oraşul a rămas sub controlul fatimizilor şi garnizoana sa a fost repopulată. Ascalona, devenit bază de operaţiuni pentru invaziile regatului Ierusalimului, până în 1.153, când a fot cucerit în cele din urmă de cruciaţi. Godefroy de Bouillon a murit pe data de 18 iulie 1.100 la Ierusalim, după ce s-a întors dintr-o expediţie contra sultanului din Damasc. Sursele arabe susţin că acesta a fost străpuns de o săgeată, în vreme ce sursele creştine menţionează că a murit în urma unei boli. Susţinătorii lui Godefroy l-au ales pe fratele său, Balduin, ca „rege al Ierusalimului”, acesta fiind încoronat ca primul rege latin al Ierusalimului pe data de 25 decembrie 1.100.

Fiind primul conducător cruciat al Ierusalimului, Godfroy de Bouillon a fost idealizat în povestirile ulterioare. A fost înfăţişat ca lider al cruciaţilor, rege al Ierusalimului şi un mare legiuitor. În realitate, el a fost unul dintre mulţii lideri ai primei cruciade, care îi includea şi pe Raimond de Saint-Giles, Bohemund de Taranto, Robert de Flandra, Ştefan de Blois şi Balduin de Boulogne, precum şi pe trimisul papal Adhémar de Montiel, episcop de Le Puy. Fratele său, Balduin, a fost primul care a purtat titlul de rege al Ierusalimului, iar codul de legi al oraşului a fost editat de-a lungul timpului, acesta nefiind creaţia unică a lui Godfroy.

Rolul lui Godfroy a fost descris de Albert de Aix şi de Raimond de Aguilers. În literatura populară, Godfroy a devenit eroul a numeroase cântece populare franceze. Tarquato Tasso l-a făcut pe Godfroy erou principal al poemului său epic Gerusalemme Liberata, iar Dante, în Divina Comedie, l-a plasat pe Godfroy în Paradis, împreună cu ceilalţi „luptători ai credinţei”. În opera lui Handel, Rinaldo, Godfroy de Bouillon apărea sub numele de Goffredo. În anul 1830, odată cu independenţa Belgiei, noul stat şi-a căutat rădăcinile în diverşi prinţi ce au domnit pe teritoriul noului stat. Godfroy de Bouillon a fost folosit de istoricii belgieni din acea perioadă în scopuri propagandistice, fiind înfăţişat ca un model ideal, un personaj pios şi curajos. O statuie a sa a fost ridicată în 1848, în piaţa palatului regal din Bruxelles.

Monarhia seculară a Ierusalimului

La începutul existenţei sale sub cruciaţi au planat anumite incertitudini cu privire la natura laică sau monahală a Ierusalimului. Unii dintre cruciaţi îşi doreau un legat guvernat ca o teocraţie de papă, o idee pe care de altfel regatul papal Daimbert din Pisa a şi încercat să o impună în anul 1.100. Dacă Godfroy de Bouillon ar fi susţinut această idee, ar fi trebuit să schimbe conducerea Ierusalimului cu cea a conducerii unui regat secular din Egipt, evident, dacă ar fi fost capabil să ocupe Cairo şi să cucerească Egiptul.

În ciuda eforturilor legatului papal, la Ierusalim a fost fondat un regat secular, clerul catolic având satisfacţia înlocuirii autorităţii ortodoxe bizantine şi ortodoxe siriene cu Patriarhul Latin al Ierusalimului. Fratele şi succesorul lui Godfroy, Balduin I, s-a dovedit un sprijinitor hotărât al monarhiei seculare de tip vest-european, încoronându-se rege al Ierusalimului. Fostul legat papal Daimbert, devenit Patriarh Latin, a refuzat totuşi să-l încoroneze pe Balduin în Ierusalim, ceremonia având loc în Bethleem.