Primul conciliu universal al Bisericii

Inceput la 20 mai 325, Conciliul de la Niceea prezinta o mare importanta datorita faptului ca a reprezentat prima adunare a episcopilor din Intreaga Biserica, un sinod In timpul caruia au fost dezbatute probleme doctrinare fundamentale si au fost luate decizii majore In ceea ce priveste credinta crestina si unitatea Bisericii. Pe durata Intregii sale domnii, Constantin cel Mare i-a tratat pe episcopi ca pe niste agenti sau auxiliari politici; i-a convocat, le-a prezidat conciliile si le-a aprobat orice parere sustinuta de majoritatea lor. Un adevarat credincios ar fi fost mai Intai de toate un bun crestin si abia apoi, un om de stat; pentru Constantin, dimpotriva, crestinismul a fost un mijloc, nu un scop. Intre timp, Biserica a devenit cea mai bogata organizatie religioasa din imperiu si nu mai ataca atat de vehement avutia. Ciprian se plangea ca enoriasii sai erau exagerat de dornici de bani, ca femeile crestine Isi vopseau fata, ca episcopii detineau functii oficiale platite, se Imbogateau, Imprumutau bani cu dobanzi ca niste adevarati camatari si se lepadau de credinta la primul semn de pericol. „In timp ce crestinismul cucerea lumea, si lumea era pe cale de a cuceri crestinismul, dovedind, Inca o data, pornirile pagane ale omenirii”, afirma Will Durant. Constantin cel Mare s-a oferit sa arbitreze controversa donatista si pe cea ariana. Motivul era acela ca, desi numarul crestinilor nu putea sa fie peste o zecime din populatia imperiului din acel timp, ei exercitau o influenta In stat care a Intrecut cu mult numarul lor. „In 325, la Niceea, Constantin si-a arogat dreptul de a arbitra disputa din Biserica, cu toate ca el era doar conducatorul secular al imperiului. Problema mult suparatoare a luptei dintre Biserica si stat Isi are Inceputul In aceasta epoca. Din nefericire, cand Biserica a ajuns la putere, prea adesea a devenit o persecutoare a paganismului tot asa de aroganta cum fusesera Intotdeauna autoritatile pagane cu crestinii. Punand pe cantar toate plusurile si minusurile, s-ar parea ca apropierea dintre o Biserica si stat a adus Bisericii crestine mai multe dezavantaje decat binecuvantari”, sustine Earle E. Cairns, In „Crestinismul de-a lungul secolelor. O istorie a Bisericii crestine.” Ceea ce era alarmant pentru Biserica nu erau atat parerile lui Donatus si Arius, cat mai ales rapida lor extindere, chiar In randurile clerului. Acesta este motivul pentru care Constantin cel Mare a convocat primul conciliu ecumenic universal al Bisericii. Anterior, un conciliu al episcopilor egipteni nu reusise sa-i Impace pe sustinatorii lui Arius cu opozantii acestuia. Eusebiu spune ca In orase „agitatia si confuzia erau atat de mari, Incat devenisera motiv de distractie chiar si In teatrele paganilor.” Constantin cel Mare i-a invitat pe toti episcopii sa se Intruneasca la Niceea, In Bitinia, aproape de Nicomedia, toate cheltuielile necesitate de organizarea acestui conciliu urmand a fi suportate de stat. La conciliu au fost prezenti, dupa unele marturii, 318 episcopi, Insotiti de un mare numar de preoti cu grade mai mici In ierarhia Bisericii. Alte surse vorbesc de 250 de episcopi (Socrate Scolasticul, Epifanie de Salamina si Eusebiu din Cezareea), 270 de Inalti prelati (Eustatiu din Antiohia), 300 sau peste 300 de episcopi (Atanasiu din Alexandria si Gelasiu din Cizic). Istoricii moderni sunt de parere ca cifra de 318 episcopi este amplificata simbolic, probabil In legatura cu numarul barbatilor Inarmati ai lui Abraham din Geneza. Cert este ca fiecare episcop a avut voie sa se prezinte la conciliu Insotit de doi preoti si trei diaconi, situatie In care numarul total al participantilor a fost semnificativ mai important. Aceasta grandioasa Intrunire demonstreaza cat de mult se dezvoltase Biserica la acea vreme. Majoritatea episcopilor proveneau din provinciile orientale; multe dioceze din Occident ignorau controversa pusa In discutie, iar papa Silvestru I, fiind bolnav, s-a multumit sa fie reprezentat de cativa preoti. Conciliul si-a tinut sedintele In sala unui palat imperial. Constantin a prezidat si a deschis dezbaterile, adresandu-le episcopilor un scurt apel referitor la unitatea Bisericii. Mai mult, Eusebiu sustine ca Imparatul a ascultat cu rabdare cuvantarile, a moderat violenta adversarilor si a intervenit de mai multe ori In discutii. Episcopul Alexandru l-a folosit pe Atanasie, un arhidiacon elocvent si agresiv, pe post de spada teologica In lupta cu Arius. Atanasie a aratat ca daca Cristos si Sfantul Duh nu erau consubstantiali cu Tatal, aceasta ar duce la o victorie a politeismului. A admis ca este greu sa-ti reprezinti trei persoane distincte Intr-un singur Dumnezeu, dar a subliniat ca ratiunea trebuie sa se Incline In fata misterului Treimii. Cu exceptia a 18 episcopi, toti cei prezenti au fost de acord cu el si au semnat un document care exprima punctul lui de vedere. Conciliul a redactat si crezul, revizuit In anul 362. Doar cinci episcopi s-au opus initial formularii acestuia, iar In final, numai doi au refuzat sa semneze aceasta formulare. Cei doi episcopi, Impreuna cu Arius, care a refuzat sa se caiasca pentru convingerile sale, au fost anatemizati de conciliu si exilati de Imparat. Un edict imperial a ordonat ca toate cartile lui Arius sa fie arse, pastrarea lor fiind pedepsita cu moartea. Numai ca, asa cum remarca Mircea Eliade, teologia lui Arius a mai avut parte de aparatori destul de puternici, si controversa s-a prelungit mai mult de Inca o jumatate de secol. In plus, „Teologia trinitara n-a Incetat niciodata sa suscite probleme; Incepand cu Renasterea, filozofiile rationaliste se definesc In primul rand prin antitrinitarismul lor. Totusi teologia trinitara are meritul de a fi Incurajat speculatii Indraznete, silindu-l pe crestin sa se elibereze din cadrele experientei si logicii cotidiene”, afirma Eliade. Conciliul a mai decretat ca toate bisericile trebuiau sa sarbatoreasca Pastele In aceeasi zi, calculata In fiecare an de episcopul din Alexandria, dupa o metoda astronomica si promulgata de episcopul de la Roma. In privinta celibatului clericilor, conciliul Inclina sa le ceara cumpatare preotilor casatoriti, dar Pafnutie, episcopul Tebei, si-a convins colegii sa mentina neschimbat obiceiul existent, care interzicea casatoria dupa hirotonisire, dar Ii permitea unui preot sa locuiasca Impreuna cu o femeie pe care o luase de nevasta Inainte de a se preoti. La acest conciliu au fost adoptate si 20 de canoane privitoare la diverse probleme, printre care: atitudinea fata de eretici, cerintele pentru a fi consacrat episcop, viata clandestina a preotilor, situatia celor excomunicati, despre clericii camatari si catehumenii care au cedat In timpul prigoanei si despre renegarea credintei de catre mireni. Constantin cel Mare a sarbatorit Incheierea conciliului cu o masa regala la care au fost invitati toti episcopii; s-a despartit apoi de ei, cerandu-le sa nu se mai certe Intre ei. Imparatul s-a Inselat Inchipuindu-si ca disputele teologice au Incetat, dar avea dreptate sa creada ca marcase un punct important pentru unitatea Bisericii. Conciliul scosese In evidenta convingerea majoritatii clericilor, potrivit careia o anumita precizare a doctrinei era necesara pentru organizarea si mentinerea Bisericii; efectul final obtinut a constat Intr-o credinta esentialmente comuna. In acelasi timp, conciliul sublinia faptul ca paganismul fusese Inlocuit de crestinism ca expresie si sprijin religios al Imperiului Roman, Constantin Incheind cu crestinismul o alianta mai solida ca niciodata. O noua civilizatie, bazata pe o noua religie, avea sa se Inalte din acel moment pe ruinele unei culturi si ale unei credinte muribunde. Evul Mediu tocmai Incepea. Schisma lui Donatus „La un an de la convertirea lui Constantin, Biserica a fost sfasiata de o schisma care ar fi putut-o distruge chiar In momentul triumfului sau. Doantus, episcopul Cartaginei, sprijinit de un preot avand acelasi nume si un temperament identic, raspandea ideea ca episcopii crestini care predasera scrierile sfinte politiei pagane, In timpul persecutiilor, Isi tradasera misiunea si autoritatea; prin urmare, botezurile si hirotonisirile savarsite erau nule; Donatus mai spunea ca valabilitatea tainelor bisericesti depindea, In parte, de starea de spirit a preotilor. Biserica a refuzat sa adopte aceasta conceptie severa, dar donatistii au numit alti episcopi In locul prelatilor care nu acceptau cerintele lor. Constantin, care vedea In crestinism o forta unificatoare, a fost dezamagit de haosul si de violenta provocate de aceasta schisma si, aparent, n-a ramas insensibil la alianta dintre donatisti si unele miscari radicale ale taranilor din Africa. A convocat asadar la Arles, In anul 314, un conciliu al episcopilor In cadrul caruia a confirmat condamnarea donatistilor si le-a poruncit schismaticilor sa revina In sanul Bisericii; apoi a decretat, In anul 316, ca toate congregatiile recalcitrante Isi vor pierde proprietatile si drepturile civile. Cinci ani mai tarziu, amintindu-si vremelnic de edictul de la Milano, a anulat aceste masuri si a manifestat la adresa donatistilor o oarecare toleranta. Schisma a continuat pana la venirea sarazinilor, care i-au Inghitit pe toti, ortodocsi sau eretici, cucerind Africa.” – Will Durant. Arianismul In aceeasi perioada, Alexandria s-a confruntat cu cea mai redutabila erezie din Intreaga istorie a Bisericii. Pe la anul 318, un preot din orasul egiptean Baucalis si-a uimit episcopul sustinand opinii stranii asupra naturii lui Cristos. Un Invatat catolic Il descrie In felul urmator: „Arius… era Inalt si subtire, avea o privire melancolica, iar Infatisarea lui Ii trada numaidecat austeritatea. Se vedea ca era pustnic, caci purta o tunica scurta fara maneci, sub o esarfa care tinea loc de mantie. Vorbea bland si convingator. Fecioarele calugarite, numeroase In Alexandria, aveau o stima nemarginita pentru el, iar In clerul superior se aflau multi partizani ai sai.” Hristos, spunea Arius, nu era unul cu Creatorul; el era mai curand, Logosul, primul si cel mai de sus dintre toate fiintele create. Daca, afirma Arius, Fiul a fost creat de Tatal, atunci Inseamna ca el s-a nascut In timp; prin urmare, Fiul nu poate fi „coetern” cu Tatal. In plus, daca Cristos a fost creat, Inseamna ca a fost creat din neant, nu din substanta Tatalui; Cristos nu era „consubstantial” cu Tatal. Iar Sfantul Duh a purces din Logos, fiind si mai putin Dumnezeu decat Logosul. In aceste doctrine era continuate ideile mostenite de la Platon prin stoici, Filon, Plotin si Origene; platonismul, care exercitase o influenta atat de profunda asupra teologiei crestine, intra acum In conflict cu Biserica. Ioan BOTIS