• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 24 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 25 Martie , 2016

Primarul Ovidiu Nemeş a găsit soluţii pentru problemele locuitorilor de pe strada Şugău

Sighetenii care locuiesc pe strada Şugău din municipiu se confruntă din nou cu probleme, de această dată cauzate de societăţile care transportă material lemnos din pădurile situate în vecinătate. Aceştia sunt în pericol de a nu mai avea acces cu maşina la locuinţe din cauza drumului distrus de maşinile de mare tonaj şi totodată nu mai au nicio sursă de încălzire după ce în ultimii doi ani nu li s-a mai aprobat de către Ocolul Silvic partidă pentru achiziţia de lemne.

 

 

Oamenii au cerut cu disperare sprijin autorităţilor. Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei a stat de vorbă cu ei pentru a le comunica soluţia identificată de el pentru rezolvarea acestor probleme.

„E foarte mare praf, e mizerie, sunt gropi, e noroi. Cu maşinile astea ne omoară şi sunt vreo 20 de case mai sus”, spune o femeie.

 

„Ne sparg drumurile şi de reparat nu le repară nimeni. Plus de asta nu vrem să se taie pădurile. Se zice că sunt ale bisericilor, ale patriarhiilor, nu ştie nimeni ale cui sunt. Cei care transportă lemne sunt patroni care cumpără pădurile, dar de la cine cumpără şi sub ce fel de formă nu se ştie exact. Nu avem gaz, nu avem pădure şi oamenii trebuie să se încălzească. Zilele trecute s-a dus la Ocolul Silvic un tabel, o listă, prin care oamenii au cerut să se dea şi pentru populaţie lemne”, povesteşte un localnic.

 

„Strada Şugău a fost asfaltată în anul 2000, însă stratul de asfalt nu permite circulaţia maşinilor de mare tonaj care transportă lemne zi de zi. Oamenii solicită să fie pusă o restricţie de tonaj pentru a proteja ceea ce a mai rămas din asfaltul şi aşa precar, ca să nu mai vorbim de faptul că de la terminarea asfaltului mai sus, s-au rupt bucăţi de acostament şi există riscul ca în cazul zilelor ploioase să fie imposibil accesul în acea zonă”, explică Liliana Vârsta, consilier local.

 

Pe lângă această problemă, iarna trecută a fost una de coşmar pentru localnici. Ocolul Silvic le-a comunicat că singura posibilitate de a-şi achiziţiona lemne de foc din pădurile situate în vecinătate este să le cumpere de la cele trei firme care au obţinut partidă de lemne, la preţul stabilit de acestea. Sighetenii spun însă că nu îşi permit deoarece preţurile sunt exagerat de mari şi astfel nu au cu ce să se încălzească. Aceştia nu înţeleg de ce ei nu au voie să cumpere partidă de lemne direct de la Ocolul Silvic aşa cum procedează aceste societăţi. Dacă nu se va rezolva această problemă, oamenii ameninţă că vor ieşi în stradă şi vor bloca accesul maşinilor de mare tonaj care fac transport de lemne din pădure.

 

„Exploatarea se face cum se face, nu este altă sursă de încălzire la noi, nu

s-a făcut partidă de 2 ani de zile, trebuie să facem ceva ca să rezolvăm problema. Nu se mai dă partidă pentru că se dă la patroni, că o cumpără ei şi noi să mergem să o cumpărăm de la ei la preţul la care vor ei, preţuri exorbitante pe  care nu ni le permitem” - a declarat un sighetean de pe strada Şugău.

 

„Ocolul Silvic şi Jandarmeria sunt acolo şi dacă te prind după crengi uscate îţi dau amendă 5.000 de lei. Ne descurcăm cum putem, aducem de pe terenurile noastre, ne-am încălzit cum am putut. Dacă nu se rezolvă problema o să blocăm drumul. Toată strada Şugău avem această problemă, peste 200-300 de familii. O să blocăm drumul şi nu o să mai treacă pe aici”, ameninţă bărbatul.

 

La întâlnirea de ieri, primarul Ovidiu Nemeş le-a adus la cunoştinţă cetăţenilor că aceste probleme cu care se confruntă au intrat deja în atenţia autorităţilor şi le-a dat asigurări că personal se va ocupa de ele în aşa fel încât sighetenii de pe această stradă să îşi ducă traiul liniştiţi. În acest sens, edilul local a arătat că se va impune o restricţie de tonaj în zonă pentru a nu se mai distruge asfaltul şi căile de acces, se va obţine o partidă pentru ca oamenii să poată aduce lemne din pădurea respectivă, iar stricăciunile provocate până acum de către aceste utilaje de mare tonaj care circulă chiar şi de 5 ori pe zi pe această stradă vor fi reparate cu ajutorul unui utilaj special din cadrul Serviciului Public de Gospodărire Urbana.

 

„Sunt două aspecte: primul e restricţia de tonaj pe drum şi al doilea e partida. De partidă deja am vorbit şi cred că de săptămâna viitoare se intră, iar mâine discut de posibilitatea restricţionării maşinilor de mare tonaj, atât cât se poate pe lege. Vedem şi cu utilajul, să vină să remedieze problema drumului”, le-a spus localnicilor primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.

 

Localnicii au strâns semnături pentru a beneficia de partidă şi le-au înaintat Ocolului Silvic. Pe liste se regăsesc peste 100 de persoane.

 

„Cunosc această problemă, mi-a fost adusă la cunoştinţă de către locuitorii de pe strada Şugău. Aceştia au adunat un număr de peste 100 de semnături strânse pentru a putea beneficia de partidă şi să poată să-şi aducă lemne de foc. În acest moment, din spusele lor, care au fost confirmate de cei de la Ocolul Silvic, în zonă exploatează trei firme. Oferta celor de la Ocolul Silvic a fost una deloc pe placul locuitorilor, în sensul unor preţuri foarte mari. În această situaţie oamenii m-au rugat să-i aduc la cunoştinţă domnului primar această situaţie şi să îl rog să caute o soluţie pentru dânşii”, mărturiseşte consilierul local Liliana Vârsta.

 

Astfel de probleme au mai existat şi în urmă cu 4 ani, când, la fel, oamenii nu au avut cu ce să se încălzească. Atunci însă scandalul a degenerat şi cetăţenii au ieşit în stradă şi au blocat drumul, în acest fel determinând Ocolul Silvic să acorde partidă şi pentru ei.

 

„Sunt două aspecte: primul e restricţia de tonaj pe drum şi al doilea e partida. De partidă deja am vorbit şi cred că de săptămâna viitoare se intră, iar mâine discut de posibilitatea restricţionării maşinilor de mare tonaj, atât cât se poate pe lege. Vedem şi cu utilajul, să vină să remedieze problema drumului”

Ovidiu Nemeş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.