Primarii cu pusca si cureaua lata

* Maramuresul are mai multi primari care nu se multumesc cu „senzatiile tari” provocate de conducerea localitatilor pe vreme de criza. Ei sunt fascinati si de alt gen de aventuri cum ar fi cele de la partidele de vanatoare. Avem mai multi primari-vanatori decat v-ati fi imaginat. Fiecare merge la vanatoare pentru relaxare, dar si pentru slanina fripta, distractie sau cura de slabire. Liviu Lazarciuc, primarul din Bocicoiu Mare este cel mai „proaspat” primar-vanator: „poate e o mostenire de familie reactivata. Strabunicul meu avea porecla de „strilet”, ceea ce inseamna in ucraineana: vanator, ochitor. Poate-i ereditar”. Pasiunea pentru vanatoare i-a insuflat-o insa socrul sau din Remeti: „sunt vanator doar de anul acesta, din vara. Imi place sportul ca atare, echipamentul, muntele, padurea, off-road-ul pana acolo etc. Am fost la mai multe vanatori organizate, dar ceva povesti speciale nu am. N-am avut reactii din partea oamenilor din comuna cand s-a aflat ca sunt vanator. Daca m-au ales primar de atatia ani, ma gandesc ca si ca vanator ma accepta. Inca n-am apucat sa le spun povesti vanatoresti ca n-am experienta necesara”, ne-a marturisit Lazarciuc. Ne-a mai spus ca de pasiunea pentru vanatoare sunt molipsiti de mai demult si primarul din Sarasau, primarul din Cavnic si secretarul primariei Rona de Jos. Iar de la primarul din Sarasau am aflat ca sunt vanatori cu state vechi si Gavril Ropan - primarul din Coroieni, respectiv Emilian Pop - primarul din Sacalaseni. Ioan Covaci, primarul din Sarasau, este vanator cu acte-n regula din 1993: „Toate experientele sunt frumoase in felul lor. Sunt multe aventuri”. L-am intrebat ce-mi place cel mai mult cand iese la vanatoare: „Cand se frige slanina. In trupa de vanatoare suntem 10 – 15. Cand e sezon, iesim de 2-3-4 ori pe luna, sambata si duminica. Inainte erau trofee, acum nu sunt. Am doar vreo doua sau trei trofee. Le tin pentru cand voi fi batran, sa ma uit la ele si sa-mi aduc aminte. Socrul meu era si el vanator, si ii place si fiului meu sa vina cu mine la vanatoare”. Primarul din Sarasau ne-a mai marturisit ca stie din experienta de primar: „cu oamenii nu functioneaza sa le spui povesti vanatoresti”. Pentru el, cel mai important la o partida de vanatoare este „ca te duci, te relaxezi, acolo mai gandesti, mai frigi o slanina, seara stai la un pahar de vin. N-am avut ocazia si nici nu-mi doresc sa ma intalnesc frontal cu ceva animal salbatic. Cel mai aproape am fost la un metru de un mistret. Cum reactionezi cand e asa aproape? Te feresti sau te sperii. N-am fugit si nici n-am tras, ca mi-a scapat. A trecut fulger pe langa mine”. Gavril Ropan, primarul din Coroieni, spune ca in cei 25 de ani de cand e vanator si-a dat seama ca „luni esti mai odihnit dupa o partida de vanatoare, ca si dupa o duminica de somn. Datorita ozonului, creierul se oxigeneaza, mancarea ti se pare mai buna, iar miscarea te face sa te simti altfel”. Ca o curiozitate, va spunem ca primarul din Coroieni si cel din Sarasau si-au facut de mai multe ori invitatii unul celuilalt la partide de vanatoare, dar niciunul nu le-a onorat. Deci, putem spune ca sunt chit. La vanatoare sunt insa reguli stricte: „nu conteaza pregatirea sau pozitia sociala. Acolo toti sunt egali si fiind arme de foc trebuie unitate si mare responsabilitate. N-avem voie sa ne certam. Se fac glume, dar cu limita. Pentru mine nu conteaza atat de mult carnea sau trofeul, cat miscarea si ideea ca atare. Stiu sa pregatesc vanatul. Cel mai mult imi place tocanita de mistret sau caprior cu mamaliga calda”, spune primarul din Coroieni. Ropan ne-a povestit o experienta memorabila: „Am fost la o nunta si dimineata la 5, dupa ce s-a terminat, m-am tot imbracat si m-am dus la vanatoare in zona Baiut, cu vreo 6 persoane. Eram pe varf de munte. Cainele batea pe loc si, intre timp, mistretul a trecut. Am suflat in pusca sa vina ceilalti vanatori. Am bagat cartusele in buzunar si am plecat spre un alt deal, de aproape un km, pe o coasta abrupta. In fata mea era un padurar, si cum era odihnit, s-a dus mai repede. Padurarul era deja in varf, iar eu eram pe la mijlocul coastei. In dreapta, la vreo 15 metri, era o ursoaica ce statea in loc si se uita la mine. M-am lipit de un copac in ideea ca daca se apropie trag. Am pus pusca la ochi si am hotarat sa trag. Dar fiind obosit am uitat ca imi erau in buzunar cartusele. Cand a clintanit pusca, ursoaica s-a ridicat in doua labe si a facut un salt spre mine. Dar, coincidenta, padurarul care era sus a trecut pe deasupra unei grote unde dormise ursoaica cu puii. Puii erau acolo. Exact cand am apasat pe tragaci, puii au inceput sa faca galagie. Fac exact ca un copil mic. In coincidenta asta, ursoaica s-a repezit spre mine. Am luat-o la fuga drept, pe coasta in jos. Corpul mi s-a dus in fata, iar picioarele nu puteau tine pasul. Am ajuns deasupra unei pietre inalte de vreo 5 – 6 m. Am incercat sa pun frana dar n-a tinut”, povesteste plin de umor Ropan. „Din acel moment, m-am dus si pe spate, si pe fata, si de-a dura. Era galagie, cum rascoleam crengi si frunze. Vanatorul care astepta in vale nu stia ce-i. A pus pusca la ochi, in ideea ca vine turma de mistreti. Eu am cazut pe spate si nu mai aveam aer. Eram constient ca puteam sa fiu impuscat. Intr-o mana tineam pusca si tot timpul mi-a fost ideea sa nu o rup. Am cazut in vale. A venit colegul la mine si m-a frecat pe fata cu apa si dupa vreo 5 minute mi-am revenit. Dar dupa vreo 10 minute au inceput sa mi se umfle picioarele la incheieturi. In asa fel, incat a trebuit sa-mi pun cu mana picioarele cand a venit cu masina sa ma ia. Aveam intinderi de muschi, nu-mi erau rupte. Eram vanat pe spate si hainele toate-mi erau rupte. Padurarul din varful muntelui a tot plecat si a prins mistretul”. Vanatorul fara vanat Alexandru Dragos, primarul din Cavnic este un vanator atipic: „mi-am vandut pusca, am vandut tot. Am fost vanator din 1997 pana in 2007. Dar am iesit in teren doar de cateva ori, din 1997 pana in 2000. N-am impuscat nimic si n-am omorat nimic. Eram la arme si munitii pe atunci si eram seful vanatorilor pe judet. Si toti imi spuneau „cum sa fii seful vanatorilor si sa n-ai pusca?”. N-a fost o placere vanatoarea. E altceva sa iesi in natura. Ma distra cand auzeam ca s-a nimerit animalul exact intre ochi. Hai sa fim seriosi. Sau ca nu stiu ce animal grozav putea fi culcat dintr-un foc. La o vanatoare, cineva m-a intrebat daca-s politist sau vanator. I-am spus ca si una si alta. Cand erau cu mine era foarte multa retinere si nimeni nu se juca cu prostii. Era frumos in sensul ca mergeai la fript slanina si te distrai, cu bancuri si glume. Era frumos sa faci cate 40 de kilometri in doua zile, iar cand veneam acasa eram mai slab cu 2 – 3 kilograme”. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro