Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Programul „Prima Casă” va beneficia anul acesta de un plafon de garantare de 2,5 de miliarde de lei, potrivit unui proiect de act normativ ce urmează să intre în vigoare. Având în vedere plafonul inițial propus pentru anul 2016, dar și cele trei suplimentări de fonduri care au fost aprobate anul trecut, suma propusă pentru anul acesta este destul de mare.
De asemenea, Executivul a mai votat de curând și anumite modificări la normele de aplicare, astfel că a stabilit mai clar ce categorii de locuințe pot fi cumpărate prin Program.
Programul „Prima Casă”, prin care cei interesați să-și cumpere o locuință sau să-și construiască una pot să obțină un credit garantat, în anumite proporții, de statul român, va beneficia, anul acesta, de un plafon total de garantare de 2,67 de miliarde de lei, dintre care 175,5 milioane lei reprezentând diferența rămasă nealocată sau neutilizată din anul 2016, potrivit unui Proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”. Prevederile proiectului vor intra în vigoare odată ce au fost publicate în Monitorul Oficial.
Așadar, statul va acorda garanții persoanelor fizice care se împrumută prin acest program până la atingerea acestui plafon propus, însă judecând după experiența anului trecut, acesta va putea să fie suplimentat în decursul anului, în funcție de cerere și de posibilitățile de finanțare ale statului.
În 2016, Guvernul alocase programului menţionat un plafon total de garantare de 1,69 de miliarde de lei (în care erau incluși și banii rămași din 2015), dar acesta a fost suplimentat în decursul anului de trei ori: prima dată în luna mai, cu 500 de milioane de lei, apoi în luna octombrie, cu încă 500 de milioane de lei, iar ultima oară în decembrie, când statul a mai alocat 250 de milioane de lei.
Potrivit datelor oferite în nota de fundamentare a proiectului, plafonul total de garantare alocat pentru anul 2016 este de 2,9403 de miliarde de lei, în contextul în care, din 2009 (anul lansării programului) și până la finele lunii noiembrie 2016, au fost acordate 203.783 de garanții, în valoare totală de 17,5 miliarde de lei.
Totuși, anul trecut a adus o schimbare importantă în materia garanției oferite de stat, pentru că OUG nr. 97/2016 a stabilit că doar creditele pentru locuințele noi sau consolidate mai pot fi garantate în procent de maxim 50%. Pentru celelalte tipuri de locuințe, procentul maxim de garantare este de 40% din valoarea finanțării. Ordonanța din decembrie stabilește că locuințele noi sunt acele locuințe care au fost finalizate, făcându-se recepția lor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. De asemenea, sunt asimilate locuințelor noi și locuințele supuse unor lucrări de consolidare sau de reducere a riscului seismic în ultimii cinci ani înainte de data solicitării creditului.