• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 26 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 1 Mai , 2023

Președintele Consiliul Județean Maramureș a primit titlul de “Cetățean de onoare al Raionului Hîncești” din Republica Moldova

 Președintele Raionului Hîncești, Iurie Levinschi, prezent în Maramureș în aceste zile, a acordat azi titlul de “Cetățean de onoare al Raionului Hîncești” președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Onorat să primesc astăzi titlul de “Cetățean de onoare al Raionului Hîncești” din Republica Moldova. Această distincție nu este doar pentru mine personal, este un titlu pentru județul Maramureș, pentru maramureșenii care prin votul lor m-au învestit în funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș și care mi-au oferit oportunitatea de a dezvolta aceste relații minunate cu Raionul Hîncești, Strășeni, Ungheni, Anenii Noi și toți cei care sunt prezenți azi în Maramureș din Republica Moldova”, a declarat Ionel Bogdan.

Județul Maramureș are o strânsă colaborare cu Republica Moldova, consolidată și prin înfrățirea județului cu Raioanele Hîncești și Strășeni, iar în semn de apreciere și respect pentru parteneriatele dezvoltate și pentru relațiile de colaborare, Ionel Bogdan a oferit stema prieteniei președinților Raioanelor Hîncești și Strășeni - Iurie Levischi și Viorel Jardan.

Tot astăzi, executivul Consiliului Județean Maramureș a pus bazele unui nou parteneriat, prin semnarea scrisorii de intenție privind colaborarea cu Raionul Anenii Noi, iar în ultima ședință a administrației județene a fost votat proiectul privind înfrățirea cu Raionul Ungheni din Republica Moldova.

Ionel Bogdan a vorbit despre importanța consolidării relațiilor de colaborare între Maramureș, România și Republica Moldova în contextul în care statul vecin are nevoie de sprijin și îndrumare în vederea implementării proiectelor de dezvoltare și atragerea de fonduri europene, odată cu acceptarea Republicii Moldova în spațiul european.

Ne dorim să dezvoltăm parteneriate interinstituționale durabile cu Republica Moldova și să fim un sprijin real în procesul lor de aderare la Uniunea Europeană. Îi asigur pe frații noștri de peste Prut de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Maramureș”, a transmis președintele administrației Județului Maramureș.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.