• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 23 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 21 Martie , 2019

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea participă la Summit-ul Regiunilor și Orașelor din București

În perioada 14-15 martie, peste 500 de lideri europeni (naționali, regionali și locali) se reunesc la București, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Summit-ului Regiunilor și Orașelor, pentru a dezbate viitorul Europei și rolul regiunilor și orașelor într-o Uniune Europeană reînnoită. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea participă la eve­nimentele din cadrul Summit-ului, dar și la sesiunile cu tema „Cons­trucția U.E. de la temelii, cu regiunile și orașele noastre” și „Ce așteaptă liderii locali și regionali de la U.E.”.

„Cooperarea dintre regiunile europene, în speță a județelor, este un factor ce poate influența major dezvoltarea economică. Suntem în fața unui moment în care, la acest Summit putem promova și prezenta Maramu­reșul în rândul invitaților prezenți, ca o parte activă a Uniunii Europene, un județ dornic să colaboreze cu parte­nerii europeni din celelalte regiuni și orașe”, a subliniat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.
În cadrul Summit-ului, președintele Consiliului Județean Maramureș va avea o nouă întâlnire cu mareșalul regiunii poloneze a Voievodatului Podkarpackie, Wladyslaw Ortyl, pentru a discuta pașii făcuți înspre realizarea înțelegerii de cooperare dintre cele două regiuni.

Summit-ul are loc într-un moment critic pentru UE, când deciziile importante îi vor modela viitorul, aici făcându-se referire și la ieșirea din Uniune a Regatului Unit al Marii Britanii, alegerile europene din luna mai 2019, dar și negocierile privind bugetul UE pe termen lung, după anul 2020. Summit-ul este organizat la fiecare doi ani și are loc, în cele mai multe situații, în țara care deține președinția Consiliului Uniunii Europene, iar această tradiție se menține și în 2019. Summit-uri recente au avut loc în Bratislava (2016), Atena (2014), Copenhaga (2012), Praga (2009) și Roma (2007).

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.