Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Președintele Camerei Deputaților și Ministrul Agriculturii, în Maramureș
Zilele trecute, Maramureșul a fost vizitat de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. Liderul PNL a fost mulțumit de investițiile realizate în ultima perioadă în nord, iar pentru câteva ore a participat și la plantarea de arbori, într-o acțiune organizată de Consiliul Județean Maramureș și Direcția Silvică din județ. Cei doi lideri liberali s-au întâlnit cu presa maramureșeană și cea națională la finalul vizitei în nord.
Președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, a vorbit despre vizita liderului liberal și despre investițiile importante derulate și în curs de finalizare din nord.
„La compania UACE din Tăuții-Măgherăuș am vizitat fabrica din cadrul celei mai recente investiții, care se apropie de final și este în mare parte operațională. Suntem încurajați astfel să realizăm în această zonă primul parc industrial din Maramureș, conectat la viitoarea centură a municipiului Baia Mare. Îi mulțumesc domnului președinte, Ludovic Orban, pentru toată susținerea pe care a acordat-o proiectelor de dezvoltare a Maramureșului și sunt sigur că, prin perseverență și multă muncă, vom reuși să realizăm toate proiectele necesare pentru creșterea calității vieții în Maramureș”, a spus Ionel Bogdan.
„„Acțiunea de astăzi, organizată de către președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, este o inițiativă salutară. Noi am solicitat suma de 900 de milioane de euro pentru susținerea campaniei de împădurire în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Odată aprobată această finanțare de către Comisia Europeană, vom avea nevoie de suprafețe enorme pentru a putea utiliza în mod eficient această finanțare, iar inițiativa președintelui CJ Maramureș de a inventaria toate terenurile degradate din cadrul Unităților Administrativ Teritoriale este una foarte bună și care ne va fi de mare folos în realizarea unei campanii foarte active și eficiente de împădurire.
Am făcut o inventariere a proiectelor importante de investiţii în mai multe domenii. De la parcul industrial mi-a arătat domnul președinte locația, care există ca intenţie din ce în ce mai clară şi avem și sprijin guvernamental pentru realizarea acestui parc industrial. Am discutat de centura Băii Mari, de centura Sighetului, de podul peste Tisa, care sunt proiecte, de asemenea, extrem de importante. Şi am înţeles că managementul proiectelor ar fi bine să fie preluate de Consiliul Judeţean, care e cel mai interesat în realizarea acestor investiții. Vor urma ani în care va conta foarte mult seriozitatea în implementarea proiectelor. Vom avea finanțări atât pe PNRR, cât şi finanțări în cadrul exercițiului financiar 2021-2027, alocări extrem de importante pentru România, de aproape 80 de miliarde de euro. Și, în funcție de capacitatea guvernului și a autorităților locale de a asigura un management corect al proiectelor, vom putea cu adevărat să schimbăm în bine fața fiecărui județ, fața României, în general”, a spus Ludovic Orban.
„Coaliția merge mai departe. PNL este un partid responsabil, un partid care s-a angajat în procesul de dezvoltare a României, iar, în momentul în care și-a asumat răspunderea guvernării ca principal partid de guvernământ, a făcut-o pentru a pune în practică un program de guvernare serios care să asigure dezvoltarea României. Deci, Coaliția merge mai departe. În ceea ce privește condițiile USR-Plus pentru a continua această Coaliție, ele nu există. Există un anunț public privitor la poziția premierului. Iar răspunsul meu este foarte clar: Coaliția a stabilit candidatul la funcția de prim-ministru, chiar aș putea spune că preferința pentru colegul și prietenul nostru Florin Cîțu în poziția de premier
i-a aparținut USR-Plus. Nu poți să schimbi premierul numai că nu-i convine unui partid din Coaliție că a schimbat un ministru lipsit de performanță, în mod evident. Opinia publică a apreciat în mod negativ gafele și lipsa de performanță. Așteptăm nominalizarea unui ministru care să facă lucrurile care sunt foarte importante. Să vă dau câteva exemple.
Avem cele trei spitale regionale care se finanțează pe exercițiul 2021-2027 și care trebuie finalizate. Avem spitalele de arși, de exemplu, care în mod normal, până în martie ar fi trebuit să se asigure finanțare prin proiectul de la Banca Mondială, un proiect de 150 de milioane de dolari. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Trebuie întocmită o strategie regională în privința dezvoltării sănătății și care reprezintă o condiție pentru a putea accesa Programul Operațional de Sănătate 2021-2027”.
Aceste declarații ale lui Ludovic Orban făcute în Baia Mare au prefigurat încheierea conflictului din Coaliție, care s-a și întâmplat după câteva zile. Partidele de la putere s-au înțeles cu privire la continuarea guvernării actualei Coaliții, iar noul ministru al Sănătății este Ioana Mihăilă, fost secretar de stat în mandatul lui Vlad Voiculescu. Noul ministru vine pe aceeași filieră de partid, respectiv Plus-ul, condus de Dacian Cioloș.
„Am făcut o inventariere a proiectelor importante de investiţii în mai multe domenii. De la parcul industrial mi-a arătat domnul președinte locația, care există ca intenţie din ce în ce mai clară şi avem și sprijin guvernamental pentru realizarea acestui parc industrial. Am discutat de centura Băii Mari, de centura Sighetului, de podul peste Tisa, care sunt proiecte, de asemenea, extrem de importante. Şi am înţeles că managementul proiectelor ar fi bine să fie preluate de Consiliul Judeţean, care e cel mai
interesat în realizarea acestor investiții”.
Ludovic Orban