Președintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop

„Lectura a devenit, din păcate, rara avis în școala românească. Fără lectură, ajungem surzi și orbi”

Academicianul 𝐈𝐨𝐚𝐧-𝐀𝐮𝐫𝐞𝐥 𝐏𝐨𝐩, președintele Academiei Române, a fost prezent, de Ziua Bibliotecarului și de Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de autor,  la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, pentru sărbătorirea a 130 de ani de la înființarea Fundației Universitare „Carol I”.

„Trebuie să prețuim și să cultivăm cartea și biblioteca. Omenirea e plină de pilde de viață, de învățături, de exemple, de descoperiri, de invenții care au schimbat viața. Toate acestea le găsim în cărți și le putem cunoaște prin citit. De aceea fac o caldă pledoarie pentru lectură și pentru bibliotecă, pentru lectura de orice fel, de la cartea clasică, sub formă de paralelipiped tipărit, până la cartea electronică. Zic și eu, parafrazându-l pe Heliade Rădulescu, primul președinte al Academiei Române, «Citiți băieți, numa’ citiți!». Fără lectură, ajungem surzi și orbi. Ne cufundăm în ignoranță și ne expunem acestor manipulări de toate felurile. Ne pierdem esența umană. Ca să rămânem oameni, trebuie să citim cât mai mult și să mergem în biblioteci care sunt depozitarele învățăturii. Astăzi, lectura a devenit, din păcate, rara avis în școala românească. Elevii nu mai văd în carte un instrument de cunoaștere, nici un prilej de evadare din cotidian, că evadează prin alte mijloace, și nici măcar o metodă de divertisment. Orice tip de măsurători am face, ne indică depărtarea de carte a elevilor și studenților, adică declinul lecturii. Sunt adolescenți care ajung în anul întâi de studenție și recunosc, mi s-a întâmplat personal, că n-au citit niciodată un roman până la capăt, că nu iubesc poezia, că nu știu ce este aceea dramaturgie. Firește, explicații sunt multe. Internetul ne-a copleșit viața, iar telefoanele mobile au luat locul cărților. Noua tehnologie nu favorizează deloc imaginea vizuală statică, așa cum e fila de carte, și nici zăbava asupra ideilor, (...) ci doar imaginile în mișcare, clipurile, filmulețele, care trec repede, dar te amețesc și îți dau impresia că știi tot, că reții tot. De fapt, aceasta este o iluzie. Opoziția reală nu este între cartea tipărită pe hârtie și cartea digitală și nici între biblioteca clasică și biblioteca virtuală, ci între lectura temeinică și lectura superficială sau lipsa lecturii. Elevul care nu are nimic în propriul cap și care se bazează exclusiv pe acele cunoștințe acumulate în bazele de date artificiale ajunge un instrument, un element docil, la îndemâna formatorilor de opinie. Acești elevi și tineri nu mai pot gândi cu propria lor minte decât, eventual, în chestiuni înguste legate de o anumită specializare. Chestiunile sociale și politice le rămân străine, fapt care îi face ușor manipulabili”, a subliniat academicianul.

Președintele Academiei a semnalat absența din programa Facultăților de istorie a disciplinelor care pot conduce la pătrunderea tainelor înscrisurilor vechi - epigrafie, paleografie, diplomatică, numismatică, sigilografie.

„Din păcate, pierdem această zestre, astăzi, după părerea mea, nu în sensul că ea nu mai există - ne străduim s-o păstrăm, ci în sensul că refuzăm s-o mai cunoaștem. Firește, mesajele trimise prin scrierile vechi nu se dezvăluie de la sine. Ele se pot descifra și interpreta după îndelungată pregătire de specialitate, realizată, de regulă, în Facultățile de istorie. Disciplinele care pot conduce la pătrunderea tainelor înscrisurilor vechi se numesc, cum știți, epigrafie, paleografie, diplomatică, numismatică, sigilografie. Pentru teritoriul României și pentru Evul Mediu românesc e fundamentală pregătirea în paleografie latină, slavă, româno-chilirică, turco-osmană, germană, maghiară. Dacă nu se mai face pregătirea în aceste domenii, izvoarele privind trecutul românesc rămân îngropate în uitare”, a subliniat istoricul.

El a menționat că, în prezent, se cunosc doar 10% din cele un milion de înscrisuri în limba latină necunoscute sau doar semnalate, cunoscute vag, nedescifrate și nevalorificate referitoare la istoria Transilvaniei.
„Vă dau un exemplu: sursele oficiale ale Transilvaniei, cele care au ieșit din cancelarii, sunt elaborate în limba latină din secolul al XI-lea până la 1842, când Latina a încetat să mai fie limba oficială a Țării Transilvane, cedând locul limbii maghiare, spre marea nemulțumire a sașilor și românilor. Se apreciază, astăzi, că în țară și în afara țării există peste un milion de înscrisuri în limba latină necunoscute sau doar semnalate, cunoscute vag, nedescifrate și nevalorificate. Cunoaștem astăzi din zestrea latină care ne privește cam 10%, dar Facultățile de istorie, prin lipsa de atenție a statului, nu mai acordă timp pregătirii în aceste specialități, înguste aparent, dar care ne-ar putea ajuta să înțelegem trecutul nostru. Dacă 10% din el îl știm, vă puteți da seama în ce măsură el exprimă esența”, a adăugat președintele Academiei.

Sursa acestor declarații este AGERPRES.