"Presa zilelor noastre, ca si presa lui Napoleon, este aservita clasei politice”

* Scriitor, om de cultura, iubitor de traditii, realizator de filme documentare. Nicoara Mihali a devenit celebru pentru temele curajoase pe care le abordeaza in lucrarile sale. Recent, Mihali a lansat o carte inedita, care vorbeste despre ziaristul Napoleon Bonaparte si „exilul” presei contemporane. Reporter: Care dintre articolele lui Napoleon publicate in „Le Moniteur” v-au impresionat? Nicoara Mihali: In „Le Moniteur”, Napoleon adesea nu semneaza, dar marii experti care au studiat scriitura lui Napoleon le-au identificat in lucrari de referinta in literatura franceza, si cred ca unice in literatura mondiala. Exista un set de articole care polemizeaza cu autoritatile engleze si alea sunt deosebit de interesante. Important este ca stilul acesta jurnalistic modern, pe care l-au preluat toti, este de fapt stilul creat de Napoleon: precis, clar, fara inflorituri, direct, la subiect etc. Rep.: Comparativ, despre ziaristul Bonaparte si ziaristii de azi? N.M.: As considera ca nu prea exista diferente. Presa zilelor noastre, ca si presa lui Napoleon este aservita intr-o masura mai mare sau mai mica clasei politice. Interesele politice fac jocurile ziarelor si astazi in lume si asa au facut si pe vremea lui Napoleon. Numai ca Napoleon, asa cum am scris in lucrarea aceasta, este cel care a confundat adesea presa cu armata, care trebuie sa execute nu sa discute. In presa zilelor noastre este aceasta diferenta ca nu-i militarizata, nu se subordoneaza unui singur imparat, ci are si posibi-litatea aceasta de a discuta, de a „latra” pe marginea marilor subiecte. Rep.: Cat de actuale sunt tehnicile lui Napoleon prin care isi punea la punct adversarii politici? N.M.: Nu mai sunt actuale tehnicile lui Napoleon. Napoleon era un sarmant, era un elegant, replicile lui erau parfumate. Eu cred ca parfumul politic cu iz de putere nu porneste din casele de parfumuri, ci tocmai din Cancelaria lui Napoleon. Napoleon a fost un genial militar, un genial diplomat si a stiut sa se foloseasca de presa prin tehnicile lui in fata adversarilor politici. Nu a folosit intotdeauna numai sabia si razboiul ci a fost si o mare arta a diplomatiei pe care oamenii zilelor noastre, cel putin raportat la sistemul acesta balcanic, nu au deloc inspiratie din Napoleon. Am mai avut noi o perioada, in care primul domnitor, Alexandru Ioan Cuza, a mai imprumutat cate ceva din codul lui Napoleon, civil si penal. Dar de atunci a trecut multa vreme si cu toate ca sunt deosebit de interesante si de frumoase si cultivate in marile civilizatii ale lumii, tehnicile lui Napoleon in diplomatie la noi lipsesc cu desavarsire. Rep: Cum arata o „Sfanta Elena” a presei, un exil al presei? N.M.: Eu spun ca presa scrisa nu va avea niciodata o Sfanta Elena. Insa in memoriile lui Napoleon, presa a jucat un rol deosebit de important pe insula Sfanta Elena. Deci, si-a luat cateva carti fundamentale pe care le-a citit, de istorie, si si-a luat absolut toata colectia din „Le Moniteur”. De acolo se inspira din cand in cand, din aceasta presa si din perioada in care a fost prim-consul si cat a fost imparat. Citea si isi aducea aminte. Presa a fost cea care ii reactualiza amintirile. Presa zilelor noastre nu mai are meritul de a sta la loc de cinste pe o insula Sfanta Elena. Consider ca multa din presa citita in budoare se va duce pe Apa Sambetei. Si putina din presa zilelor noastre va ramane sa faca istorie si sa stea la loc de cinste, in amintirile unui mare imparat al lumii, pe o insula numita Sfanta Elena. Rep.: In ce masura trebuie sa se muleze presa pe cerintele cititorului si in ce masura trebuie sa educe aceste cerinte? N.M.: Vad ca in permanenta circula materiale deosebit de interesante la nivel national, care demasca in permanenta matrapazlacurile si necinstea politicienilor. Cred ca si presa de provincie ar trebui s-si ia mai in serios rolul de „caine de paza”. Este nevoie sa se scoata la iveala inca o data toate demascarile care se fac pe marginea unor examene de bacalaureat, ca la facultate nu mai sunt examene. De exemplu, pana mai ieri, un umil inspector scolar era adus la serviciu de catre sotie cu masina. Iar acum vreo trei zile era sa nu-l recunosc, coborand dintr-o masina de vreo 40 de mii de euro. Cata vreme presa nu va demasca asemenea lucruri anormale nu va putea sa lase ceva pentru viitor. Presa se muleaza uneori pe cerintele unui cititor submediocru, dar presa trebuie si sa cultive. In perioada lui Napoleon mai erau cateva ziare, dar el a reusit sa faca din „Le Moniteur” sa fie un ziar citit in toata Europa. Lumea astepta, cauta urmatoarele ganduri ale lui Napoleon. Este ciudat ca Napoleon, pe cat a iubit presa si s-a folosit de ea, ideile lui au fost luate de tortionarii presei (fascismul si statele totalitare). Despre tabloidizarea presei eu spun ca e bine ca exista si asemenea povesti. De la inceputurile presei a existat si asa ceva, dar oamenii trebuie sa inteleaga ca nu-i tot una Sandra Brown cu Dostoievski. Cititorul de presa este de o cultura medie, ca sa nu spun submediocra, si are nevoie de aceste povesti pe care le citeste mai usor din ziare decat din carti. Cartile nu mai sunt la moda. Cartile sunt deja niste pesti cu faina de pe vremea lui Ceausescu, care insotesc ziarele. Deci, se dau la bucata carti pentru cel care cumpara un ziar. Un individ tocmai mi-a povesti ca este colectionarul intregii colectii de romane de la Adevarul si de la Jurnalul si ca i s-au umplut dulapurile cu asemenea carti. Dar are o cabana la Firiza si le-a dus acolo in pod in 4 saci. Dar nu se lasa sa nu cumpere in continuare, pentru ca este colectionar si tine la aceasta denumire a lui de colectionar de carti. Traind intr-o lume in care cei care conduc aceasta tara, pe care o transforma zilnic intr-un SRL, si vand din ea ce se mai poate vinde pe ultimele chitante si facturi, m-am dus in lumea aceea frumoasa si razboinica a lui Napoleon care a pus la punct o situatie de debandada creata de re-volutionarii francezi in frunte cu Robespierre. Napoleon a gasit o tara saraca, incordata de lupte stradale si a pus lucrurile la punct, folosindu-se in permanenta si de presa. „Cartea se numeste „Napoleon Bonaparte redactorul sef” si pentru ca sunt foarte multi redactori sefi in Romania, astept un raspuns de la Marius Tuca, care sa o vanda ca si pe un peste, fara faina si sare pe el, alaturi de un ziar care da pesti in intreaga tara. Si atunci, se va gasi in toate chioscurile din Romania. Deocamdata se gaseste la autor, la Casa Corpului Didactic, pana va fi lansarea si o va arunca in vreo doua librarii din oras”. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro