• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 8 Februarie , 2011

Pregatiri de alegeri in sens giratoriu

* Aliata PSD-ACD, „cutremurul” anului din politica romaneasca se propaga in filiale maramuresene, zguduind din temelii listele de candidati. Desi, in Maramures functioneaza inca protocolul dintre PSD si PNL, in unele localitati exista conflicte istorice intre cele doua partide. In pragul congresului de „parafare” a aliantei, GAZETA de Maramures va prezinta o analiza a candidatilor, aliantelor si conflictelor mocnite dintre cele doua „tabere”. Batalie pe locuri si liste, conflicte mocnite si colaborari imposibile. Pe scurt, efectele nevazute ale aliantei PSD-PNL-PC in Maramures. Inainte de semnarea protocolului, „nunta politica” a anului a aruncat „in aer” o serie de organizatii locale. Desi, la nivel de judet, cele doua partide colaboreaza inca de la alegerile trecute, exista zone in care un astfel de protocol e aproape imposibil, cel putin in conditiile si cu oamenii actuali, pentru ca ar insemna asezarea la aceeasi masa a unor oameni care si-au facut plangeri, si-au intentat procese si s-au atacat reciproc ani buni. Iar stabilirea unui singur candidat la alegerile locale din partea aliantei, fie el chiar si ales pe baza unui sondaj, n-ar face decat sa toarne „benzina” peste vechile conflicte. Vreti exemple? Va dam exemple. Viseu de Sus. Conflictul dintre primarul Vasile Ciolpan, liderul organizatiei locale liberale si Adi Filip, liderul PSD Viseu este unul extrem de vechi si a fost presarat de-a lungul timpului cu acuze dure, mai ales in timpul campaniilor electorale. Asa ca, cu sau fara sondaj, va fi extrem de greu de ales un singur candidat dintre cei doi si e si mai greu de crezut ca, dupa urmariri ca-n filme si acuze penale, cei doi vor ajunge sa lucreze impreuna. O alta zona critica este comuna Petrova. Ales independent, Ioan Petrovai a trecut, dupa castigarea alegerilor, in „barca PNL” si, tot dupa castigarea alegerilor a inceput un conflict dur si pe fata cu ex-primarul comunei, Vasile Bilasco. Acesta a fost ales viceprimar, dupa care a fost schimbat din functie, repus de instanta si din nou schimbat de consilieri. Cei doi au afirmat public ca nu pot colabora, asa ca e greu de crezut ca „nunta politica” nu se va lasa aici cu divorturi. Intre cele doua partide au existat conflicte si la impartirea unor posturi in deconcentrate, desi, PSD era pe punctul de a rupe protocol cu PD-L pentru ca refuza sa se dezica de intelegerea cu liberalii, incheiata dupa alegerile din 2008. Numai ca, la mize mai mari, lucrurile devin si mai complicate. Evident, momentul zero al stabilirii candidaturilor va avea loc dupa „parafarea” protocolului si dupa realizarea unor sondaje de opinie. Totusi, cu cateva zile inainte de Congres, PSD Maramures si-a facut publica lista potentialilor candidati la alegerile locale, asa cum a promis public. Purtatorul de cuvant al PSD Maramures, Gabriel Zetea, a anuntat ca „operatiunea de desemnare a candidatilor” va continua pana in 1 august: „in perioada 1 februarie 2011– 1 mai 2011 vor fi efectuate evaluari in comunitati pentru a fi identificati cei cu cota de incredere cea mai crescuta in localitatea pe care vor sa o reprezinte. In perioada 1 mai 2011 – 1 iunie 2011, candidatii vor fi desemnati pe baza rezultatelor evaluarilor realizate. 1 iunie 2011 - 1 august 2011, fiecare candidat va realiza un proiect de dezvoltare locala pe care sa il sustina pentru comunitatea pe care doreste sa o reprezinte, asa cum s-a decis la Congresul Extraordinar al PSD: „Un candidat – un proiect!”. Principala miza va fi, evident, Consiliul Judetean. Pe de o parte, PSD s-a aratat interesat de functia de presedinte de CJ, aratand ca Maramuresul este „mai mult rosu”, pe de alta parte, liberalii se agata de faptul ca, votul din 2008 a plasat PNL pe primul loc in judet, iar PSD abia pe pozitia a treia. Deocamdata, numele vehiculate de pesedisti pentru functia suprema in judet sunt: Calin Matei, cu cele mai multe nominalizari si sanse si Gheorghe Simon, Anton Rohian, Sorin Bota, Gabriel Zetea sau Anton Ardelean. Din partea liberalilor, nu au fost amintiti inca posibilii candidati, dar, numele vehiculate cel mai mult sunt Emil Marinescu si Marinel Kovacs. O alta miza este Primaria Baia Mare, unde PSD are o lista cu sase nume: Dumitru Matei, Ovidiu Stefan, Florin Tataru, Tudorel Ilie, Alexandru Metes si Ionut Parvu, dintre care, sansele cele mai mari ii revin, evident, lui Matei. La Sighetu Marmatiei, lucrurile sunt insa ceva mai complicate. PSD a pregatit o lista cu trei nume: Eugenia Godja, Horia Scubli si Vasile Stefanca, dintre care, favorita e, evident, Eugenia Godja, fost lider al PSD Maramures si unul dintre cei mai buni primari din judet. In baza protocolului incheiat in 2008, la Sighetu Marmatiei a fost ales viceprimar liberalul Ovidiu Nemes. In ciuda scandalului din Consiliul Local Baia Mare dintre cele doua partide si presiunile de la nivel central, Nemes a ramas in functie, desi se dorea platirea unei polite catre PNL, pentru cazul din Baia Mare, care a dus la schimbarea viceprimarului. Numai ca, pe de alta parte, si Nemes se pregateste sa candideze. Asa ca, si aici, stabilirea unui candidat unic va fi dificila. In multe dintre cazuri, PSD mizeaza pe actualii alesi, metoda pe care probabil o va adopta si PNL. Exista insa si „zone critice”, fiefuri ale PDL, unde, chiar si in trei, gasirea unui candidat puternic va fi dificila, cum este cazul orasului Targu Lapus, Salistea de Sus, Somcuta Mare, Ulmeni etc. Vom reveni. Ioana LUCACEL ioana@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.