• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 30 Martie , 2009

Prefectura, tura-vura!

Nu pornim cu idei preconcepute despre noua conducere a Prefecturii, dar dupa o sedinta de saptamana trecuta, am realizat ca nici „astia noi” nu cauta solutii. Gargara prefecturala ramane la loc de cinste. Conducerea se schimba, dar naravurile de prost gust raman. De asta ne-am convins saptamana trecuta, cand Prefectura a organizat o sedinta de Colegiu Prefectural total inutila. Spunem asta, pentru ca cei 3 noi magnifici din fruntea Prefecturii (prefectul si subprefectii) n-au invatat nimic din greselile celor pe care i-au inlocuit. Cel putin, in sedintele de Colegiu Prefectural unde sunt convocati cei mai importanti sefi din judet, se merge in continuare pe ideea lecturii unor rapoarte plictisitoare si a discutiilor lungi si fara rost, in loc sa se caute solutii pentru problemele din judet. Pai, e mult mai usor sa bifezi ca ai facut o sedinta decat sa-ti pui mintea la contributie, sa vezi cum pot fi rezolvate unele aspecte. De exemplu, saptamana trecuta, s-au citit rapoartele de activitate de la Casa de Pensii, Inspectoratul Scolar si Directia Finantelor Publice. De parca in aceste institutii totul ar merge struna, prefectul Sandu Bombonel Pocol a preferat sa stea cuminte ca la ora de lectura, fara sa provoace o dezbatere asupra unor aspecte din sistem. Inca nu ne-am lamurit daca prefectul nu stie, nu poate sau nu vrea sa caute solutii. Dar ne-am lamurit ca sedinta s-a tinut de mantuiala. Dar mai bine sa detaliem. Probabil sa nu se mai faca speculatii ca prefectul este la cheremul presedintelui Consiliului Judetean, la aceasta sedinta a facut act de prezenta si presedintele Mircea Man. Normal ca omul s-a plictisit dupa primele 10 minute de citit rapoarte si s-a dus, dar noi am ramas sa vedem cum conduce noul prefect aceste sedinte. Ei bine, de fiecare data dupa ce se termina o lectura, Sandu Bombonel Pocol zicea: „Multumim, daca aveti intrebari? Aprecieri?”. Si, cum nimeni n-avea nimic sa spuna, se trecea la urmatoarea lectura. Asta, cu o singura exceptie. Dupa prezentarea raportului de activitate al Inspectoratului Scolar, prefectul a simtit nevoia sa intervina: „Cunosc activitatea, pentru ca stiti foarte bine ca am lucrat acolo”. „Uau, ce chestie tare!”, ne-am zis scurt, dupa care am asteptat curiosi sa vedem ce avea sa spuna. Baiul este ca, desi e familiarizat cu problemele din sistem, Pocol a preferat sa spuna cu alte cuvinte ceea ce mai auzisem cu cateva minute inainte, vorbind despre descentralizare si autorizatiile sanitare. Prefectul s-a aratat constient, dar a spus, retoric, ca scolile nu pot primi toti banii de care au nevoie, dar „lucrarile trebuie continuate, pentru a se atinge standardele corecte”. Ne-am gandit ca si o lele din piata putea spune asta despre invatamant, fara sa aiba pretentii ca rosteste discursuri de prefect. Sa nu credeti ca avem ceva cu Sandu Bombonel Pocol, va spunem ca i-am gasit si scuza pentru care a condus in doi peri sedinta: era asteptat, in scurt timp, la Ziua Politiei. Nici ceilalti doi magnifici din fruntea Prefecturii n-au fost mai breji. Mai exact, subprefectii Alexandru Cosma si Dorin Buda n-au facut altceva decat sa ne bine dispuna de la prezidiu. Buda a fost „super tare”, ca dupa ce a plecat presedintele Mircea Man, s-a dus cu un scaun mai aproape de prefect, avand grija sa-si traga eticheta cu numele si functia dupa el. Ca doar nu dadea bine pentru poze sa apara un loc gol intre „echipa unita” formata din prefect si subprefecti. Desi nu l-am prea auzit vorbind, am realizat ca subprefectul Buda este extrem de atent la imagine. Mai exact, personajul este atent pe unde sunt pozitionati fotografii din sala, iar cand acestia isi fixeaza obiectivul spre el, brusc, Buda isi indreapta spatele sau incepe sa sublinieze pe foile ce le are in fata. Chiar am fost atenti ce face Buda in timpul sedintei. Tinand cont ca n-a scos niciun sunet, am dedus ca toate sublinierile si notarile ce le-a facut pe hartii erau, de fapt, de fatada, ca deh, nu se cade ca ditamai subprefectul sa fie surprins de fotografi si camerele de filmat ca se plictiseste in timpul sedintei. Ba, mai mult, sa dea impresia ca ia in serios sedinta, Buda dadea din cap cu dezaprobare, zicand, parca, „pfuai, ma!” ori de cate ori ii suna telefonul lui Alexandru Cosma (care a dat dovada ca-i primul subprefect caruia nu-i intra in cap pasii prin care se pune un telefon pe „silentios”). Credem ca subprefectul Cosma s-a simtit extrem de important in sedinta, nu de alta, dar a verificat tabelul cu prezenta, sa nu se plictiseasca, si a citit la microfon o sinteza a situatiei economice si sociale pe 2008. Spunem inca o data ca lectura rapoartelor de activitate e penibila, cu atat mai mult cu cat cei interesati le pot gasi pe site-urile institutiilor. In plus, in timpul lecturii, oamenii se fac si de ras. De exemplu, Cosma a spus: „program de petruire”, „regenerari de peduri” etc. Este cat se poate de evident ca cei 3 magnifici din fruntea Prefecturii se muleaza pe problemele judetului ca nuca-n perete, ca altfel nu ne explicam cum tolereaza si cum debiteaza unele fraze axiomatice privind starea natiunii demne de discutiile de crasma: „Trebuie o mai mare atentie la crearea locurilor de munca”, „Cred ca sectorul privat va rezista”, „Facem apel la solidaritate: cei care au facut evaziune fiscala sa faca mai putina sau deloc” etc. Ni se pare noua sau baietii astia n-au simtul ridicolului? Cum pot avea pretentia sa conduca un judet, daca nu-s interesati sa identifice probleme si solutii? In final, va mai spunem ca raportul citit de Cosma privind situatia economica si sociala pe 2008 a fost realizat in baza datelor adunate de la diverse institutii. Cireasa de pe tort a fost ca subprefectul Cosma a tinut sa-i felicite pe „toti sefii de institutii” pentru implicarea din 2008. Probabil, Cosma nu si-a dat insa seama ca a felicitat niste oameni care tocmai vor fi schimbati in aceasta perioada. Dupa toate astea, nu-i asa ca va cuprinde un val de mandrie si sentimente inaltatoare cand va ganditi la cei care ne conduc judetul? Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.