• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 6 Aprilie , 2009

Prefectura lui Man, o dorinta…!

La ultima sedinta de Consiliu Judetean, presedintele Mircea Man a anuntat o investitie de 250 de mii de Euro pentru reparatii in Sala mare de sedinte a Prefecturii. O stire incredibila, in plin scandal cu folosirea fondurilor de catre administratiile de tot felul. Palatul Administrativ al judetului este o cladire aflata in proprietatea Guvernului, respectiv a Prefecturii, care reprezinta Guvernul in teritoriu. In aceasta cladire, isi desfasoara activitatea 17 institutii, majoritatea subordonate Prefecturii (celebrele si indelung negociate institutii deconcentrate). Printre cele 17, se regaseste si CJ. Atunci cand vin facturile pentru plata utilitatilor, de exemplu, ele sunt date Prefecturii, care si plateste. La randul sau, institutia prefectului repartizeaza chiriasilor in acest spatiu cota ce ii revine din aceste cheltuieli. Acest insignifiant exemplu arata cine este „seful”. Asa ar fi in mod normal. In Maramures, disputa pentru Palatul Administrativ exista din totdeauna. In toate mandatele, s-a pus problema ca aceasta cladire sa intre in patrimoniul CJ. Unul din motive e legat de modul in care arata. O constructie monumentala, deosebita, cu siguranta una dintre cele mai frumoase din tara. Apoi, ar reprezenta o garantie solida in cazul unor imprumuturi ale forului judetean si, nu in ultimul rand, o chestiune de orgoliu. Pana acum, niciun presedinte de CJ nu a reusit sa preia cladirea. De aceea a mirat anuntul facut de Man. Realizarea lucrarii ar reprezenta o incalcare a legii. Am vorbit cu reprezentantii Prefecturii. Acestia nu au comentat subiectul, pe motiv ca nu a venit nicio hotarare de CJ pe acest subiect. Pe de alta parte, reprezentantii Prefecturii nu au negat interesul CJ pentru institutie si chiar o posibila rezolvare a situatiei. „S-ar putea accepta, de exemplu, ca plata chiriei sa fie constituita prin aceste lucrari de reabilitare”, au spus reprezentantii Guvernului in teritoriu. Presedintele Mircea Man a fost ferm in declaratii. „Cladirea se degradeaza. Avem lilieci, avem de toate. Este intr-un stadiu avansat de degradare. Prefectura nu are bani. Cum a ajuns Prefectura sa o administreze e o istorie, o cunosc. Premierul de atunci a spus ca tot ce e administratie sa fie al Guvernului. Acum, aceasta atitudine nu mai este valabila. Institutiile alese pe care se vor consolida descentralizarea judetelor inseamna CJ. Impreuna cu prefectul si subprefectii, am stabilit deja, e aproape gata proiectul de Hotarare pe care il vom trimite Guvernului, pentru transferarea cladirii in proprietatea CJ. Evident ca, acum, nu avem fonduri. Generic, noi am pus o suma pentru sala de sedinte. Eu sunt convins ca nu vom reusi in acest an. Insa sumele respective le vom folosi pentru repararea cladirii. Daca o lasam sa se degradeze, ce importanta mai are la cine e? Dar ca sa pot sa fac o reparatie pe cladire, aceasta trebuie sa fie a CJ. Daca luam in calcul numarul de angajati ai celor doua institutii, Prefectura ar avea nevoie de jumatate din spatiul pe care il foloseste sau de un spatiu mult mai redus decat cel pe care il au”, a declarat Man. Presedintele CJ a fost de neclintit. „Vom da drumul la acest proiect de Hotarare, nu vom folosi niciun ban, nu am voie sa fac investitie pe un spatiu care nu e al meu. In ipoteza in care nu va trece Hotararea de Guvern, ceea ce ma indoiesc, vom gasi o cale de a plati chiria prin reparatiile care se impun. Sala de sedinte nu este o prioritate, desi nu exista CJ fara o sala de sedinte. Sunt spatii (cantina) care nu sunt folosite. Trebuie sa gasim o folosinta. Ma pot gandi si la Biblioteca Judeteana. Au atatea spatii, sali unde sa tina sedintele de CJ . Dar trebuie folosite la maxim spatiile CJ”, a mai spus Man. Una peste alta, nu exista posibilitatea legala de a lucra pe o cladire care nu este a CJ. Restul inseamna proiecte, dorinte si, poate, realitati. Nicolae TEREMTUS teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.