Praful și apele de mină afectează grav Baia Mare și Maramureșul

 Problemele de mediu ale Băii Mari sunt complexe din cauza mineritului, a metalurgiei, dar și a construcțiilor realizate în perioada comunistă și după liberalizarea acestei activități. Mai există și factorii poluanți ce țin de zona auto sau de activitățile casnice. Băimărenii nu au o cultură a protecției mediului, iar autoritățile nu s-au îngrijit, de-a lungul timpului, de impactul diverselor activități asupra mediului. Acum, Baia Mare plătește pentru toate acestea, iar orașul care a fost cândva stațiune climaterică trece prin „purgatoriul poluării industriale” la pas de manevră. Adică, încet și foarte încet. Dincolo de reacțiile autorităților, specialiștii au tras semnale de alarmă cu diverse ocazii. Dar nu au fost băgați în seamă. Profesorul universitar băimărean, Ioan Bud, alături de colectivul său, a realizat mai multe materiale pe tema poluării zonei Baia Mare și nu numai. Vă prezentăm în continuare date și informații din aceste studii.

Expunerea la praful din mediul în care trăim este inevitabilă. Organismul are capacitatea de a elimina o anumită cantitate de praf prin diferite forme, inclusiv prin sistemul limfatic, însă problema pentru sănătatea noastră o reprezintă expunerea şi inhalarea unei cantități mai mari decât cea pe care organismul o poate elimina, în special cel sclerozant sau toxic care interacționează cu organismul.

Praful are diferite compoziții şi granulometrii, care îl face să pătrundă mai mult sau mai puțin în căile respiratorii şi să devină inert (nesclerozat) sau sclerozant (conduce la distrugerea sistemului respirator). Acumularea prafului care nu provoacă leziuni în plămâni (praful inert) determină pierderea capacității pulmonare, stare reversibilă, adică eliminarea acestuia din organism, prin îndepărtarea de zona expusă, practicarea sportului sau mișcarea în aer curat etc. Problemele de sănătate sunt agravate de inhalarea prafului sclerozant care provoacă leziuni ireversibile. Praful cel mai nociv este dat de forma cristalină a silicei (cu boala silicoză) şi azbestul (cu boala azbestoză).

E necesar să se facă o distincție între tipul de praf pentru a evalua riscul privind sănătatea publică, bazându-ne pe experiența acumulată în mediul profesional, în special pe cel minier, unde a fost bine studiat şi ulterior reglementat. Pentru România, în special în Baia Mare şi împrejurimi, pare că această experiență profesională a fost ignorată atunci când s-a luat decizia de a închide şi ecologiza perimetrele miniere, mai ales pentru iazurile de decantare.

Aceste iazuri sunt constituite din particule fine (praf) cu compoziția mineralogică predominant formată din silice cristalină – praf sclerozant. În acest fel, sunt îndeplinite condițiile de risc atât de compoziție, cât şi de granulometrie. Silicoza a fost boala minerilor, însă, ca un blestem al iresponsabilității, va fi şi a celor care nu lucrează în mină, dar au neșansa să fie în proximitatea iazurilor de decantare. Silicoza este cunoscută de foarte mult timp, descrisă din secolul al XVI-lea.

Un caz celebru a fost cel al lui Spinoza filozof, teolog etc, reprezentant al panteismului modern, care s-a îmbolnăvit de silicoză şi moare prematur din cauza prafului inhalat de la șlefuirea lentilelor. Silicoza este întâlnită în numeroase medii profesionale, expunerea în mediul de viață (antrenări frecvente de praf silicogenic din regiuni aride sau deșerturi, depozite nereabilitate etc), inclusiv la confecționarea blugilor cu aspect uzat obținut prin sablare. Ecologiștii în blugi rupți şi uzați (de noi) ar trebui să reflecteze şi asupra acestui aspect, că poate cineva ca ei să fie deja bolnav de silicoză.

Azbestul este un alt praf care a născut numeroase controverse, până când studii indubitabile au dovedit nocivitatea. Sub denumirea de azbest sunt șase compuși minerali cu structură fibroasă, cu proprietăți termorezistente, rezistență mare la tracțiune, rezistență la agenți chimici, proprietăți ce au permis o largă utilizare.

La sfârșitul secolului al XIX-lea din azbest se produceau peste 3 000 de produse. Cel mai cunoscut produs cu fibre de azbest sunt plăcile de azbociment sub denumirea de internit, utilizat pentru acoperiș. Efectele negative asupra sănătății au fost observate din perioada romană, descrise de Pliniu cel Bătrân. În 1928, este definită boala azbestoza. Omenirea învață destul de greu din lecțiile trecutului, iar unii au întârzieri greu de explicat.

În anii sfârșitului de secol XX, majoritatea țărilor lumii civilizate au luat măsuri radicale de interzicere şi gestionare a azbestului. România a acționat legislativ într-un târziu pentru interzicere, dar nu şi gestionare. În mod fatal, orașul Baia Mare se acoperea cu azbest în perioada interzicerii în altă lume. În acest fel, avem prafurile sclerozate peste tot: pe acoperiș, împrăștiat la marginea cetății, în natură şi arii protejate, pe străzi după furtună sau vânt, la distracțiile de drifting pe iazuri etc.

În mod inexplicabil, o parte dintre cei care trebuiau să vegheze la gestionarea acestor practici păguboase au ajuns în funcții mai mari, devenind un fel de guru al politicilor de mediu din România, întemeietorii asociațiilor de mediu etc. Ce ne rămâne de făcut? Să ne manifestăm ca societate civilă şi să strigăm până vom fi auziți.

Praful sclerozant – toxic nu este un praf oarecare, așa cum s-a exprimat ministrul nostru, din ministerul de resort responsabil de starea iazurilor de decantare (Ministerul Economiei, anul 2022 – într-un interviu despre praful din iazurile miniere). Determinările cu PM2,5 sau PM10 pun în evidență granulometria prafului (sub 2,5 sau 10 micrometri), nu şi conținutul mineralogic (cuarț, tridimit, cristobalit, silicați fibroși – azbest).

Pentru aceste componente ale prafului, limitele sunt mult mai restrictive. Zona cea mai sensibilă din punctul de vedere al impactului față de mediu este Baia Mare și comunitățile alăturate, datorită densității populației și a volumelor mari de deșeuri miniere toxice aflate în iazuri de decantare și depozite de concentrate. Asupra acestor depozite nu s-a efectuat nicio reabilitare sau securizare care să răspundă cerințelor tehnice de calitate, prin respectarea normelor, reglementărilor și recomandărilor de bună practică.

Un impact suplimentar este dat de evacuările necontrolate de ape de mină cu caracter acid de la exploatările: Ilba, Nistru, Săsar, Baia Sprie, Herja, Șuior, Cavnic, Băiuț, Răzoare. În prezent, un grad mare de risc îl reprezintă perimetrele miniere Cavnic, Șuior, prin tunelul care face legătura între subteranul celor două mine cu ieșirea în amonte de orașul Baia Sprie, cu evacuări constante și intempestive de volume de apă toxică și suspensii greu de estimat.

Apele de mină din perimetrul minei Herja se evacuează în mod constant la baza tunelului care face legătura între subteranul minei și Flotația Centrală. Acest tunel a fost blocat în scopul acumulării apei în mină și evacuării la nivelul galeriei de bază din incinta minei pe o diferență de nivel de 220 m. Proiectul și execuția s-au dovedit un eșec.

Un alt aspect important care a fost ignorat este lipsa unei estimări privind volumele apelor acumulate în subteran, timpul de acumulare și zonele de ieșire a apelor de mină din perimetrele de exploatare aflate sub un orizont de bază, în care, în timpul exploatării, apele de mină erau pompate. Pe baza datelor tehnice privind volumul apelor pompate de-a lungul timpului se puteau realiza aceste calcule. Pentru aceste perimetre miniere, nu s-au realizat studii hidrogeologice, hidrologice, controlul apelor de mină etc., fapt ce conduce la evacuări continue, intempestive sau străpungerea digurilor realizate la tuneluri și galerii de evacuare.

De la momentul închiderii minelor, respectiv anul 2006 până în prezent, pentru zona metropolitană Baia Mare, localitățile Băiuț și în aval de Băiuț, în aval de Cavnic, cel mai mare risc pentru mediu și sănătatea populației îl reprezintă iazurile de decantare și depozitele de concentrate care au fost lăsate într-o stare de abandon, fără executarea unor lucrări de punere în siguranță și reabilitare.

Poluarea a fost semnificativă pentru toți cei trei factori de mediu: apă, sol și aer. Situația agravantă este dată de faptul că atenția proiectării și execuției a fost concentrată pe haldele de steril aflate la distanță mare de comunități și cu un risc de mediu mult mai scăzut față de iazurile de decantare.

Iazurile de decantare din arealul analizat sunt grupate în 3 zone: Baia Mare și localitățile adiacente (Săsar, Bozânta, Aurul, Central și Tăuții de Sus), Cavnic (Mălăini, Vrănicioara, Plopiș – Răchițele) și Băiuț (Leorda, Bloaja Vechi și Bloaja Nou). Aceste iazuri prezintă riscuri de mediu prin: drenaj acid cu eliberări în sol și pânză freatică, în emisari; pulberi sclerozante în perioadele secetoase și cu vânt; instabilitate fizică prin fenomene de șiroire, ravenare și risc de ruperi ale digurilor și terenului de fundare.

O stare de fapt care implică riscuri pe termen lung și greu de estimat sunt lucrările miniere subterane, considerate închise, dar care în realitate au fost abandonate prin executarea unor lucrări superficiale la gura galeriilor. Problemele generate de acumularea apelor de mină în spațiile subterane sub nivelul orizontului de bază nu au avut niciun scenariu privind reactivitatea sulfurilor rămase în subteran, timpii de umplere a spațiilor subterane, posibile căi de exfiltrații și modul de scurgere a apelor pe galeria de bază.

Pentru orizonturile superioare, apele care percolează zonele exploatate generează continuu un drenaj acid cu evacuări de ape constante pentru o anumită perioadă de timp și variabile cu debite incontrolabile în momentele ruperii depunerilor acumulate pe traseele de scurgere datorate sedimentării precipitatului format.

Impactul de mediu din bazinul hidrografic Someș este extrem de grav în prezent și cu perspective dificil de estimat pentru viitor. Închiderea perimetrelor miniere a fost realizată într-un mod iresponsabil. Afluenții Someșului afectați de activitatea minieră sunt: Ilba, Băița, Săsar, Cavnic și Lăpuș. Aceștia drenează perimetrele miniere de la Ilba până la Băiuț.

Starea actuală în care se află închiderea perimetrelor miniere, în special lucrările miniere subterane, nu oferă certitudinea rezolvării acestor probleme într-un timp rezonabil.

În contextul economic actual al creșterii prețurilor metalelor și al necesarului de metale critice pentru Europa, singura soluție ar fi concesionarea perimetrelor cu potențial pentru exploatarea și recuperarea rezervelor abandonate în subteran și valorificarea metalelor rămase în iazurile de decantare.

Problemele legate de rezervele de apă devin din ce în ce mai acute în întreaga lume, iar bazinul hidrografic Someș are un bun potențial, dar care a fost compromis. Este ușor de constatat faptul că cele mai importante resurse naturale din acest areal au fost compromise, adică oportunitățile au fost transformate în pericole.