Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Poveşti din istoria Cinematografului Dacia
„În clipa în care am ajuns la Cinematograful Dacia am întâlnit nişte oameni deosebiţi. Aici este operatorul de film Eugen Bancoş, un om care a stat 40 de ani în cabina de proiecţie. Acum este singur, dar în perioada de vârf a cinematografiei româneşti au fost 7 operatori pe schimb şi 13 plasatoare.
Cinematografia a strâns enorm de mulţi oameni în ţările comuniste, mai ales după anii ’60. Cinematograful Dacia a fost construit în 1967, sub semnătura unui celebru arhitect, Viorel Neaga, care trăieşte şi acum în Baia Mare. Am reuşit să-l aduc pe arhitect să se reîntâlnească cu sala plină de spectatori, iar emoţia a fost pe măsură. În anii aceştia, Cinematograful este trist, pentru că au mai rămas doar 5 angajaţi: directorul Elisabeta Molnar, operatorul şi încă trei plasatoare”, spune scriitorul Nicoară Mihali.
Angajaţii cinematografului îşi amintesc de perioadele în care au făcut încasări impresionante. În 1998, filmul Titanic a rulat două săptămâni şi a făcut încasări de o jumătate de miliard, ceea ce era o sumă uriaşă pentru acea vreme. Ei povestesc şi acum că filmul rula până la 4 dimineaţa, şi, ca să nu plece personalul acasă, pentru că la 9 o luau de la capăt, directoarea le-a adus o oală cu sarmale şi angajaţii au dormit în sala de cinematograf.
„Am întâlnit spectatori care mi-au spus că au văzut Titanicul la cinematograf şi de 7 ori. Stând de vorbă cu arhitectul, am aflat că Dacia a fost o premieră în construcţia cinematografelor din România, depăşindu-le şi pe cele din Bucureşti. A fost primul cinematograf cu ecran panoramic şi număra 750 de locuri. Arhitectul mi-a mai spus că exista un fel de lojă cu 12 locuri chiar sub cabina de proiecţie, care era destinată nomenclaturii, oamenilor de partid şi celor care cenzurau filmele. Însă, după vreo 5 ani, arhitectul s-a dus la conducerea de partid şi le-a spus că cinematograful este muncitoresc, pentru muncitori, de ce facem distincţie între conducătorii partidului şi muncitorime? Iar în felul acesta s-a desfiinţat balconul respectiv”, spune Mihali.
România Film deţine în momentul de faţă vreo 500 de cinematografe. Unele sunt într-o stare deplorabilă, însă cel din Baia Mare se prezintă destul de bine, iar asta numai datorită eroismului angajaţilor, care, ca să nu se închidă cinematograful, îşi sună cunoscuţii şi-i cheamă la film, pentru că trebuie vândut un anumit număr de bilete ca instituţia să nu fie desfiinţată. Aparatura de la Dacia este din 1972 şi ar fi nevoie de modernizare pentru a se folosi DVD-uri. Dar sala are o acustică extraordinară.
„Când am prezentat filmul Drumul spre şcoală, nu vă pot descrie bucuria arhitectului să vadă din nou sala plină. A fost ceva incredibil să fie ocupate 750 de locuri. Chiar mi-am propus să fac un film despre soarta cinematografului. Angajaţii mi-au spus cu lacrimi în ochi faptul că din ’98, de la Titanic, nu a mai fost sala plină. Copiii au fost extraordinar de încântaţi, unii mi-au spus că au fost pentru prima dată la un asemenea cinematograf şi că locul are ceva aparte şi i-a fascinat, deşi nu este la fel de modern ca şi cele din mall-uri. Asta pentru că acolo este şi o istorie a celei de-a şaptea arte. Iar acum am reuşit să readuc emoţia şi să readuc tânăra generaţie din nou într-o sală de cinematograf. Oamenii care locuiesc în zona Cinematografului Dacia au fost şocaţi, şi nu ştiau ce se întâmplă acolo că au văzut tinerii stând la coadă să intre în cinematograf”, spune scriitorul băimărean.
În final, l-am întrebat pe Nicoară Mihali dacă a fost un accident sau crede că se poate revitaliza cinematografia: „cinematografia se poate revitaliza. Eu cred în această nebunie şi intenţionez ca din toamnă să încep să fac un proiect împreună cu Astra Film numai de filme documentare”.