Povestea tulburătoare a lui Ben Corlaciu. Scriitorul pe care comuniştii au încercat să-l şteargă din istorie

Puţini ştiu că Maramureşul se poate mândri cu un poet care la vârsta de 17 ani era comparat cu Esenin, şi care a intrat în Uniunea Scriitorilor la 22 de ani. Doar că, nefiind pe placul comuniştilor, a fost iniţial terfelit, după care opera i-a fost interzisă şi, în cele din urmă, împuşcat într-un metrou parizian. Dar istoria se răzbună şi în curând va exista o statuie a lui Ben Corlaciu la Groşii Ţibleşului, iar şcoala de aici îi va purta numele.

Nimeni nu s-a aplecat să facă o teză de doctorat, şi niciun filolog nu s-a preocupat până acum de recuperarea unuia dintre cei mai mari scriitori cu origini în Maramureş. Pe Ben Corlaciu, critica literară şi în mod special dicţionarele, l-au şters de peste tot după plecarea lui în Franţa. Cărţile lui au fost interzise şi puse la sertar până în ’89, iar după Revoluţie, nimeni nu s-a mai aplecat asupra operei şi vieţii lui.

Detaliile poveştii lui Ben Corlaciu le-am aflat de la dr. Nicoară Mihali: „Mama lui este din Groşii Ţibleşului şi o cheamă Rozalia. Ea se îndrăgosteşte de un jandarm care vine dintr-un sat din Munţii Apuseni, de Nicolae Corlaciu, şi, după ce rămâne gravidă, soţul ei este trimis într-o misiune la Galaţi, unde se naşte Ben Corlaciu, în 1924. La puţină vreme, după ce se încheie misiunea la Galaţi, se reîntorc în Groşii Ţibleşului, iar Ben Corlaciu creşte la un unchi, într-un cătun de dincolo de Ţibleş. A stat aici până la vârsta liceului, când merge la studii la Bucureşti.

Adesea, după Război, acest scriitor este considerat a avea valoarea lui Liviu Rebreanu, pentru că niciun scriitor cu rădăcini în Maramureş nu s-a aplecat mai mult asupra tradiţiilor, obiceiurilor, modului de viaţă şi valorificării mitologiei din această parte a ţării, în mod special Maramureşul şi Ţara Lăpuşului. Ben Corlaciu îl citează undeva în corespondenţa lui pe Eminescu, unde zice că, într-un fel sau altul, toţi suntem coborâtori din Maramureş. Ben Corlaciu face parte din aşa numita „generaţie a războiului”, din Cercul de la Albatros, unde, alături de Geo Dumitrescu şi Dimitrie Stelaru sau Dinu Pilat, duc o acţiune de avangardă. Se pare că Ben Corlaciu este primul avangardist de după al Doilea Război Mondial. La Bucureşti este absolvent al Facultăţii de Filologie, pe care o termină la 24 de ani”.

Interesant este că acest tânăr debutează cu volumul „Tavernale” la 17 ani, iar poezia lui seamănă cu poezia lui Esenin şi cu Bacovia. Încă de pe atunci pune în discuţie soarta poetului damnat, nevoit să se muleze după sistemele sociale, şi are puterea să fie un avangardist şi să vorbească despre destinul generaţiei sale.

„Deşi, un prieten, ca să-i facă un rău, când a apărut în ’74 un volum despre Ceauşescu, a publicat un poem cu numele lui Ben Corlaciu între 280 de poeţi care ridicau osanale, însă e o absurditate, pentru că Ben Corlaciu era pe atunci în Franţa şi în ’75 făcea greva foamei să-şi poată duce şi familia în Paris. Ben Corlaciu este un rebel al generaţiei sale. La vârsta de 22 de ani publică un roman care este o adevărată premoniţie a destinului şi a morţii sale. Critica literară din perioada respectivă a considerat acest roman o capodoperă, este vorba de „Moartea lângă cer”. După acest roman, intră în Uniunea Scriitorilor la 22 de ani şi toţi erau încântaţi de succesul lui, pentru că până în ’45 publică anual cărţi de succes. Poezia lui face vâlvă în perioada războiului, şi era să fie arestat pentru că a citit un manifest în care demască ticăloşiile ocupanţilor Ardealului de Nord”, explică dr. Nicoară Mihali.

După venirea comuniştilor la putere, Ben Corlaciu intră într-un con de umbră şi este scos din Uniunea Scriitorilor, unde este reprimit însă în ’65. „După ce a fost dat afară din Uniunea scriitorilor, nu a mai putut fi nici corector, nici redactor, are o viaţă foarte grea. Dar, fiind un avangardist, poezia lui nu plăcea proletcultiştilor pentru că el nu scria nimic prin care să încerce să le fie pe plac. Poezia lui mai degrabă demasca mizeria socială şi suferinţele. Era să fie din nou arestat, pentru poemul Helsinki, dar l-a salvat prietenul său Zaharia Stancu. Presiunile din partea sistemului comunist au fost însă continue.

După ce a plecat la Bucureşti, a menţinut în permanenţă legătura cu Groşii Ţibleşului. La poalele Munţilor Ţibleşului şi-a ridicat o căsuţă de lemn, unde venea ori de câte ori avea ocazia. Căsuţa aceasta i-o îngrijea un ţăran, iar într-una din zile l-a chemat pe acest om la Bucureşti şi i-a spus că are de gând să plece din ţară şi să dărâme căsuţa. Dar acea căsuţă este şi acum în picioare. A plecat într-adevăr la Paris, după care apar texte la comanda comuniştilor, menite să-l denigreze. De fapt, aşa era „modelul” folosit împotriva tuturor celor care nu plecau capul sistemului”, spune Mihali.

Ca să fie denigrat, lui Ben Corlaciu. se reproşau lucruri penibile, de genul că ar fi fost toată viaţa un chelner şi că ar fi fost condamnat că a furat feţe de masă de la restaurantul unde lucra. Iar jignirile merg mai departe, spunându-se că a avut o legătură amoroasă cu fiica lui Lucian Blaga şi că moartea filosofului este din cauza escapadei amoroase a fiicei lui care a fugit cu Ben Corlaciu. Mai trebuie spus că Ben Corlaciu este valoros şi ca traducător, el fiind cel care a tradus povestea de dragoste a Isidorei Duncan, iubita şi soţia lui Esenin, şi tot datorită lui avem traducerea pentru „Micul Prinţ” a lui Exupery.

Ajuns în Franţa, Ben Corlaciu s-a descurcat extrem de greu, ajungând în 1975 să facă greva foamei pentru a-şi putea duce acolo familia. În cele din urmă, cu ajutorul prietenilor de acolo a început să scrie la Le Figaro şi are două emisiuni la România Liberă. Dar, după aceste emisiuni, îl urmăreşte securitatea şi în ’81 este împuşcat într-un metrou parizian.

Primarul Nicolae Burzo, din Groşii Ţibleşului, cutremurat de povestea acestui scriitor, s-a hotărât să-i ridice o statuie şi şcoala din localitate să-i poarte numele. Cu atât mai mult cu cât în toată corespondenţa lui şi în toate relaţiile lui, Ben Corlaciu vorbeşte despre zona noastră. Nu se ştiau multe despre Ben Corlaciu, dar din 2011 lucrurile au început să se schimbe şi a început să fie omagiat la Groşii Ţibleşului”, ne-a spus dr. Nicoară Mihali.