Povestea Masadei

Masada este numele unei cetăţi antice, renumite astăzi pentru puternicul asediu roman desfăşurat aici împotriva unui grup de refugiaţi evrei. Numele roman Masada provine din originalul ebraic „metada”, care înseamnă „fortăreaţă”. Această fortăreaţă a evreilor ocupă o poziţie strategică deosebită, fiind izolată pe una dintre culmile abrupte ale munţilor ce coboară brusc în apele vestice ale Mării Moarte, în pustiul Neghev. Pentru a nu fi capturaţi de romani, la 2 mai ’74, evreii din Masada s-au sinucis în masă.

După încheierea primului mare război dintre romani şi evrei, un grup de evrei zeloţi (sicari) s-au închis în fortăreaţa Masada. Spectaculoasa fortăreaţă Masada a fost construită cu un secol înainte de Hristos, fiind întărită şi extinsă în vremea regelui iudeu Irod cel Mare (37-4 î.Hr.). Potrivit istoricului romano-iudeu din secolul I, Iosefus Flavius, regele Irod cel Mare a fortificat cetatea de la Masada între anii 37-31 î.Hr., pe post de loc personal de refugiu, în scazul vreunei revolte iudaice sau al unei invazii egiptene.

Iniţial, Masada a fost o simplă garnizoană, fortificată de către primii prinţi din dinastia Hasmoneană, Irod cel Mare fiind cel care a transformat fortăreaţa în reşedinţă regală.

Stânca aridă pe care se află zidită fortăreaţa se înalţă la altitudinea de 470 de metri deasupra apelor Mării Moarte (59 de metri deasupra nivelului planetar al apei). La Masada se ajunge dinspre vest, pe un culoar de piatră ce porneşte de la altitudinea de aproape 90 de metri. De la înălţimea cetăţii putea fi supravegheat un teritoriu de mii de kilometri pătraţi.

Fortăreaţa Masada a fost zidită pe tot platoul muntelui, acesta coborând şi în partea abruptă dinspre Marea Moartă. Platoul din vârful stâncii este foarte neted, având o formă oarecum romboidală, cu laturile de 550 şi 275 de metri. Întreg platoul este înconjurat de un zid de piatră gros de aproape 4 metri şi lung de aproximativ 1,3 kilometri. Zidul înconjurător prezintă o mulţime de turnuri de observare şi apărare, iar incinta fortăreţei abundă în construcţii, asemănându-se foarte uşor cu un mic orăşel. În fortăreaţă se urcă pe trei cărări foarte înguste şi abrupte, la capătul acestora aflându-se puternice porţi fortificate. Masada întrecea orice construcţie din vremea ei. Trei terase abrupte au fost tăiate în munte, oferind o spectaculoasă privelişte asupra Mării Moarte. În timpul unei invazii a parţilor, Irod cel Mare şi-a adăpostit la Masada mama, soţia şi surorile. 

Sicarii erau acei evrei patrioţi care adesea provocau răscoale şi revolte populare. Ei au provocat şi răscoala din anul ’66, împotriva romanilor, recurgând la violenţe chiar şi împotriva iudeilor romanizaţi. Urmarea mişcărilor provocate de zeloţi a fost distrugerea statului evreu de către romani, care, în vremea împăratului Titus Flavius Vespasianus, în anul ’70, au distrus Ierusalimul, împreună cu Marele Templu, provocând marea diasporă iudaică.

După cucerirea Ierusalimului, fortăreaţa de la Masada a devenit ultimul refugiu al rezistenţei antiromane a evreilor. În anul ’66, fortăreaţa de la Masada îşi demonstrase din plin poziţia strategică şi trăinicia. De la Masada au declanşat zeloţii, vreme de doi ani, raiduri în taberele romane, hărţuindu-i în permanenţă pe romani. Sicarii refugiaţi în fortăreaţa de la Masada erau conduşi de Elazar ben Yair. (ben Simon). În anul ’70, acestora li s-au alăturat şi alte familii de sicari, refugiate din Ierusalim cu puţin înainte de dărâmarea Templului şi a oraşului. Potrivit datelor păstrate, se crede că în fortăreaţă s-au refugiat aproximativ 970 de iudei sicari. Spre Masada s-au îndreptat şi familiile iudeilor care formau aşa-numita ramură Hashmonaim. 

În anul ’72, guvernatorul roman din Iudeea, Lucius Flavius Silva, în fruntea Legiunii romane a X-a Fretensis, a ajuns la poalele muntelui Masada. Numărul total al soldaţilor romani care au fost chemaţi la Masada s-ar fi ridicat la aproape nouă mii de oameni. A urmat un incredibil asediu al cetăţii.

Romanii au înconjurat fortăreaţa, însă nu au reuşit să pătrundă în interiorul acesteia. În jurul fortăreţei, romanii au construit un al doilea zid, pentru a împiedica fuga oricărui evreu din cetate. Zidul roman, gros de doi metri şi lung de doisprezece kilometri, făcea legătura între cele opt tabere romane.

Asediul roman asupra fortăreţei a durat vreme îndelungată, motiv pentru care romanii au luat decizia de a construi o uriaşă rampă de acces. Această rampă construită de romani se poate observa şi astăzi, în partea vestică a fortăreţei. În scopul ridicării rampei de acces către poarta cetăţii, romanii au cărat sute de tone de piatră şi pământ. Unii istorici susţin că, pentru zidirea uriaşei rampe de acces, romanii au folosit sclavi evrei. Rampa are o înălţime de 114 metri, arheologii observând că aceasta este, în mare parte, o rampă naturală. Pentru accesul în interiorul fortăreţei era nevoie de înălţarea rampei cu numai zece metri. Rampa romană a fost terminată în primăvara anului ’74, după o lungă perioadă de asediu şi trupele imperiale au ajuns la zidurile fortăreţei.

Iosefus Flavius nu vorbeşte despre nici o încercare de contraatac a sicarilor. Crezând probabil în imposibilitatea romanilor de a pătrunde în interiorul fortăreţei, evreii nu au atacat sub nici o formă. Este exclusă teoria potrivit căreia sicarii erau adepţii non-violenţei. Acelaşi Iosefus Flavius depune mărturie despre un atac mai vechi al sicarilor, asupra unei alte cetăţi din pustiu, aceştia omorând în timpul atacului mai bine de şapte sute de locuitori ai respectivei aşezări.

Cu ajutorul unui „berbec” mobil, ce putea fi deplasat de-a lungul rampei construite, romanii au reuşit să facă o breşă în zidul de apărare al cetăţii. În momentul pătrunderii în interiorul cetăţii, romanii au găsit toate clădirile incendiate, cu excepţia depozitelor de alimente, iar locuitorii morţi. Se crede că, pentru a nu cădea în mâinile luptătorilor romani, care i-ar fi luat într-o aprigă robie, evreii baricadaţi în fortăreaţă au preferat să se sinucidă în masă.

Deoarece sinuciderea era interzisă în legea mozaică, se spune că evreii au tras la sorţi câţiva bărbaţi care să-i omoare pe toţi ceilalţi, în cele din urmă rămânând unul singur, care s-a sinucis. Iosefus Flavius susţine că au supravieţuit doar două femei şi cinci copii care s-au ascuns într-o cisternă de apă, spre a nu fi omorâţi. De la aceştia au aflat romanii povestea sinuciderii în masă a evreilor de la Masada. Neincendierea depozitelor de alimente înseamnă pentru unii istorici dovada că evreii şi-au acceptat moartea cu bărbăţie şi nu din cauza lipsei condiţiilor de supravieţuire. În plus, Iosefus Flavius mărturiseşte că romanii au găsit în Masada armament suficient pentru înarmarea a mai bine de zece mii de soldaţi.

Istoria reţine că asediul roman asupra fortăreţei a fost unul de mare amploare, ducând în cele din urmă la sinuciderea în masă a tuturor celor din fortăreaţă. Rezistenţa evreilor baricadaţi în fortăreaţa de la Masada este, până astăzi, unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenţei naţionale pentru păstrarea libertăţii şi a drepturilor religioase iudaice. Lupta de la Masada a fost ultima dintre evrei şi romani. Asediul a devenit, de asemenea, un eveniment controversat în istoria evreilor, marcând radicalismul pe de o parte şi lupta eroică pe de altă parte. Mai trebuie spus că arheologii moderni nu au găsit nici o dovadă a sinuciderii în masă a evreilor din Masada. Doar aproximativ treizeci de schelete au fost recuperate de pe spaţiul vechiului oraş asediat.

Masada a fost pentru scurt timp reocupată de către evrei în secolul al III-lea şi a fost locul unei biserici bizantine în secolele V-VI. Ulterior, Masada a fost abandonată până în secolul al XX-lea, cu excepţia unui interval scurt din vremea cruciadelor. Arabii au numit muntele Al-Sabba, adică Blestematul.

Loc de mare atracţie turistică

Fortăreaţa de la Masada, mai exact ceea ce a rămas din aceasta, a fost redescoperită în perioada anilor 1838-1842, de mai mulţi arheologi, iar taberele romanilor au fost descoperite în anul 1932. Săpăturile arheologice au fost întreprinse între anii 1963-1965, sub îndrumarea arheologului Yigael Yadin, iar reconstrucţia acesteia a început abia în anul 1966, Masada fiind astăzi un loc de mare atracţie turistică. Astăzi, accesul spre cetate se face fie pe o potecă şerpuitoare şi abruptă, ce urcă 280 de metri, fie cu o telegondolă, suspendată de stâlpi metalici. Aici a fost realizată o mare parte din filmările la controversatul şi mult blamatul film anti-creştin „Jesus Christ Superstar”. În anul 2001, fortăreaţa de la Masada a fost trecută pe lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural al Organizaţiei UNESCO. În anul 2007, pe locul fortăreţei a fost amenajat un amplu muzeu arheologic.

Sinagogă, depozite şi băi

Potrivit arheologilor, iudeii sicari au modificat unele dintre clădirile fortăreţei. Astfel, o încăpătoare sală a fost transformată în sinagogă, fiind orientată cu faţa spre Ierusalim. Există posibilitatea ca sala respectivă să fi fost dintru început sinagogă. Aceasta este una dintre cele mai vechi sinagogi din Israel.

În interior se aflau cincisprezece depozite de provizii, spre a fi de folos în caz de incendiu. Acestea fuseseră zidite de Irod cel Mare, care le şi încărcase cu alimente (împărţite pe categorii) şi cu arme. Arheologii au scos la lumină mai multe vase de lut, cu inscripţii diverse privind conţinutul lor. Printre acestea s-au găsit şi sticle de vin, primite de Irod din Italia. Cetatea avea şi câteva rezervoare mari pentru captarea apei de ploaie.

Mare iubitor de confort, Irod cel Mare a zidit la Masada mai multe băi personale. Una dintre cele mai mari şi mai spectaculoase băi din Masada a fost zidită pe o podea din piatră, susţinută de două sute de coloane scurte. Din afara acesteia, un coş de fum încălzea podeaua şi pereţii băii. Acesta era un sistem antic de încălzire prin pardoseală, utilizat în special de romani.

Construcţiile Masadei includeau două palate bogat ornamentate (unul dintre ele pe trei nivele), ziduri groase, turnuri de apărare, apeducte care aduceau apa de ploaie la rezervoarele care aveau o capacitate de aproape 200.000 de galoane (750.000 de litri), băi personale şi pentru ritualuri.