Povestea emoționantă a reîntoarceria pelerinilor maramureșeni din mijlocul războiului israelian

Pentru 56 de pelerini maramureșeni, călătoria în Țara Sfântă s-a transformat, în câteva clipe, din urcuș duhovnicesc într-o aventură riscantă, într-o țară aflată în război. * Atacul fără precedent al Mișcării islamiste Hamas a determinat declanșarea stării de război și, printre altele, închiderea aeroporturilor * Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu și sprijinul autorităților, pelerinii, însoțiți de părintele Valeriu Vana, s-au întors duminică acasă, cu bine. * Părintele Valeriu povestește ce au trăit și ce au simțit cei prinși fără voia lor în acest conflict și cum Dumnezeu a lucrat prin coincidențe și oameni, pentru ca toți să poată reveni teferi acasă.

„E război în Israel”! Știrea de sâmbătă a șocat o lume întreagă. Israelul a fost luat prin surprindere de atacul fără precedent al Mișcării islamiste Hamas, care a lansat cel mai mare atac din ultimii ani, într-un asalt-surpriză ce a combinat oameni înarmați care au traversat granița, cu un baraj puternic de rachete din Fâșia Gaza. Bilanțul morților a trecut de 2000, iar cifrele sunt în continuă creștere. Guvernul israelian a decretat, de sâmbătă, stare de război, iar printre măsurile luate s-a numărat închiderea aeroporturilor locale.

Circa 800 de pelerini din România s-au trezit brusc că pelerinajul la locurile sfinte devine, în câteva minute, un adevărat coșmar, fiind blocați într-o țară aflată în război, cu pericole la fiecare pas. Printre aceștia s-au numărat și 56 de pelerini din Maramureș, însoțiți de părintele Valeriu Vana, directorul Agenției Pelerinul Creștin a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unor oameni de bine, cu toții s-au întors cu bine acasă, duminică, 8 octombrie. Rămâne în urmă o poveste emoționantă, care ne convinge încă o dată că, atunci când Dumnezeu îți scoate în față o încercare, îți dă și mijloacele prin care o poți depăși.

Părintele Valeriu Vana, directorul Agenției Pelerinul Creștin a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, are o experiență bogată în organizarea de pelerinaje și un dar extraordinar de a transmite nu doar cunoștințe, ci și emoții celor din grupurile pe care le coordonează. Sâmbătă, 7 octombrie, grupul de pelerini se afla în penultima zi a pelerinajului în Țara Sfântă, când a auzit vestea șocantă despre atacul Hamas.

Brusc, părintele Veleriu a fost obligat să schimbe obiectivul și itinerariul și, dintr-un urcuș duhovnicesc, să organizeze o adevărată misiune de salvare/ repatriere dintr-o țară intrată în război. Dar s-a descurcat cu profesionalism și echilibru în această situație atipică, fără să intre în panică, dar și fără să se trufească : „Acest pelerinaj a fost mai atipic. Până acum am întâlnit situații în care au fost conflicte între arabi și evrei, cu crime, dar la scară mică. Și atunci zona respectivă era închisă pentru o perioadă scurtă și apoi se dădea drumul. Dar acum lucrurile s-au agravat. În 7 octombrie, am avut ultima zi de program și în 8 ar fi trebuit să ne întoarcem. În data de 7 eram la Ierihon, unde am vizitat așezământul românesc, iar acolo am primit un telefon de la colaboratorii din Israel care mi-au spus să mergem la hotel. Le-am transmis că mai avem de vizitat Dudul lui Zaheu și Binecuvântarea Iordanului, pentru că Râul Iordan este unul dintre locurile importante unde oamenii vor să ajungă. Dar au insistat să plecăm la hotel: «nu-i de glumit, pentru că a început un război destul de mare în zona Fâșiei Gaza și nu se știe cum vor evolua lucrurile». Noi eram la Ierihon, așa cum am spus, iar această localitate este în zona de centru-sud, deci mai aproape de Fâșia Gaza decât de nord. Deci, noi ne aflam în zona palestiniană când a început războiul. În momentul în care am conștientizat ce se întâmplă, am vorbit cu șoferul că trebuie să plecăm, iar el tocmai primise niște imagini din zona de conflict. Pe drumul de întoarcere, am intrat câteva minute la Mănăstirea Dudul lui Zaheu și mă gândeam: cum să le spun oamenilor ce se întâmplă, dar să nu-i panichez?! Am urcat rapid în autocar și, după vreo 20 de minute, când ne-am apropiat de Betleem, le-am spus că a început un conflict în Fâșia Gaza, că noi suntem destul de departe de acea zonă, dar există risc să ajungă rachete și spre zona noastră. Am ajuns la hotelul din Betleem unde aveam cazare și am început să dau telefoane la Așezământul românesc din Ierusalim și am vorbit cu Consulul României. Ni s-a spus să ne adăpostim în hotel. Dar ideea mea a fost să găsesc cât mai repede o soluție să ieșim din Palestina, deși noi aveam acolo cazarea până a doua zi. M-am gândit că este posibil să se închidă teritoriul palestinian și atunci noi nu mai puteam ieși. Am sunat agenția colaboratoare și, contra unei diferențe de bani, ne-au găsit cazare în Ierusalim. Pentru că mă gândeam că, dacă ieșim din Palestina, din Ierusalim ajungem mai ușor la Aeroportul din Tel Aviv. Distanța dintre Betleem și Ierusalim nu este mare, sunt doar vreo 13 km, dar Betleemul are mai multe porți, dintre care a rămas deschisă doar una singură. Și acolo era control întărit, iar noi le-am spus că avem de mers direct la aeroport, așa că ne-au lăsat să trecem. Sincer, am avut un prim moment de panică în momentul în care am ieșit de la hotel. Hotelul e foarte aproape de Biserica Nașterii Domnului și acolo era o benzinărie, unde toți localnicii s-au dus să alimenteze, plus că toți din zonă au început să se agite, să-și facă provizii. Așa că am făcut vreo 300 de metri în 40 de minute. Atunci m-am îngrozit gândindu-mă că nu vom putea să ieșim din Palestina. Forțele de ordine erau sporite pe drumuri, chiar și grupuri de 20 – 30 de polițiști și militari. Am reușit să ieșim din Betleem și ne-am cazat la Ierusalim. Acolo am fost un pic mai liniștit că m-am gândit că Ierusalimul e centrul creștinismului, al islamului și al evreilor și știm că este unul dintre locurile cel mai bine protejate. Am ajuns la hotel și am vorbit cu familiile încercând să le liniștim, chiar am exagerat spunându-le că ne este bine și că suntem departe de zona cu probleme”.

Apoi, problemele au continuat, deoarece părintele Valeriu a aflat că zborul lor Wizz, cu care trebuiau să se întoarcă a doua zi în țară, a fost anulat. Între timp, la hotel, a avut loc o situație tragicomică: „Dar am avut parte de un al doilea moment de panică. Eram cu simțurile întinse la maximum, și, dintr-odată, am simțit că se zgâlțâie hotelul cu noi. Vă dați seama că ne-am gândit la ce-i mai rău. Ne-am dus să vedem ce se întâmplă și surpriza a fost să vedem că arabii care locuiau deasupra noastră, cu două etaje, aveau o petrecere. Acum râdem de acel episod, dar, până ne-am lămurit, a fost încordare maximă. Au pornit de două ori sirenele de alertă aeriană, dar noi eram deja la adăpost. Seara a urmat un alt moment extrem de greu. Compania aeriană WizzAir ne-a anunțat că a anulat zborul nostru de a doua zi. Am început să dau telefoane, să caut o altă variantă de zbor. Și m-am gândit ca plan B, dacă nu voi găsi avion, să vorbesc în Iordania, la partenerii cu care am mai colaborat, să trimită un autocar și să mergem spre Aman, pentru că aeroportul de acolo era în mod sigur funcțional. Vă dați seama că în asemenea momente nu te gândești la bani, singura preocupare a mea a fost să-i duc pe cei din grupul de care răspundeam într-un loc sigur”.

Toate deciziile au trebuit luate rapid și prompt, însă părintele Valeriu s-a aflat în permanență în legătură cu Preasfințitul Iustin și a primit binecuvântare și sprijin pentru fiecare decizie: „Încă din momentul în care am aflat că a izbucnit războiul, l-am anunțat pe Preasfințitul Episcop Iustin și tot ce am făcut a fost după ce am vorbit cu dânsul și am primit binecuvântare. Preasfințitul Iustin s-a implicat foarte mult și, cu sprijinul dânsului, al Patriarhiei și al Ministerului Afacerilor Externe, am găsit două companii (Hi Sky și Tarom) care și-au asumat riscul să ne aducă acasă. În tot acest timp, Preasfințitul Iustin a încercat să ne liniștească, a dat foarte multe telefoane pentru noi și s-a rugat foarte mult să reușim să ne întoarcem cu bine. Important a fost că am găsit deschidere și sprijin și din partea Consulatului și al autorităților din Israel”.

Una dintre cele mai grele decizii care trebuia luată era: să se despartă grupul și, implicit, să rămână o parte sau să plece împreună? Părintele Valeriu și pelerinii au ales cea de-a doua variantă: „Trebuie spus că Aeroportul din Tel Aviv a fost închis, dar pe cale diplomatică s-au găsit culoare să putem pleca, bineînțeles cu riscul să fim ținta unor rachete. Cei de la MAE m-au anunțat că ne-au găsit locuri, dar decizia mea a fost să nu despart grupul, să mergem toți împreună și, oricât de cumplit sună: dacă e să murim, să murim împreună. Eu, ca lider de grup, ca și coordonator n-aș fi putut trăi cu gândul că celălalt avion în care erau oameni din grupul meu ar fi fost ținta rachetelor. Nu aș fi putut să-i am pe conștiință dacă cineva ar fi pățit ceva. Așa că am decis să nu despart pe nimeni din grup, să fim împreună, așa cum am venit de la început”.

Au reușit să găsească 56 de locuri la un zbor Hi Sky, contra cost, bineînțeles, iar părintele Valeriu a procedat și de această dată cu umanism și responsabilitate: „Am achitat integral, când am ajuns în România, 20 de mii de euro. Nu le-am cerut oamenilor bani, dar le-am explicat situația și majoritatea au spus că ne vor aduce banii aferenți biletului de întoarcere. Dacă cei de la WizzAir ne vor da banii înapoi pentru zborul anulat, bineînțeles că îi vom returna oamenilor. Noi am mai colaborat cu cei de la Hi Sky și ne-au adus pe încredere că îi vom plăti, și așa am și făcut: când am ajuns în țară le-am făcut plata. Implicarea autorităților din România a fost foarte importantă pentru că, deși nu ne-au plătit biletele de întoarcere, au reușit să ne facă culoar de decolare, cu toate că aeroportul era închis. Doar pe cale diplomatică s-ar fi putut face asta”.

Privind în urmă, părintele Valeriu spune că rugăciunile i-au ajutat foarte mult și că au simțit ajutorul lui Dumnezeu: „Când am ieșit din Ierusalim spre TelAviv, în drum spre aeroport, am văzut la linia orizontului, spre Fâșia Gaza urmele de fum de la rachetele care bombardau. Nu exagerez cu nimic, dar rugăciunile ne-au ajutat. Drumul nostru spre aeroport a fost în timpul Sfintei Liturghii și doar eu știu peste 100 de prieteni care s-au rugat pentru noi, Presfințitul Iustin, mulți preoți și familiile celor cu care am fost în pelerinaj. Drumul de la Ierusalim la Tel Aviv a fost de o oră. În acest timp, am citit cu voce tare pe autocar Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și parcă am fost duși «sub umbrelă». Tot drumul a fost lin, fără probleme (deși puteam fi atacați în orice moment), fără filtre, controale, fără mașini de poliție și armată”.

La aeroport, emoțiile au continuat: „Am ajuns la aeroport și cred că aici am avut cele mai intense trăiri. Am văzut două avioane care au decolat și pe care le-au întors înapoi din cauza pericolului. Cele 30 de minute după ce am decolat, până am știut că am ieșit din spațiul aerian al Israelului, au fost cele mai lungi minute din viața mea. Știam că în acele minute suntem în cel mai mare pericol și că oricând am fi putut fi loviți de o rachetă. Pentru mine, pilotul care a condus avionul este un erou, pentru că și-a riscat viața să ne scoată din zona de război. Avionul nu a ieșit din nori, a zburat mai jos decât de obicei după decolare, pentru că a rămas sub scutul antirachetă. La vreo 40 de minute de la decolare, am respirat ușurat și le-am făcut semn oamenilor să stea liniștiți pentru că am scăpat. Am vorbit cu echipajul și mi-au spus că, înainte cu o zi, au fost avioane în apropierea cărora au zburat rachete, se vedeau pe geam. Vă dați seama ce au simțit aceia. Noi am fost în al treilea avion care a decolat spre România și știu că a mai fost un avion după noi. Alături de noi au venit și alte grupuri și avionul a fost aproape plin, cred că în jur de 240 de persoane. Când a izbucnit războiul, eram în jur de 800 de români în Israel, cei în grupuri de pelerini, dar pe lângă aceștia au fost precis și oameni care s-au dus individual.

Am avut doi tineri în grup care și-au făcut luna de miere în acest pelerinaj, ceea ce este ceva deosebit pentru ei și chiar ziceau cu o seară înainte că vor săruta pământul când ajungem în România și că o să fie mai mulțumitori pentru ceea ce avem acasă, pentru pace și liniște, cu toate lipsurile pe care le avem. Într-adevăr nu conștientizăm aceste lucruri până când nu vedem ce înseamnă lipsa lor”.

În 8 octombrie, la ora 20.00, grupul a ajuns pe Aeroportul Otopeni, de unde a fost preluat de autocarul Agenției „Pelerinul Creștin” și luni dimineață au ajuns la Baia Mare. Abia acasă, văzând imaginile cu războiul pe care l-au lăsat în urmă, au înțeles de ce pericole i-a ferit Bunul Dumnezeu: „Eu am fost coordonatorul grupului și m-am simțit responsabil pentru cei 55 de oameni aflați în grija mea. De aceea, deciziile pe care le-am luat au fost bine gândite. De exemplu, la plecarea dinspre Ierusalim spre Tel Aviv, două persoane din grup au zis că nu pleacă decât escortate, pentru că le este viața în pericol. Și atunci am avut mai multe discuții să le explic faptul că nu mai putem să rămânem și că putem să cerem escortă specială, dar nu ne dădea nimeni. Am vorbit cu Consulatul și ne-au spus că au mai ajuns autocare pe acel drum și că o să ajungem cu bine, pentru că ei țineau legătura cu autoritățile din Israel. Dar acolo siguranța aceasta este relativă, pentru că în orice moment poate să apară ceva neprevăzut. În acele clipe, nu am conștientizat pericolele, dar, după ce am ajuns acasă și ne-am liniștit și am văzut și imagini cu ce carnagii au fost acolo, ne-am cutremurat și am dat încă o dată Slavă lui Dumnezeu că am ajuns cu bine. Dar în acele momente nu gândești în baza instinctului de conservare, pentru că mă simțeam responsabil de oamenii pe care îi aveam cu mine. Decizia mea ar fi putut avea consecințe grave, pentru că, dacă nu aș fi hotărât să ieșim din Betleem, poate se închidea și ultima poartă și am fi rămas acolo cine știe cât timp nemaiavând resurse, chiar dacă eram în siguranță. Dumnezeu ne-a inspirat să plecăm cât de repede din Palestina.

Seara, după ce am ajuns în Ierusalim, ne-am adunat toți să facem Paraclisul Maicii Domnului. Zborul nostru fusese anulat și, în timp ce eram la rugăciune, m-au sunat de la Minister să ne spună că există posibilitatea să plecăm a doua zi la ora 16. De aceea, sunt convins că mai mult decât avionul ne-au adus acasă rugăciunile noastre și ale celor dragi. Și mi-au spus și pelerinii că au simțit că în cele șapte zile de pelerinaj nu ne-am rugat ca și în ziua aceea cât am fost în pericol”.

Cele șapte zile de pelerinaj și cele două zile intense trăite într-o țară de conflict au unit și mai mult grupul de pelerini maramureșeni: „Trecuseră deja șapte zile până la izbucnirea conflictului, iar în șapte zile cam fiecare grup apucă să se sudeze. Eram deja uniți, eram deja acolo unde ne-am dorit ca și grup. Pentru că, pentru a ne putea atinge obiectivele, trebuie să se intre într-un anumit ritm. În momentul în care le-am explicat despre pericol, parcă au fost și mai uniți. De exemplu, o domnișoară a avut posibilitatea să plece mai repede, pentru că avea ceva cunoștință care o putea duce mai repede în țară. Iar ea a refuzat, spunând că a venit cu grupul și vrea să plece cu grupul. În 15 minute toți și-au făcut bagajele când le-am spus că trebuie să plecăm, nimeni nu a întârziat. Bărbații au ajutat la căratul valizelor să câștigăm timp etc. Am simțit solidaritatea dintre ei”.

 

„Dumnezeu te schimbă dacă ai cadrul și sufletul pregătit”

,,Cum i-ați simțit din punct de vedere spiritual pe pelerini, în cei cinci ani de pelerinaje în Țara Sfântă? Depinde foarte mult de fiecare, cât a citit, cât este de pregătit să viziteze acele locuri. Pentru majoritatea, trăirea cea mai puternică este la Sfântul Mormânt, pentru că e punctul zero la creștinătății. Dar pentru mulți dintre noi, ca români, punctul maxim de trăire este la Betleem, pentru că pentru noi Crăciunul este perioada bucuriei, a familiei, a colindelor. Iar noi, când ajungem la Biserica Nașterii Domnului, colindăm, chiar dacă mergem vara în pelerinaj. În cadrul unui pelerinaj, noi sărbătorim încă o dată toate momentele importante din an: Crăciunul, Paștile, Rusaliile, Boboteaza etc. La două-trei zile, avem seara întâlnire duhovnicească și încerc să văd ce au înțeles, dacă mai trebuie să insist pe anumite explicații. Și, de exemplu, am avut anul trecut un grup și discutam despre Calea Crucii. Pe drum, sunt cele 14 puncte marcate și în rest sunt foarte mulți comercianți. E mare forfotă și fiecare simte în funcție de cât reușește să-și pună împreună mintea și sufletul. O persoană destul de duhovnicească a spus că nu s-a putut concentra deloc, în schimb o altă persoană, care nu mergea foarte des la Biserică mi-a spus că pe el nu l-au deranjat vânzătorii, nu a auzit agitația, pentru că era concentrat la Patimile Mântuitorului. Deci diferă de concentrarea fiecăruia. Și mie mi s-a întâmplat, de exemplu, dacă am starea liniștită, starea de rugăciune, parcă-i aud pe comercianți în surdină, deși ei strigă foarte tare. Este, de exemplu, un vânzător la oprirea numărul 5 pe Calea Crucii care are o voce foarte puternică, care vinde eșarfe. Uneori parcă nici nu-l aud, iar alteori mă deranjează. El strigă la fel de tare, dar contează starea mea interioară. Depinde de noi cât de deschiși suntem și cât așteptăm din acel pelerinaj. Trebuie să mergem fără așteptări, iar cât privește locul, acesta n-are cum să nu te schimbe. Am avut persoane cumva forțate de soții să meargă, oameni care nu frecventează Biserica regulat și pe care i-am văzut plângând în fața icoanelor. Aici este și lucrarea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu te schimbă dacă ai cadrul și sufletul pregătit. Facem și cateheză. Consider că acesta este specificul unui pelerinaj. Eu am studii și de geografie și de teologie, dar mă axez mai mult pe partea duhovnicească, pe explicarea minunii, a evenimentului. Începem cu evoluția Bisericii, detalii despre stilul arhitectural, dar citim Evanghelia și facem cateheză pe mesajul din Evanghelie, iar mesajul de acum 2000 de ani este foarte actual. Aici este și rolul nostru, să aducem mesajul în actualitate”.

Pentru perioada următoare, până la reinstaurarea păcii, pelerinajele în Țara Sfântă nu vor fi posibile: „Sunt ghid în Israel de cinci ani, am slujit la Sfântul Mormânt, cunosc Țara Sfântă, dar în acele două zile grele pe care le-am petrecut în Israel mi-am spus că nu mă mai duc acolo niciodată. Dar, după ce am ajuns acasă, am zis că aceste lucruri trebuie să le lăsăm în voia lui Dumnezeu. Ne rugăm să fie pace și liniște și, dacă va fi spre binele oamenilor, vom mai merge, bineînțeles când lucrurile vor intra pe făgașul normal și după ce vom vedea că și alți pelerini s-au întors cu bine”, spune părintele Valeriu. Însă activitatea Agenției va fi axată în perioada următoare spre alte locuri importante, din țară și străinătate: „zilele următoare plecăm în Grecia cu un grup, vom merge pe Muntele Athos, avem pelerinaj și în Capadocia, plus pelerinajele interne pe care le facem regulat. În cei cinci ani am crescut și datorită experienței, am dus în străinătate peste 1000 de persoane, iar lumea s-a întors acasă mulțumită. Avem toate conexiunile bine stabilite pe unde mergem, totul este cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin. Nu lucrăm prin intermediari, avem colaborări externe direct cu agenții din țările unde mergem. Încă de la început am încercat să facem totul cu profesionalism. Fiecare pelerin primește ecusoane, mapă și elemente distinctive de grup. Iar acest lucru contează, pentru că, de exemplu, și la ultimul pelerinaj au urcat în autobuz două doamne care au încurcat autocarul, și a fost ușor să ne dăm seama pentru că nu aveau la gât eșarfa noastră. Plus că elementele distinctive ale grupului ne ajută și la o mai bună orientare în locurile aglomerate”.