Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Povestea datoriilor Băii Mari, o poveste!
Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a avut o întâlnire cu presa băimăreană pentru a lămuri, din nou, problema datoriilor Băii Mari. Politicieni dotaţi cu abace pe post de socotitor universal şi parlamentari, printre altele, au adus acuze primarului cu privire la gradul de îndatorare al municipiului. Mai mult, s-a spus că se ascund datorii prin cotloanele Primăriei, iar ei, cavalerii dreptăţii, cei care merg pe caii albi puri, au reuşit cu eforturi deosebite, prin alimentare, probabil din interior, reminiscenţe ale perioadei în care se plăteau facturi preferenţial, doar unor firme, să găsească adevărul.
Intoxicări, dispute în care s-au implicat şi unii condeieri, iar băimărenii asistă la războaiele duse de parlamentari contra primarului lor şi alţii care au ceva de împărţit cu unii sau alţii. Păcat de acest CL, în care consilierii sunt sfătuiţi din crâşme, de pe bănci şi din parcuri. Păcat!
Primarul a prezentat, alături de Vasile Barbul, administratorul public al oraşului, date şi cifre, tabele şi explicaţii. Restul este vânare de vânt!
„Au fost transmise informaţii false, tendenţioase, la una dintre conferinţele de presă politice. Ca o paranteză, observ că politica asta cam înceţoşează mintea unora. S-a transmis falsa informaţie cum că gradul de îndatorare al Municipiului Baia Mare ar fi de 26 %. Ştiţi foarte bine că un credit pe care l-a contractat primăria Baia Mare în urmă cu cinci ani, în valoare de 50 de milioane de lei, nu a mai fost utilizat, aşadar suma respectivă nu mai poate intra în gradul de îndatorare. Din această perspectivă, în 2009, într-adevăr, pe baza graficului cu această sumă inclusă, am fi avut în 2013, un grad de îndatorare de 26%, pe baza veniturilor din anul 2009. La 31 decembrie 2012, situaţia a fost cu totul alta. Nu am mai avut creditul de 50 de milioane de lei pentru că nu l-am utilizat, astfel că, v-am comunicat la începutul anului, că avem un grad de îndatorare de 9 %. Dar până şi eu am spus o sumă mai mare, deoarece gradul de îndatorare este de fapt şi mai mic, de numai 8, 58 %. Nu 26 %, nici măcar 9 %, ci 8,58 %. Cei care nu înţeleg şi nu cunosc, dar totuşi vorbesc, să pună mai întâi burta pe carte şi să înveţe” - Cătălin Cherecheş.
Municipiul Baia Mare, până în decembrie 2012, avea contractate două credite. Primul, de 50 de milioane de lei, din 2006, tras integral, pentru care se achită lunar aproximativ 500 de mii de lei, reprezentând rata şi dobânzile aferente. Al doilea credit, din 2009, contractat de vechea administraţie, este tot în valoare de 50 de milioane de lei. Din acest credit a fost utilizată doar suma de 10 milioane de lei. Marea parte din credit nu s-a folosit, şi prin urmare, contractul de credit a fost anulat. În ceea ce priveşte linia de credit pe care municipalitatea doreşte să o acceseze, primarul Cătălin Cherecheş a reiterat cele mai importante aspecte, din dorinţa informării corecte a opiniei publice.
„În 20 decembrie 2012 s-a aprobat de către Consiliul Local contractarea unui credit de 100 de milioane de lei pentru tot ceea ce înseamnă cofinanţări pentru proiectele europene şi pentru alte proiecte pe care le avem. În luna ianuarie 2013, am considerat că este necesar să modificăm două specificaţii. Prima modificare a fost să nu mai scriem clar 100 de milioane de lei, ci până la 100 de milioane de lei. Asta înseamnă că noi, dacă vom avea nevoie doar de 10 milioane de lei, vom putea accesa strict 10 milioane de lei, fără să fim obligaţi să accesăm suma întreagă, adică 100 de milioane de lei. Şi a doua modificare a fost să nu punem 20 de ani ca perioadă de ramburs a creditului, ci până la 20 de ani, asta ca să putem rambursa creditul mai repede”, a spus primarul băimărean.
Dincolo de explicaţii tehnice, primarul a lăsat să se înţeleagă că acest credit va fi rambursat mai repede de perioada contractată.
„Pentru că avem venituri în creştere, poate vom reuşi să rambursăm în 10 ani suma accesată şi, atunci, trebuia să clarificăm acest lucru în contractul de credit, să avem flexibilitatea aceasta şi în negocierea cu băncile care vor fi interesate de această finanţare. Pentru noi, ca şi administraţie publică locală, este important să putem co-finanţa proiectele europene, care oricum nu intră în gradul de îndatorare al Municipiului Baia Mare”, a spus Cătălin Cherecheş.
Primarul băimărean a făcut referiri şi la veniturile pe care municipalitatea le încasează de la persoanele fizice şi juridice, făcând o comparaţie între încasările din 2011 şi cele din 2012. Rezultatul relevă faptul că anul trecut în bugetul local au intrat cu 5 milioane de lei mai mult decât în 2011. Mai mult, după cum arată şi cifrele Direcţiei de Finanţe a judeţului Maramureş, gradul de colectare al administraţiei publice locale băimărene este de 90 %.
„În 2011 am avut un total al veniturilor de 102 milioane lei, iar în 2012 am avut un total al veniturilor de 107 milioane de lei. Asta înseamnă o creştere de 5 milioane de lei. Şi asta chiar dacă această cotă, pe care ne-o păstrăm noi ca municipalitate din impozitul pe venitul global, a scăzut de la 44 % la 41, 7 % începând cu 1 ianuarie 2012 ,printr-o decizie a guvernului de la vremea respectivă. Cu toate acestea, cu toată povara pe care guvernul a pus-o pe autorităţile locale prin această scădere, totuşi, Municipiul Baia Mare a înregistrat o creştere de peste 5 milioane de lei. Gradul de realizare al veniturilor pentru 2012, certificat de Direcţia de Finanţe a judeţului Maramureş a fost de 90 % şi avem o pondere a secţiunii de funcţionare de peste 77 %, iar, conform manualelor pe care unii nu le citesc, optimul necesar pentru dezvoltare este de 20%. Acesta este idealul, adică 20 %, iar Municipiul Baia Mare a avut 22,49 %, deci am depăşit optimul pe care îl menţionează manualele pe care unii nu le citesc” - Cătălin Cherecheş.
„S-a spus în repetate rânduri că Municipiul Baia Mare a ascuns datorii şi arierate. Administraţiile publice în general, Municipiul Baia Mare punctual, nu pot ascunde datorii. Direcţia de Finanţe cunoaşte în amănunt toate detaliile, există o transparenţă maximă, iar asemenea lucruri nu pot fi ascunse.
Plăţile restante reprezintă sumele datorate şi neachitate care au depăşit termenul de plată prevăzut în contract, respectiv pe factură. Iar arieratele reprezintă plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenţei facturii. În acest moment, Municipiul Baia Mare nu are arierate, nici alte plăţi restante mai mari de 30 de zile. Iar asta relevă sănătatea pe care o are municipiul nostru din punct de vedere financiar” - Cătălin Cherecheş.