Poveste despre Marea Unire

Nicoară MIHALI

Povestea Țării Oașului și participarea oamenilor de aici ală­turi de maramureșeni este una extrem de interesantă. Bărbații din Oaș erau în alaiul maramureșenilor în defilarea de la Alba Iulia, unde Maramureșul a deschis parada datorită ținutei lor impecabile. Multe sate din Țara Oașului nu au avut Credenționale și nu și-au desemnat oficial delegați care să-i reprezinte la Alba Iulia, însă Ioan Bilțiu Dăncuș spune că vagonul din Maramureș care s-a dus la Alba Iulia a fost situat între vagoanele din Țara Oașului și din Sălaj.
În urma cercetărilor reiese că au fost peste 25 de reprezentați din Oaș. Dele­gația maramureșenilor a avut peste 120 de membri. Între oșeni au fost și repre­zentanți cu drept de semnătură la Alba Iulia, și aici ne referim în primul rând la egumenul Mănăstirii Bixad, cel care a lucrat de mână un tricolor imens sub care s-au grupat maramureșenii și oșenii.
De-a lungul istoriei, oșenii s-au ținut foarte aproape de maramureșeni, iar românismul lor s-a păstrat și datorită legăturilor strânse pe care le avea Maramureșul cu această parte de lume. Pentru că ei erau legați prin voievozi care stăpâneau ambele teritorii, dar mai ales prin Drumul Sării care pornea de la Coștiui, Ocna Șugatag, trecea pe coas­tele Săpânței, Țara Oașului, Satu Mare și mergea spre Budapesta și Viena. 

În anul 1899, la Turț se înființează pri­mul despărțământ al Asociației Astra și datorită acestui lucru sunt foarte mulți preoți și dascăli ai Țării Oașului care se implică și trezesc conștiința de neam în rândurile oșenilor, care, așa cum se exprima monografistul Ioan Mușlea „oșenilor le era frică de școală, dar niciodată nu se temeau de cuțit”.
Preoții din Oaș intră în mișcarea Astrei încă de la începuturi, iar dintre ei se remarcă Eugen Vedeanu din Târșolț, Iuliu Daraban din Voinești, Ioan Sabo din Bixad și Ioan Pop, protopopul din Turț. Sub auspiciile Astrei începe să se dezvolte viața intelectuală și în Țara Oașului, mai ales că este consemnat că viața satelor era extraordinar de pri­mitivă, iar oamenii nu reușeau să facă nici patru clase elementare, pentru că foarte mulți erau legați de pământ și duceau luptă cu supraviețuirea.
Cu toate acestea, în ședințele Despăr­țământului Astra, când se strâng fonduri pentru a se înființa biblioteci la sate, foarte mulți oameni simpli do­nează sume importante. Din acești bani s-au refăcut și școlile.
Învăță­mântul din Oaș se dezvoltă în paralel cu cel din Maramureș, pentru că o parte din dascălii de aici erau absolvenți ai Școlii de învățători de la Sighetu Marmației. În 1910, învățătorul Dumitru Ardelean se ocupă de organizarea Astrei și de o întâlnire a învă­țătorilor din zona respectivă. Dar apoi vine Războiul și Țara Oașului are mari probleme în special din cauza sărăciei. Unii preoți de aici își trans­formă casele în adevărate orfelinate pentru copiii săraci din Țara Oașului.

În 1914, erau 10 abonați la Ziarul „Românul” din Arad: învățătorul Du­mitru Ardelean din Negrești, învăță­torul din Certeze, Petru Ilea, preotul Gavril Sabo din Bixad, preotul Dumitru Mihail din Cămârzana, dr. Vasile Lucaciu, Aurel Nistor, avocat, iar din Carei, profesorul Petru Cupcea. Ca să realizăm importanța și efortul depus de profesori și preoți pentru culturalizarea maselor vă spunem că într-o cronică a Bisericii din Racșa, preotul Ioan An­dron consemnează că într-o discuție cu un țăran din Racșa care a participat în Primul Război Mondial, acesta nici nu știa că există România, și tot el consemnează că erau foarte mulți care au fost în primele linii pe Front și care nici nu știau pentru ce au luptat.

Revenind la cei care au reprezentat Țara Oașului cu credențional la Alba Iulia vă spunem că au fost Augustin Maxim, egumenul Mănăstirii Bixad, Tămaș al lui Ion Fanea, primar din Călinești (județul Satu Mare), Iustin Pop, preot în Gherța Mare, Sever Pop, avocat în Turț, Vasile Zvona, țăran din Gherța Mare, Nicoară Ioan Popa, țăran din Turț, Ioan Doroș, avocat în Tarna Mare și Ioan și Atanasie Doroș, tată și fiu, unul avocat și celălalt preot. Lucrurile s-au mișcat foarte greu în Satu Mare pentru că notarii și jandarmii unguri erau bine organizați, iar trupele erau bine comasate, astfel că românii nu s-au putut mișca în voie.

O parte dintre țăranii înstăriți ai Țării Oașului erau destul de deschiși și erau în legătură permanentă cu învățătorii și preoții, iar asta a contribuit la propagarea sentimentului național. În felul acesta s-a trezit spiritul național în rândurile oamenilor de aici. Din cei 25 de participanţi la Marea Unire au fost 7 preoți, 3 avocați, 13 țărani, un învățător și un soldat. Ei au votat la Casina Ofițerească din Alba Iulia și este notat că „s-au uitat la ei mulți oameni, pentru că erau apropiați ca înfăţişare cu dacii liberi. Mergeau apăsat, cu piepturile drepte și privirea în față”. Așa îi descrie în memoriile sale unul dintre parti­cipanții la Unirea din Alba Iulia, învă­țătorul Tomoioagă Adrian din Bocicău, stegar, care se trage din Maramureș, prin strămoșii lui.
O poveste interesantă despre oșeni îi arată în 1936, când s-a dezvelit statuia lui Vasile Lucaciu în Satu Mare. Feciorii celor care au fost la Alba Iulia au avut de îndeplinit o misiune. Dimitrie Gusti, care scrie la trei ani după dezvelirea acestei statui, în Enciclopedia României publicată în 1939, spune despre oșeni, după ce le face o descriere că sunt voinici, cu părul foarte negru și lung, retezat la ceafă și pe frunte, cu ochii vioi și fruntea bombată, spune și că au o cămașă simplă cu mâneci largi și izmene largi numite gaci și poartă o curea lată din care nu le lipsește nicicând cuțitul. Dimitrie Gusti merge cu descrierea mai departe și spune că toată noaptea de dinainte de dezvelirea statuii „oșenii au apărat statuia lui Lucaciu în marș, toți cu cuțitele în mâini, pe care le străfulgeră în aer, amenințând dușmanii care vor să le calce granițele”. „Puiu tatii ăl mai mic / Pune mâna pe cuțit / Și-l doboară la pământ” – așa își în­cheie comentariul despre Țara Oașului a sociologului Dimitrie Gusti.

În final, trebuie să vorbim despre destinul participanților din Țara Oașului la Marea Unire. Din păcate, niciunul nu a fost și nu este cinstit cum se cuvine, și la fel ca în Maramureș la foarte puțini se mai știe și unde le este mormântul, deși au trecut doar zeci de ani de când s-au stins. Spre exemplu, memorandistul Alexandru Băban care a fost preot în Prilog este singurul căruia în 2011 i se ridică în sat o cruce în memoria lui. Petru Ilea, învățătorul care a luptat cel mai mult pentru iluminarea maselor și promovarea spiritului național, nu mai are mormântul în fața Bisericii din Oaș, nu se știe unde este îngropat, deși el este și inițiatorul primei biblioteci din Țara Oașului, din Negrești, și ar merita ca biblioteca de aici să-i poarte numele. Vasile Zvona din Gherța Mare, unul dintre țăranii delegați la Marea Unire
s-a întors înfășurat într-un steag tricolor și toată viața lui, la marile sărbători mergea cu steagul și le vorbea tinerilor despre Unire. S-a stins la 70 de ani iar după moartea lui tricolorul a fost dat de către familie unor țigănci care umblau prin sat și cerșeau. Iar dacă cineva îi caută mormântul, nu-l mai găsește pentru că vechiul cimitir a fost arat. Cel mai longeviv participant din Oaș la Unirea din 1918 a fost preotul Aurel Dragoș, născut în Baia Mare, care a trăit 90 de ani. Din păcate, nici oșenii nu i-au cinstit și parcă nici acum nu-i cinstesc pe cei care și-au adus contribuţia la Marea Unire.

Toate aceste detalii, dar și multe altele vor vedea în curând lumina tiparului, pentru că ele au fost adunate într-o monografie a Țării Oașului, cu
documente inedite, de către istoricul Viorel Ciubotea.
 

Avocatul Ioan Doboși, în aminti­rile lui legate de anul 1918, relatează că în 1 Decembrie a fost cu tatăl lui la Alba Iulia. Și în timp ce ei se aflau acolo, s-au adunat peste 200 de oameni din Gherța și s-au ridicat împotriva preotului spunând că preotul vrea să vândă Gherța României. Deci, oamenii fără școală s-au aliniat în spatele celor care i-au manipulat și nu credeau că Țara Oașului se va uni cu România. Preotul se reîntoarce și ține o adunare unde le spune oamenilor că a venit clipa cea mare, că Gherța Mare și Țara Oașului s-au unit cu Țara Mamă, cu România. Dar de la Halmeu au venit 25 de soldați unguri ca să-l ridice pe preot. Însă preoteasa face o papară de 100 de ouă adunate la repezeală de la vecini, iar preotul scoate un vin bun din pivniță și le dă soldaților maghiari. În final, la masă cu preotul, soldații cântă și imnul Ungariei, dar și „Deșteaptă-te române” după care l-au îmbrățișat și i-au cerut să le dea doi oameni de încredere ca să poată ieși din sat.
 

La 6 luni după 1918, în 25 mai, familia regală vizitează Careiul. Preotul din Racșa reușește să ducă cu el 72 de oșeni. Fetele aveau părul împletit, ca și miresele, feciorii erau frumos îmbrăcați. A început defilarea și au trecut prin fața Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. La un moment dat, Regina Maria a făcut un semn ca să se oprească acest grup de oșeni și pe frumoasele fete le-a poftit în tribună. Preotul povestește că s-au prezentat sărutându-i mâna, iar Regina le-a admirat portul „și a netezit-o pe obraz pe tânăra Maria Sabău a Petrii lui  Custurel”.