Postul Nașterii Domnului - înnoirea urcușului duhovnicesc al creștinului

Postul Nașterii Domnului, pe cât este de îmbucurător, pe atât de minimalizat. Nu trebuie să fim triști, consideră mulți, în acest post, pentru că el ne duce spre marea bucurie a Nașterii lui Hristos. Mare greșeală! Postul nu înseamnă tristețe, ci înnoirea bucuriei în Domnul (Ps.31,12;88,16;104,3). „Postul Nașterii Domnului a fost rânduit de Biserică - spune marele nostru liturghist pr. prof. Ene Braniște – pentru a pregăti pe  credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare a marelui Praznic al Nașterii cu trup a Mântuitorului. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții Vechiului  Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune în așteptarea și nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul” (Liturgica generală).

Despre ei spune Sfântul Apostol Pavel că: „...lumea nu era vrednică de ei, au rătăcit în pustii și în munți și în peșteri și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința. Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea” (Evr.11,38-40). Noi, creștinii, ce purtăm deja numele lui Hristos – Mesia - suntem chemați să înnoim prezența lui Hristos în inima noastră, să facem din ea „o peșteră curată”, după cum spune Preafericitul Părinte Patriah Daniel.

„Hristos se naște ca să ridice chipul cel dinainte căzut, învață Biserica în troparul din ajunul Nașterii Domnului. Prin Întruparea Fiului Său de la Duhul Sfânt și Nașterea din Fecioară, Tatăl instituie nașterea unei noi familii în lume; nașterea unei familii «după voia Sa», «după chipul Său». Această nouă familie – Biserica - transfigurează rudenia de sânge în rudenia de Duh, duhovnicească, divină, în comuniunea aceleiași gândiri și simțiri cu Mirele Hristos”, spune părintele C. Galeriu în lucrarea „Vocația pascală a creației”. Iată cât de importantă este pentru noi cunoașterea profundă a Nașterii cu trup a Domnului și cunoașterea profundă a sărbătorii Crăciunului.

Din păcate, exagerând cu petrecerea în veselia colindelor, din perioada acestui post, neglijăm ce este mai important și anume înnoirea peșterii noastre lăuntrice. De Crăciun, copiii din Maramureș, mergând cu colindul pe la casele oamenilor, întrebau: „slobod îi a colinda?”. Această întrebare este continuarea întrebării tainice a Domnului: „Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apoc.3,20). Această înnoire se realizează printr-o conștiincioasă mărturisire a  greșelilor noastre. Colindele sunt foarte bune, dar nu suplinesc Sfânta Taină a Spovedaniei, care trebuie făcută în fiecare post.

„Temporalitatea eclezială este o perpetuă întoarcere la Dumnezeu a omului...Pocăința trebuie să fie o permanență a vieții creștine și o actualizare a darurilor primite la Botez. Ea este numită Botezul lacrimilor, pentru că, deși nu repetă Botezul, ea restaurează în om demnitatea fiului întors la Tatăl ceresc. Aparenta duritate și fermitate a Spovedaniei ortodoxe este, de fapt, cutremurarea omului în fața porților raiului, bucuria cu ochii în lacrimi pentru învierea sufletească”, spune pr. dr. Ioan V. Istrati în valoroasa sa lucrarea „Taina veacurilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur are cuvinte foarte încurajatoare pentru Sfânta Taină a Pocăinței, spunând: „Intră în biserică, pocăiește-te! Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ți dă pedeapsă pentru păcat, ci iertare de păcate” (Omilii despre pocăință). Nu durata pocăinței, ci profunzimea ei aduc creștinului iertare de păcate. Aceasta poate fi  făcută chiar și cu câteva zile înainte de Crăciun (dar trebuie făcută). Și iată ce spune Hrisostomul: „Să nu spună nimeni: îmi este rușine, îmi este cugetul încărcat de păcate...Răgazul de cinci zile până la Nașterea Domnului este îndestulător ca să lepezi mulțimea păcatelor, dacă te înfrânezi, dacă te rogi, dacă priveghezi. Nu te uita că timpul e scurt! Uită-te la aceea că Stăpânul e iubitor de oameni! Doar și ninivitenii în trei zile au îndepărtat mânia cea atât de mare a lui Dumnezeu” (Сuvânt împotriva anomeilor). Nu urcușul la biserică pentru spovedanie este greu, ci alt urcuș este greu. Anevoios, foarte greu este urcușul de la inimă la minte. Prorocul și Împăratul David îl laudă pe omul care reușește să facă acest urcuș. „Fericit este bărbatul al cărui ajutor este la Tine, Doamne; suișuri în inima sa a pus” (Ps.83,6). Cum înțeleg Sfinții Părinți urcușul din inimă?

Sfântul Grigorie Teologul zice: „De trei ori fericit este dar cel ce, pe cât poate, fuge de valea plângerii acesteia și pe cele de sus le caută și dorește ajutorul de la Dumnezeu și de-a pururea cu iubire se ostenește a se curăța, punând în inima sa suișurile și sporirile cele bune după suflet și înaltele înțelesuri cele ce-l duc către Dumnezeu”. Mare este taina vieții omului! Nu viața exclusiv biologică îl face liniștit și fericit pe om, ci viața în care se curăță „...partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie curată și cea din afară” (Mt.23,26). Nicolae Steinhardt spunea că nu învierile din morți erau cele mai mari minuni ale Mântuitorului, ci întoarcerea păcătoșilor la viața în Dumnezeu.

Cuviosul Isihie spune: „Și fericit foarte este că, deși a căzut, stă, deși este păcătos, se curățește și, chiar de s-ar deznădăjdui vreodată, moartea n-ar vedea”.

Cunoscând bine rostul Postului Nașterii Domnului, să ne străduim a pune întâi de toate preț pe curățirea peșterii noastre sufletești. Mai amintim de Fer. Ieronim, care s-a ocupat mult cu tâlcuirea Sfintei Scripturi și cunoașterea vieții Mântuitorului. Astfel, a dorit mult ca să-i împlinească Mântuitorul dorința de a i se înfățișa într-o vedenie cum arăta când era copil. După mai multe rugăciuni, i s-a împlinit dorința, iar Fer. Ieronim L-a întrebat: „cum să-Ți răsplătesc Doamne pentru acest dar?” Mântuitorul i-a răspuns: „Toate sunt ale Mele, dă-mi Mie inima ta și greșelile tale”.

 Pr. dr. Nicolae Lauruc