Postul cel Mare

Mai presus de orice, Postul este o calatorie duhovniceasca, iar destinatia sa este Pastele, „Praznic al Praznicelor”. De aceea trebuie sa incepem prin a incerca sa intelegem legatura dintre Post si Paste, pentru ca aceasta descopera ceva esential, ceva fundamental, referitor la credinta si viata noastra crestina. Este oare necesar sa explicam ca Pastele este mult mai mult decat una dintre sarbatori, mult mai mult decat o comemorare anuala a unui eveniment trecut? Oricine a luat parte, chiar si o singura data, la acea noapte care este „mai luminoasa decat ziua”, care a gustat din acea unica bucurie, cunoaste acest lucru. Dar ce este aceasta bucurie? Raspunsul este viata cea noua, care cu aproape 2000 de ani in urma a rasarit din mormant, ne-a fost daruita noua, tuturor celor care credem in Hristos. Astfel, de Paste praznuim Invierea lui Hristos ca pe ceva ce s-a petrecut si inca se mai petrece cu noi. Este un dar care schimba total atitudinea noastra fata de orice in aceasta lume, inclusiv fata de moarte, deoarece, prin propria Sa moarte, Hristos a schimbat natura intima a mortii, a transformat-o intr-o punte - o „trecere”, un „Paste” (pascha = trecere) - catre Imparatia lui Dumnezeu, schimband tragedia tragediilor intr-o biruinta capitala. „Cu moartea pe moarte calcand” ne-a facut partasi la Invierea Sa. Aceasta este credinta Bisericii, marturisita si aratata prin nenumaratii sai sfinti. Oare nu ni se confirma zilnic ca aceasta credinta o avem foarte rar, ca tot timpul risipim si inselam „viata cea noua” pe care am primit-o ca pe un dar, si ca, de fapt, noi traim ca si cum Hristos n-ar fi inviat din morti, ca si cum acest unic eveniment nu ar avea nici un sens pentru noi. Acesta este singurul pacat adevarat, pacatul pacatelor, nesfarsita tristete si tragedie a crestinatatii noastre. Traim ca si cum Hristos n-ar fi venit niciodata. Daca pricepem aceasta, atunci putem intelege ce este Pastele, de ce este nevoie de Post si ce implica aceasta. Pentru ca abia atunci intelegem ca traditiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele si slujbele sale, exista, inainte de toate, cu scopul de a ne ajuta sa ne recapatam vederea si gustul acestei vieti noi, pe care noi atat de usor o risipim si o inselam, pentru a face pocainta si a ne intoarce la ea. Totusi, viata „veche”, aceea a pacatului nu este usor de biruit si de schimbat. Aici intervine Postul Pastelui. Acesta este ajutorul pe care Biserica ni-l intinde noua; scoala pocaintei, singura care face posibila primirea Pastelui, nu ca pe o simpla dezlegare de a manca, a bea si a ne relaxa, ci intr-adevar ca pe sfarsitul „celor vechi” din noi, ca pe intrarea noastra intru „cele noi”. Pentru multi, daca nu pentru majoritatea crestinilor ortodocsi, Postul Pastelui consta dintr-un numar limitat de reguli si prescriptii formale, predominant negative: abtinerea de la anumite mancaruri, dansuri si distractii. Aceasta reprezinta gradul nostru de instrainare fata de adevaratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de inteles (din cauza pacatului) si anume ca Postul inseamna si „altceva” - ceva fara de care toate aceste randuieli isi pierd in mare parte semnificatia. Acest „altceva” poate fi cel mai bine descris ca o „atmosfera”, un „climat” in care fiecare din noi intra ca fiind mai intai o stare a mintii, a sufletului, un duh care timp de 7 saptamani patrunde intreaga noastra existenta. Scopul Postului nu este acela de a ne sili sa acceptam cateva obligatii formale, ci acela de a ne usura inima, incat aceasta sa se poata deschide catre realitatile duhovnicesti si sa cunoasca ce inseamna comuniunea cu Dumnezeu. Aceasta „atmosfera” de post, este determinata in mare masura de slujbe, de o multitudine de schimbari ce intervin in viata liturgica, in aceasta perioada. Dintre toate slujbele, cantarile si rugaciunile din timpul Postului, doua lucruri pot fi considerate specifice ale acestora: Rugaciunea Sf. Efrem Sirul; si Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite. Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul Traditia o atribuie unui mare invatator al vietii duhovnicesti - Sf. Efrem Sirul: “Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale. Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.” Aceasta rugaciune este citita de doua ori la sfarsitul fiecarei slujbe din timpul Postului Mare, de luni pana vineri, la care se adauga si metanii, pentru a se arata ca Biserica nu pune bariere intre suflet si trup, deoarece omul, in intrega sa fiinta, s-a indepartat de Dumnezeu, si, din acest motiv, intreaga fiinta umana - suflet si trup - face pocainta. Trupul participa la rugaciunea sufletului, intocmai cum sufletul se roaga prin si in trup. De ce ocupa un loc asa de important aceasta scurta si simpla rugaciune in slujbele Postului Mare? Pentru ca recapituleaza intr-un mod unic toate elementele pozitive si negative ale pocaintei si constituie o verificare pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului. Aceste elemente au ca scop, mai intai, eliberarea noastra de cateva boli duhovnicesti fundamentale, ce ne modeleaza viata si fac practic imposibila chiar incercarea de a ne intoarce noi insine catre Dumnezeu. Bolile duhovnicesti fundamentale sunt: duhul trandaviei, grija de multe, iubirea de stapanire si grairea in desert. Acestea patru sunt elementele negative ale pocaintei, ele constituind obstacole ce trebuie indepartate. Apoi, rugaciunea se indreapta catre telurile pozitive ale pocaintei care, de asemenea, sunt patru: curatia, smerenia, rabdarea si dragostea. Toate acestea sunt rezumate si adunate impreuna prin ultima cerere a rugaciunii Sfintului Efrem Sirul, in care cerem: „daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu”, deoarece, in final, mai exista o primejdie: mandria. Atunci cand „vedem greselile noastre” si cand „nu osandim pe fratii nostri”, cand, altfel spus, curatia, smerenia, rabdarea si dragostea sunt doar una in noi, atunci si numai atunci ultimul dusman - mandria - va fi nimicit in noi. Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite Dintre toate randuielile liturgice apartinand Postului, una este de o importanta cruciala pentru intelegerea acestuia. Aceasta randuiala este aceea care interzice oficierea Sfintei Liturghii in zilele de rand, in zilele de luni pana vineri in timpul Postului, cu o singura exceptie - la sarbatoarea Bunei Vestiri, daca aceasta cade intr-una din aceste zile. Miercurea si vinerea este totusi randuita o slujba de seara speciala a Sfintei Euharistii (Impartasaniei); aceasta se numeste Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite. In timpul Postului Mare se interzice savarsirea Sfintei Liturghii in zilele de rand, pentru ca se aplica un principiu liturgic fundamental: incompatibilitatea Sfintei Impartasanii cu postirea, deoarece Sfanta Impartasanie trebuie sa fie plinirea tuturor ostenelilor noastre, tinta spre care nazuim, bucuria fundamentala a vietii noastre crestine. Insa ne putem pune atunci intrebarea de ce se adimistreaza Sfanta Impartasanie in zilele de post la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite? Nu contrazice oare aceasta principiul enuntat mai devreme? Nicidecum. Deoarece, daca Sfanta Impartasanie este plinirea tuturor ostenelilor noastre, ea este de asemenea si in mod necesar, izvorul si inceputul ostenelilor noastre duhovnicesti, darul divin care ne ajuta sa cunoastem si sa dorim comuniunea cu Dumnezeu. In calatoria noastra catre Sarbatoarea Invierii Domnului avem nevoie de ajutor si sprijin, putere si mangaiere, pentru ca „Stapanitorul acestei lumi” inca nu a renuntat la lupta si doreste sa-i indeparteze de la Hristos, pe cat mai multi posibil. Astfel, daca Sfanta Euharistie, ca Taina si Praznic al Bisericii, este incompatibila cu postirea si nu se savarseste in timpul Postului, ca har si arma a luptei noastre duhovnicesti, Sfanta Euharistie se gaseste chiar in centrul postirii, ea fiind cu adevarat mana cereasca ce ne tine vii in calatoria noastra prin desertul Postului. Pr. Dr. Cristian STEFAN, consilier cultural, Episcopia Ortodoxa a Maramuresului si Satmarului