Postul Adormirii Maicii Domnului

In cursul unui an bisericesc, Biserica a randuit patru perioade mai lungi in care suntem chemati pentru a posti. Una dintre aceste perioade este dedicata Sarbatorii Adormirii Maicii Domnului (1-14 august). De obicei, marea majoritate a credinciosilor nu poate frecventa zilnic slujbele Postului, ei continuand sa mearga la biserica doar Duminica, realitate ce nu poate reflecta intru totul Postul si astfel duhul Postului nu poate fi simtit si inteles sub toate aspectele. Intelegerea noastra despre Post este pre¬do¬minant una negativa – ca despre o perioada in care anumite lucruri precum produsele de origine animala, dansul sau distractiile sunt interzise. In termeni „pozitivi”, Postul este vazut ca vremea in care trebuie sa implinim obligatia de a ne spovedi si impartasi, iar aceasta obligatie fiind indeplinita, restul Postului pare sa-si piarda toate semnificatiile sale pozitive. Astfel, este evident ca aici s-a dezvoltat o discrepanta destul de adanca intre duhul sau „teoria” Postului si intelegerea sa comuna si populara, care este foarte adesea impartasita si sustinuta nu numai de laici, ci si de catre cler. Caci este mai usor sa reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decat sa cauti duhovnicescul in spatele formalului. Putem spune fara exagerare ca, desi Postul este inca „tinut”, a pierdut mult din impactul sau asupra existentei noastre, a incetat sa mai fie baia pocaintei si a innoirii asa cum este socotit in invatatura liturgica si duhovniceasca a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare sa-l descoperim, sa-l transformam din nou intr-o putere duhovniceasca in realitatea zilnica a existentei noastre? Raspunsul la aceasta intrebare depinde in principal, si as spune aproape exclusiv, de faptul daca dorim sau nu dorim sa luam in serios Postul . Oricat de noi sau diferite sunt conditiile in care traim astazi, oricat de reale sunt dificultatile si obstacolele ridicate in lumea noastra moderna, nici unul din acestea nu reprezinta un obstacol absolut, nici unul nu face Postul „imposibil”. Originile pierderii treptate a influentei Postului asupra vietii noastre sunt adanc inradacinate in noi. Un lucru este cert: nu exista post fara postire. Se pare, totusi , ca multi oameni, astazi, fie nu iau in serios postirea, iar daca o fac, inteleg gresit scopurile sale duhovnicesti. Pentru unii, postirea consta intr-o „renuntare” simbolica la ceva; pentru altii, ea este o respectare scrupuloasa a prescriptiilor alimentare. Insa, in ambele cazuri, arareori postirea se refera la intreaga nevointa a postului. Postirea nu este o simpla „obligatie”, un obicei; ea este legata de taina intima a vietii si a mortii, a mantuirii si a osandirii. Daca este privit in acest mod, Postul re¬pre¬zinta redescoperirea de catre om a cre¬din¬tei sale, inseamna regasirea vietii sale, a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte, re¬descoperindu-L pe Dumnezeu Insusi, pentru ca ne reintoarcem la El, iar prin El, la toate acelea pe care ni le-a daruit in nesfarsita Lui dragoste si milostivire. Pr. Dr. Cristian Stefan