• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 Martie , 2022

Portul tradițional femeiesc ucrainean din Maramureș

Gabriela Filip, muzeograf
Oana Teremtuș, muzeograf
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș


În aceste vremuri de restriște, în semn de solidaritate cu vecinii noștri ucraineni, ne-am dorit să scoatem din lada de zestre a muzeului nostru și să aducem în fața vizitatorilor un costum fe­meiesc ucrainean din județul Ma­ra­mureș. Costumul femeiesc a fost achiziționat din frumoasa și ve­chea localitate Poienile de sub Munte și are încrustate „pe răbojul formelor, culorilor, al șerpuirilor de lână sau arnici, veacuri de istorie, credință, doruri și speranțe și, mai ales, gândul pentru frumos”.

Comuna Poienile de sub Munte (în ucraineană: Русь Поляни ), situată în partea de nord-est a județului Maramureș, este cea mai repre­zentativă așezare administrativă dintre localitățile ucrainene din județul nostru. În prezent, în această parte a Maramureșului, lângă granița cu Ucraina, trăiește cea mai mare comunitate de ucraineni din țara noastră, iar zona aceasta, izolată geografic de celelalte localități, a format oameni deosebiți, harnici, curați, iubitori de tradiție și cu obiceiuri diferite de restul Maramureșului. Profesoara Emilia Codrea vorbește despre ucraineni ca fiind: „niște oameni foarte buni, foarte inimoși, ospitalieri, poate puțin naivi. Poate că și din cauza asta istoria Ucrainei este atât de zbuciumată și au fost atât de multe perioade negre de-a lungul timpului în acest neam. Dar un ucrainean autentic se va mândri întotdeauna că este ucrainean, pentru că este, zic eu, o nație care nu are seamăn în lume. Ucrainenii care locuiesc în Maramureș o fac pentru că așa le-a fost soarta, pentru că nu noi și nici generațiile de altădată nu am decis unde să fie granițele…”


Când vine vorba de tradiție, de obiceiuri și de identitatea unui neam, un loc aparte în profilul etnic îl ocupă portul tradițional, purtător de însemne sociocultu­rale, confecționat de către femei cu multă iscusință și simț artistic. Componentele costumului tradi­țio­nal sunt aceleași cu cele întâlnite în întreaga Țară a Ma­ra­mu­reșului istoric, specificul constând în cromatică și în tehnici ale cusutului și brodatului.
Cununa de mireasă, caracteristică comunităților ucrainene din Mara­mureș, a fost confecționată din pipirig, care a fost împletit și prins pe verticală de către o bătrână din Poienile de sub Munte.
Pe mijloc, au fost cusute crenguțe de brad, peste care sunt aplicați bumbi, realizați din lână colorată în roșu, alb și roz.
Cămașa este confecționată din pânză de bumbac, țesută în casă, în două ițe și reprezintă cămașa de mireasă specifică satelor ucrainene din Maramureș. Stanii care alcă­tuiesc cămașa sunt prinși între ei cu cheiță simplă. La nivelul că­mășii, observăm influențe interetnice, aceasta având croiul specific Țării Maramureșului, cu decolteul pătrat. Diferența este vizibilă la nivel cromatic, observându-se folosirea unui fond de culoare închisă pentru broderie, în comparație cu româncele, care foloseau pentru costumul de mi­reasă culori cât mai vii. În zona decolteului, cămașa prezintă colți­șori realizați cu croșeta în: roșu, negru, verde, iar registrul ornamental de la baza gâtului prezintă motive precum: coarnele berbecului și spirala geometrizată. Aceste motive sunt încadrate de câte o fâșie cusută din mai multe culori: albastru, roșu, roz, verde.
Sub registrul ornamental, stanul din față este încrețit, încreț care se regăsește atât sub registrul ornamental de la umeri, cât și deasupra celui de la manșetă. La umeri, pentru ornamentare, au fost folosite motive precum: linia, punctul,
X-ul, pieptenele, rombul cu coarne (motiv solar) și rombul în romb. În partea de jos, mâneca este strânsă prin încrețire și realizat „pumnă­șelul” (manșeta), care se încheie cu câte un nasture. Motivele ornamentale sunt identice cu cele de la umăr și realizate de data aceasta în culori vii: roșu, albastru, verde.
Cojocul (cojuh) purtat peste că­mașă este, de asemenea, specific ucrainenilor și este realizat din piele de oaie cu blană în interior. Pielea a fost lăsată albă, iar broderia a fost realizată din bucăți de piele vopsită în roșu. La buzunare, acesta prezintă ornamente con­fec­ționate din piele colorată și câțiva bumbuți din lână colorată. Motivul ornamental este pomul vieții, atât pe partea din față a cojocului, cât și pe cea din spate. Pomul vieții este un element ornamental care apare pe majoritatea costumelor de mireasă, în toate zonele din nordul Transilvaniei.  
Poalele, puternic încrețite la brâu, sunt din pânză de bumbac, iar în partea de jos prezintă dan­telă / cipcă (zubke) cu motive florale.
Zadiile se încadrează, de asemenea, în tipologia zadiilor din Țara Maramureșului; respectiv două zadii late, petrecute în partea de sus. Registrul ornamental al aces­tora este format din alter­narea vârs­telor în culori specifice ucrai­nenilor: negru, galben, roșu-vi­șiniu. Acestea sunt țesute în răz­boi, în patru ițe și confec­țio­nate din păr de lână.

„Dacă despre ucraineni se știe mai puțin se datorează şi faptului că şi oamenii căutau să fie foarte evlavioși. Am citit undeva că ori­gi­nea cuvântului «Ucraina» este « a fi undeva la margine», şi consi­deră să fie cumva la marginea lumii, să fie foarte smeriți. Peste tot ei o să lucreze foarte mult, dar poate nu se vor afișa, vor fi foarte smeriți, ceea ce constat şi acum că păstrează această calitate de dăr­nicie, de hărnicie”. (Preotul Nicolae Lauriuc, Si­ghet).

Bogăția culturală și spirituală a unei comunități, a unui neam nu are voie să se piardă, mai ales din pricina orgoliului unor condu­cători furibunzi, astfel că solida­ritatea prin vorbe, prin atitudine și prin fapte e cea mai grozavă armă într-un război pe care îl privim neputincioși, cu toții. Suntem solidari cu Ucraina și ne rugăm pentru pace și pentru frații noștri de pretutindeni.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.