• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 1 Aprilie , 2008

Politistii si ziua lor minunata

Pe 25 martie, de obicei, se lustruiesc bocancii, centurile, stelele, si se aseaza regulamentar cascheta pe frunte, caci e si Ziua Politiei Romane. Anul acesta, in Baia Mare, cu o zi mai tarziu, Teatrul Municipal Baia Mare a gazduit festivitatile prilejuite de eveniment. Toti, ca unul, au fost gata pentru inceperea activitatii... In prezidiul evenimentului au luat loc conducatorii administrativi ai municipiului si judetului, inalte fete bisericesti, seful IJP Maramures, Ioan Isac, si adjuncti de-ai lui. Pentru eveniment s-au alocat multe resurse umane si materiale. Invitatii, sefi de directii, institutii si presa buna la toate au fost intampinati de politisti din categoria gradatilor mici. Barosanii, chiar si din alte judete, au luat loc in sala plina de uniforme albastre. Printre ofiteri superiori, inferiori si subofiteri s-au pierdut si vreo 30 de femei-politist. Cu ocazia manifestarilor s-au acordat medalii, ordine, trofee si diplome de excelenta. Peste 90 de politisti au fost recompensati. Inainte de a incepe cu discursurile, politistii au ascultat melodii specifice, cantate cu har de fanfara orasului denumita „Millenium Band". Dupa muzica s-a intrat in program cu intonarea Imnului Romaniei. Detasat de sobrietatea evenimentului, un politist cu doua stele pe umar, postat strategic cu spatele la o camera de luat vederi, mesteca guma de zor in timpul intonarii Imnului National. La Imnul UE s-a oprit. Din cand in cand, in sala Teatrului se mai inabusea cate un tarait de telefon mobil. La un moment dat, pe scena a aparut subprefectul Gheorghe Achim, cel care a transmis mesajul prefectului Bondi Gyongyi... cam amical apelativul pentru un eveniment atat de oficial. A urmat un Isac emotionat, deorece a dat citire mai multor mesaje de felicitare. La un moment dat, si-a dat seama ca nu are hartiile potrivite, dar o mana salvatoare i le-a intins de dupa cortina. Trecem peste balbele invitatilor, a conducatorilor de institutii, dar nu putem trece de mesajul personal al lui Achim. Acesta a vorbit de respectarea legii, de asumarea raspunderii, de respect pentru cetateni. In timp ce vorbea de la tribuna, masina lui personala era parcata ilegal in fata Prefecturii. Doar legea este pentru toti! Dupa festivitatea de premiere a urmat un spectacol cu prunci si muzica populara, apoi un bufet rece servit in holul Teatrului. Mirosul de tuica se asorta cu cel de aperitive reci. Seara, politistii si invitatii lor s-au intalnit la un local de trei stele din targ. A fost un chef pana spre zorii zilei. Sa traiti! Adriana SZABO Nicolae TEREMTUS adriana@gazetademaramures.ro teremtus@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.