Politica sub insectar / Tinerii în politică: nevoia de oglindă...

M-am gândit să reiau în această săptămână rubrica mea mai veche denumită „Politica sub insectar”. Am întrerupt-o atunci când, în mai 2012, am fost numit în demnităţi publice. Acum sunt mai „liber de contract” şi îmi doresc foarte mult să reiau legătura cu voi, cititorii Gazetei de Maramureş.

Mă aflu încă sub impresia vizionării conversaţiei avute de domnul Victor Ponta, prim-ministru al României (un om tânăr) şi de doamna Ioana Petrescu, Ministru de Finanţe al aceleiaşi ţări (tot un om tânăr şi, cel puţin după CV, bine pregătit) cu preşedintele României, domnul Traian Băsescu, despre a cărui prestanţă mi-am exprimat părerea de nenumărate ori. Tocmai de aceea n-am crezut niciodată că domnul Traian Băsescu va ajunge să-mi fie de-a dreptul simpatic şi că voi putea urmări la acest nivel un fel de lecţie de dirigenţie la care doi elevi au venit cu temele nepregătite. Dialogul a fost absolut halucinant! Dar, dacă te gândeşti că este vorba totuşi de prim-ministrul şi de Ministrul Finanţelor, îţi pui foarte serios problema dacă ţara asta se mai află pe mâini bune şi dacă guvernarea nu reprezintă un risc la adresa securităţii naţionale.

Mi-a plăcut întotdeauna ideea „întineririi” clasei politice. Am crezut ca întinerirea, dublată de competenţă şi de experienţa europeană, va însemna un plus pentru politică şi administraţie, că va schimba mecanisme, reguli de funcţionare învechite, că va inova. În 2005 a existat un proiect al unei publicaţii care se numea „Generaţia aşteptată”. Eram şi eu printre cei „aşteptaţi”, alături de alţii. Dar, dacă mă uit retrospectiv, după 10 ani, la ce a însemnat această „generaţie aşteptată”, îmi dau seama că ideea mea despre „întinerirea” clasei politice a fost o falsă aşteptare.

Roberta Anastase nu a ezitat să numere voturile cum a dorit ea. Vali Zgonea este, de departe, cel mai ridicol preşedinte al Camerei Deputaţilor. În raport cu el, cel pe care îl consideram un exponent al criptocomunismului în anii ’90, Marţian Dan, merită chiar un monument al parlamentarismului românesc. Oricum, Marţian Dan măcar era un intelectual. Şi mai sunt şi alte exemple pe care le-aş putea da, oameni care au devenit miniştri şi au fost mai corupţi ca predecesorii lor, oameni care au exercitat demnităţi publice de mare importanţă şi au fost mai mediocri decât politicienii anilor ’90.

Tânăra generaţie nu pare a se uita în oglindă, dimineaţa, când aspiră la sau se decide să aibă funcţii înalte. Merge oricum, nu-i aşa? Funcţii să avem!

Mărturisesc ca m-a speriat o frază din discursul lui Victor Ponta, fraza în care i-a spus lui

Băsescu că ţara merge oricum mai departe, indiferent de cine va fi prim-ministru sau preşedinte.

Pentru că aceasta nu este doar o simplă frază, ci, în rezumat, o ideologie, ideologia conform căreia important este să avem noi funcţii, totul se rezolvă şi, oricum, „Ţara merge înainte!”.

P.S.: Ioana Petrescu, tu te-ai uitat la înregistrarea cu tine azi dimineaţă? Dacă eşti o adevărată profesionistă, nu-ţi vine să îţi dai demisia şi să te duci să te ocupi de ceea ce crezi că ştii mai bine?