Politica sub insectar / Poate dreapta câştiga alegerile prezidenţiale?

În mod normal, da. Ce ne arată cercetările sociologice? În primul rând, faptul că există un nivel extraordinar de mare de insatisfacţie asupra direcţiei în care se îndreaptă ţara. La întrebarea standard care se pune în sondajele de opinie „Credeţi că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună sau proastă?”, avem un procent major covârşitor al celor care spun ca direcţia este proastă.

În toate cercetările sociologice, acest procent variază între 70% şi 80%. De ce acest procent nu se traduce şi într- un grad de neîncredere corespondent în PSD şi în Victor Ponta? Probabil că aici funcţionează foarte bine dispozitivele de propagandă, mecanismul de deviere a dezbaterii publice spre teme colaterale („cele două Românii” are televiziunilor de ştiri - România despre Mircea Băsescu şi România despre Dan Voiculescu) şi expunerea mediatică de care se asigură premierul. Din acest unghi, Victor Ponta a reuşit să „calmeze” cumva foarte bine erodarea unei guvernări care, în fond, nu a făcut nimic pentru români.

Cifrele care ţin de direcţia în care se îndreaptă România ne fac totuşi să sperăm că o schimbare mai e posibilă, sub condiţia ca noua coaliţie a dreptei să răspundă unui orizont de aşteptare a publicului. Până acum, discuţia legată de alianţa dreptei a fost mai degrabă una care ţine de procesul politic: cine şi cum se uneşte, cine va fi candidat la prezidenţiale, ce nume va avea noua alianţă etc. Este un parcurs care va trebui încheiat cât mai repede. 

Dreapta unită, indiferent cum se va chema ea, va trebui în scurt timp să ofere şi răspunsuri la temele mari de care opinia publică este preocupată. Va trebui să fundamenteze un proiect care, dincolo de însumarea electoratelor celor două partide, PNL şi PDL, să genereze entuziasm şi speranţă.

Sociologii ne spun că, în România, nu există un vot tematic, pe issues (deci, dacă afirmi pur şi simplu că vei creşte numărul locurilor de muncă, nu înseamnă neapărat că vei câştiga electorat), că există şi o componentă emoţională majoră a votului, mai ales în cazul alegerilor prezidenţiale.

Eu cred că ceea ce ar trebui să transmită dreapta acum este că doreşte să schimbe regulile jocului politicii din România şi că, respectând un bagaj de acumulări din ultimii ani, mai ales în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept, va impune un alt model politic - un angajament pentru un viitor mai bun.

Cel puţin statistic, dreapta are o şansă de a câştiga alegerile prezidenţiale, în ciuda tuturor celor care profeţesc că Victor Ponta se află deja la Cotroceni. Datele arată că electoratul de dreapta este sensibil mai mare decât electoratul PSD, ceea ce s-a demonstrat şi în 2004 şi în 2009. Dar depinde cum noua coaliţie de centru-dreapta îşi va structura mesajul, adresabilitatea şi, mai ales, depinde foarte mult de credibilitatea oamenilor ei. Apropo de această chestiune, dreapta a oferit în ultima vreme un spectacol al candidaturilor: ba Klaus Iohannis, ba Crin Antonescu, ba Cătălin Predoiu, ba Mihai Răzvan Ungureanu.

Sigur, în sine, această competiţie nu este rea. Ea arată diversitate şi, în fond, răspunde şi unei nevoi a electoratului dreptei, mai nuanţat, mai critic şi mai dornic de alternative. Dar, în perspectiva unei competiţii serioase, şi acestui spectacol trebuie să îi punem punct. Va trebui ca toţi să înţeleagă miza politica esenţială a acestui an: cine câştigă alegerile prezidenţiale? Din păcate, sistemul politic românesc este de aşa manieră construit încât preşedintele României, care va fi el, influenţează decisiv toată arhitectură instituţională.

După jocul candidaturilor la preşedinţie, cei care doresc să înţeleagă această miză trebuie să se alinieze într-o echipă. În această echipă este loc pentru toată lumea.