Politica sub insectar! / Drumul spre Rahova: un „mani pulite” românesc

Până la urmă, care este cel mai important fenomen care a marcat viaţa politică din ultimul an? Nu este vorba nici de guvernarea Ponta, nici de ultimele zvâcniri ale administraţiei lui Traian Băsescu, ci este vorba de ofensiva fără precedent declanşată de Direcţia Naţională Anticorupţie, cu sprijinul instituţiilor informative, împotriva unui spectru foarte larg de aleşi - de la preşedinţi de consilii judeţene, la parlamentari, miniştri şi alţi deţinători de demnităţi publice.

Este o operaţiune de tip “mani pulite” de o anvergură mult mai mare (“Mani pulite” = una cele mai vaste operaţiuni anti-corupţie din Europa Occidentală postbelică, desfăşurată în Italia în anii ’90. Peste 5000 de persoane, printre care 6 prim-miniştri şi peste 500 de parlamentari, au fost anchetate pentru fapte de corupţie, evaziune fiscală şi finanţare ilegală a partidelor. Acest scandal al corupţiei extinse a generat o adevarată criză politică, soldată cu dispariţia partidelor de la guvernare şi plecarea în exil a unor importante figuri politice).

Cum stăm noi astăzi? Să numărăm doar preşedinţii de consilii judeţene şi primarii de mari oraşe care se află sub cercetare sau sunt arestaţi deja şi ajungem la vreo 10-15.

E bine sau e rău? Ştiţi bine că fac parte dintre aceia care - nu o dată şi cu riscurile de rigoare - şi-au pus semne de întrebare asupra imparţialităţii acestor instituţii - Parchet, Direcţia Naţională Anticorupţie sau Agenţia Naţională de Integritate. La un moment dat, mi s-a părut că investigaţiile acestor instituţii erau direcţionate în mod unilateral, că se alegeau „victime” dintr-o singură tabără, că exista un anumit tip de control politic. Şi suspiciunile mele aveau un anumit temei. Am şi acum dubii asupra gravităţii sentinţelor pe care unele instanţe le-au dat pentru anumite fapte.

Nu ştiu, de pildă, dacă faptele lui Relu Fenechiu ar fi justificat chiar cinci ani de închisoare, după cum mi se pare exagerat războiul pe care Direcţia Naţională Anticorupţie îl poartă cu Adrian Năstase pentru a-l face să execute pedeapsa până la ultima secundă.

Am privit, de asemenea, cu îndoială faptul că multe dintre rechizitorii se bazau exclusiv pe interceptări telefonice sau ambientale şi mai puţin pe probe certe, aşa cum le-am învăţat eu la Facultatea de Drept. În fine, toate aceste lucruri ţin de politica penală şi eu nu sunt neapărat un expert în acest domeniu. Agenţia Naţională de Integritate a făcut fără îndoială şi excese, iar eu sunt o dovadă bipedă vie, însă justiţia mi-a făcut dreptate până la urmă. Dar legislaţia privind integritatea şi conflictul de interese, chiar dacă ea trebuie adunată într-un cod unic, s-a probat a fi un instrument important în lupta anticorupţie.

Trebuie să vedem fondul acestui proces, iar fondul mi se pare a fi unul bun - justiţia îşi face treaba, oamenii care folosesc funcţia publică pentru avantaje personale iau, pe rând, drumul spre Rahova, Gherla sau alte locaţii, nefiind vorba de oameni din acelaşi partid - fapt ce ar ridica o suspiciune majoră - ci reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice. Toată această campanie a determinat şi un sentiment de autoinhibiţie a aleşilor şi de creştere a rezistenţei în faţa tentaţiilor şi cred că poate schimba cultura politică în general şi raportarea la funcţia publică.

Va produce acest “mani pulite” românesc o resetare a scenei politice? Eu sper că da. Până la urmă, avem nevoie de un proces de „igienizare” a politicii româneşti, iar drumul nu trebuie întrerupt prin amnistii, graţieri sau schimbări de legislaţie. De fapt, aceasta este, probabil, principala miză a alegerilor din acest an.