Politica sub insectar / Ce fel de preşedinte, ce fel de politică vrem noi de fapt?

Urmăresc cu oarecare amuzament dezbaterile în jurul candidaturii lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României. Nu este suficient de spectaculos, spun analiştii din platouri. Nu va fi suficient de polemic, spun alţii. La fiecare cuvânt pierde o mie de voturi, zice înţelept un fost consilier prezidenţial. Nu de consens are nevoie clasa politică, ci de spectacol, spune faimosul guru din Găgeşti. Ştiţi la cine mă refer.

Klaus Iohannis înseamnă, într-un fel, o schimbare de paradigmă în viaţa publică din România. Vorbeşte puţin, dă răspunsuri scurte. Atunci când consideră că e o întrebare fără sens nu răspunde, pur şi simplu. Nu generează spectacol. Televiziunile de ştiri par nepregătite pentru acest tip de mesaj public. Ele vor scandal, reacţii, comentarii, conflict pentru a-şi creşte audienţele. Le place atunci când primul-ministru al României, în loc să guverneze, e pe telefon în direct în prime time.

Reacţia comentatorilor la stilul de comunicare al lui Klaus Iohannis trimite la o întrebare fundamentală. Ce fel de preşedinte vrem noi de fapt să avem? Mai mult, ce fel de politică şi de guvernare vrem noi să avem? Îl criticăm pe Traian Băsescu pentru că a generat o politică a eternului scandal, dar ne-ar place scandalul şi nu putem trăi fără el. Crin Antonescu era pus la zid pentru că e uman, are reacţii, pentru disponibilitatea sa de a vorbi, de a comenta. Din cercetări rezultă faptul că vorbeşte prea mult şi i se reproşa că nu ştie să se prefacă. Când vine cineva care nu mai dă declaraţii din trei în trei minute tuturor televiziunilor, care refuză să amplifice subiecte irelevante, care vorbeşte mai puţin şi care doreşte să facă el agenda, nu să i-o facă televiziunile, nici acela nu e bun.

M-am uitat pe câteva sondaje de opinie. Şi în ceea ce priveşte profilul preşedintelui, românii au o perspectivă împărţită aproape egal. Vor, pe de-o parte, un preşedinte care să construiască acord, pe de altă parte le place şi ideea preşedintelui „jucător”, implicat.

În fond, cum trebuie organizată viaţa publică? E normal să trăim într-o veşnică paranoia, aşteptând conferinţa de la ora 18 a Preşedintelui României? Iar după aceea să urmărim ore în şir de comentarii? E normal să stăm cu ochii toată ziua la televizor aşteptând un nou breaking news, care de fapt e o non-ştire, cum maşina nu ştiu cărui lider a semnalizat stânga în loc să semnalizeze dreapta?

Ar fi interesant să numărăm câte apariţii în direct la televizor a avut în cele trei mandate ale sale Angela Merkel, exceptând momentele importante, când chiar era de comunicat ceva? Noi suntem singura ţară în care debutul şedinţelor de guvern este un moment de transmisie live. N-am mai văzut aşa ceva în Europa. La noi, decidenţii de la vârful statului sunt mai degrabă comentatori politici decât demnitari a căror misiune este să comunice decizii de interes public. Sigur, trăim în era „statului spectacol”. E o teorie politică ce s-a impus încă din anii ‘80. Dar parcă în România spectacolul în politică este dus până la extrem.

Eu îmi doresc o preşedinţie şi o administraţie pe care să n-o văd toată ziua la televizor. Care să comunice atunci când sunt decizii cu adevărat importante pentru oameni şi pentru ţară. Îmi doresc oameni de stat, nu comentatori politici. Îmi doresc mai puţin spectacol şi mai multă guvernare, mai puţine breaking news-uri şi mai multă acţiune. Voi ce credeţi?