• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 7 Martie , 2014

Policlinica 2 sau Centru Social pentru persoanele vârstnice

La ultima şedinţă de Consiliu Local Baia Mare a fost prezentat plenului un proiect de hotărâre foarte interesant, respectiv înfiinţarea unui Centru Social pentru bătrâni. În municipiul de pe Săsar nu există o astfel de instituţie şi realizarea ei ar ridica standardele la care se află serviciile oferite de SPAS persoanelor vârstnice.

 

 

Consilierii băimăreni au votat favorabil proiectul prin care se solicită trecerea Policlinicii 2 în domeniul public al Băii Mari.

 

Imobilul care face obiectul acestui proiect face parte din domeniul public al judeţului Maramureş. Necesitatea preluării acestui imobil în domeniul public al municipiului Baia Mare în vederea înfiinţării unui Centru Social pentru Persoanele Vârstnice, este dată tocmai de lipsa unui astfel de centru la nivelul Municipiului şi de numărul mare de cazuri identificate la nivelul unităţii administrativ-teritorială.

 

Serviciile comunitare ce se impun a fi asigurate de către consiliile locale, persoanelor vârstnice sunt următoarele: servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei şi servicii socio-medicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate.

Cele mai apropiate unităţi cu care Serviciul Public Asistenţă Socială are încheiat acord de parteneriat pentru acordarea serviciilor sociale şi medicale persoanele vârstnice defavorizate, este Unitatea de asistenţă medico-socială de la Târgu Lăpuş, în cadrul căreia, Municipiul Baia Mare are alocat doar un număr de 10 locuri şi Căminul de Bătrâni Baia Sprie  unde Municipiul Baia Mare are alocat un număr de 45 de locuri.

 

O altă motivaţie care stă la baza iniţierii acestor demersuri de preluare a clădirii Policlinica nr. 2 – dializă, în domeniul public al Municipiului Baia Mare,o constituie şi faptul că la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă ,, Dr. Constantin Opriş”  Baia Mare, sunt cazuri de bolnavi cronici care nu pot fi nici internaţi şi nici trimişi către Centrul Social Multifuncţional de tip Azil de Noapte unde nu există servicii medicale, deoarece aceştia necesită îngrijiri mixte.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.