Polenul apicol, de la floare la dietă (II)

Polenul crud - polimineralizant

Absorbţia şi funcţionarea corectă unor minerale este condiţionată de alte minerale ori vitamine. Exemplu: absorbţia calciului este dependentă de magneziu, totodată şi de fosfor, care susţine şi absorbţia fierului; dar şi absorbţia fosforului depinde de calciu. Magneziul este în corelaţie cu vitamina B6; buna metabolizare a calciului depinde de vitamina D; borul susţine metabolismul calciului, fosforului, magneziului, vitaminei D şi cuprului. Iar dezbaterea poate continua... La fel putem extinde dezbaterea pentru oricare dintre elementele minerale ale corpului nostru.

Dacă facem analize de sânge şi determinăm o carenţă oarecare, să zicem de calciu, nu înseamnă că dacă luăm calciu singular, problema e rezolvată; trebuie ca şi restul componentelor aflate în inter-relaţie cu el să fie la niveluri corespunzătoare, spre a reveni la echilibru.

Corpul omenesc nu este o simplă sumă de elemente singulare. El este un întreg complex, în care fiecare element, fie el macro- sau microscopic, se află în interdependenţă cu numeroase alte componente. Oricare constituent are valenţele specifice fiinţei umane doar în contextul de viaţă al acesteia. Aşadar, o carenţă punctuală depistată poate fi rezultatul altor deficienţe structurale ori funcţionale, iar la rândul său antrenează diverse tulburări. Aceste relaţii se pot normaliza printr-un aport complex de elemente nutritive oferite inter-relaţionar la „pachet” de anumite produse. Polenul crud este unul dintre cele mai importante.

În polenul crud se găsesc practic toate elementele chimice care constituie corpul omenesc. De menţionat ca macroelemente minerale: Ca, Mg, P, K, Na şi ca microelemente: Cu, Fe, Mn, Ni, S, Se, Si, Zn, B, Co, Cr, I, Mo.

Atrag în mod particular atenţia câteva dintre ele. Zincul, deşi aflat în organism în cantităţi foarte mici, mai puţin de 2 g la un adult de 70 de kg, este element constitutiv pentru mai bine de 200 de enzime din cele peste 1.000 care ne gestionează viaţa. Seleniul este un antioxidant puternic, lucru cunoscut de multă vreme, aflat în cantităţi mici în întreaga natură, iar în corpul uman circa 20 mg. După nuca de Brazilia, polenul este creditat ca a doua sursă naturală de seleniu. Borul, un element puţin cunoscut, este necesar pentru rezistenţa oaselor, stimulează funcţiile cerebrale şi vivacitatea mentală, favorizează somnul, contribuie la reglarea secreţiilor de hormoni sexuali. Se găseşte destul puţin în surse naturale, iar polenul este una dintre ele.

Polenul – aliment funcţional şi nutraceutic

În medie, polenul poliflor conţine proteine 23,7 %, lipide 4,8 %, glucide 27,8 %, apă 7-11 %, fibre solubile şi insolubile 13-14 %. Proteinele se găsesc în polen în proporţie mai mare decât în carne, iar mare parte dintre ele sunt sub formă de amino-acizi, care se absorb direct, fără eforturi din partea organismului. Bogăţia de aminoacizi întrece în medie de 3 ori oul, brânza şi carnea. În compoziţia sa intră 22 de aminoacizi, între care toţi cei 8 esenţiali. Doi dintre cei esenţiali, arginina şi histidina, nu există în carne, ou şi brânză.

Numărul reacţiilor chimice (cunoscute) care au loc în organismul uman este de ordinul miilor. Aproape toate acestea sunt catalizate de către enzime. Acţiunea lor este esenţială pentru că fac posibilă desfăşurarea fluentă a unor reacţii chimice, la temperaturi şi presiuni cu mult mai mici decât s-ar petrece în afara corpului uman. În polen se găsesc circa 100 de enzime, cât şi co-enzime şi pro-enzime.

Astăzi se ştie tot mai mult despre necesitatea consumării de antioxidante, spre a preveni îmbătrânirea şi îmbolnăvirile, în special cancerele. Unele dintre cele mai apreciate sunt vitaminele A şi E, care se găsesc în mari cantităţi în polen. Dar o mai intensă acţiune antioxidantă o conferă polenului flavonoidele din compoziţia sa. Se consideră că unele flavonoide sunt de 200 de ori mai puternice decât vitamina E. Spre exemplu, comparativ cu alte vegetale cunoscute cu efecte antioxidante, 30 de g de polen echivalează cu consumul a 1350 g de broccoli... Flavonoidele, în special kaempferolul, reduc incidenţa cancerelor (ex. sân, prostată) asociate regimurilor alimentare bogate în grăsimi saturate.Fitosterolii din polen reduc absorbţia colesterolului şi influenţează excreţia de săruri biliare, reducând incidenţa cancerelor rectal şi de colon. Totodată, menţin echilibrul mecanismelor imune.

Un element deosebit de valoros la polen este conţinutul în acizi nucleici. Reprezentat în fapt de celule sexuale vegetale, pregătite să constituie originea unor noi plante, acizii săi nucleici sunt în mare cantitate, tineri, cu structură completă şi cu capete ale cromozomilor (telomere) integre. Este ştiut faptul că la orice vietate, pe parcursul vieţii, telomerele se alterează, se consumă în cursul divizărilor celulare, iar acest lucru se asociază cu procesul îmbătrânirii. Ei bine, polenul aduce cu sine numeroşi telomeri integri şi, mai mult, furnizează informaţie autentică, originară, aşa cum există ea în natura căreia îi aparţinem, dar de care oamenii se îndepărtează prin stilul de viaţă actual. Polenul ne reconectează cu natura.

Legat de acest aport de informaţie originară, implicit de capacitatea polenului de a realiza un reglaj informaţional, cât şi prin conţinutul său de enzime, am observat anumite lucruri interesante. În timp ce administram polen unor pacienţi cu boli datorate unor deficite enzimatice congenitale, am putut vedea cum regresau simptomele suferinţei lor, altminteri considerată nerecuperabilă.

Ca o altă mărturie, personală, soţul meu şi cu mine consumăm de aproape trei ani câte 50 grame de polen crud la micul dejun, şase zile pe săptămână. Ne-am convins în acest timp că datorită produselor stupului am reuşit să facem faţă sănătoşi perioadei de greu efort prin care trecem. În plus, am observat cum, funcţional, întregul corp se aşează pe o direcţie ce tinde către ideal.

Un exemplu practic ce merită amintit este cura de produse apicole făcută de apiterapeutul Antonio Couto din Portugalia. În 2009, la vârsta de 47 de ani, s-a decis să facă un experiment personal: în loc de alimente uzuale, a mâncat timp de 6 luni doar polen (250 g/zi), miere, puţin lăptişor de matcă şi propolis, şi unele sucuri de fructe, în care îşi dizolva polenul. Şi-a desfăşurat viaţa normal, analizele de sânge urmărite lunar au fost impecabile, incluzând şi normalizarea colesterolului în prima lună, şi a pierdut 7 kilograme din greutate.

În unele ţări din UE, polenul este deja considerat drept aliment sub raport legal. De altminteri, întreaga descriere chimică şi biochimică actuală, cât şi vasta experienţă practică internaţională în utilizarea polenului, îl arată ca pe un valoros reprezentant pentru aserţiunea lui Hipocrat: „Alimentele să vă fie medicamente (aliment funcţional) şi medicamentele să vă fie alimente (nutraceutic)”.

Legislaţia română include polenul în categoria produselor animale. Chiar dacă pare evidentă originea sa vegetală, data fiind apropierea postului Naşterii Domnului, am căutat o părere compententă, pentru liniştea sufletelor tuturor creştinilor. Părintele Ieromonah Teofan de la Mănăstirea Nera a confirmat ca în mod incontestabil polenul se poate considera un produs de sec.

Există hormoni în polen?

Răspunsul simplu este nu. Mai pe larg, vegetalele nu produc şi nu conţin hormoni, în înţelesul biologiei umane. Ele au în schimb nişte substanţe numite auxine, care ţin sub control creşterea plantelor şi a diferitelor părţi ale lor. Auxinele se găsesc de regulă în părţile lor tinere, în seminţe şi polen. Sunt substanţe care pentru om contribuie la reglarea unor funcţii fiziologice. Un exemplu simplu: la administrare de durată, părul corporal se diminuă la femei şi se fortifică la bărbaţi, iar părul capilar se înfrumuseţează la ambele sexe.

Ce indicaţii are polenul?

Polenul este un foarte puternic hepato-protector şi hepato-trofic, fiind indicat în toate tipurile de afecţiuni hepatice, de la simpla steatoză, hepatite acute şi cronice, până la ciroze şi cancere hepatice. De asemenea susţine ficatul, flora intestinală şi întregul organism, prin multiple mecanisme, în cursul altor terapii convenţionale. Este de mare folos ca adjuvant în chimio-terapie şi radioterapie, unde efectele favorabile sunt vădite de starea clinică şi analizele bune de sânge.

Dacă cineva se mai întreabă dacă nu cumva polenul „hrăneşte” tumoarea, trebuie spus că tumorile apar şi sunt întreţinute de greşelile noastre şi de toxinele din alimentele superchimizate şi procesate. Până acum nu a demonstrat nimeni că un aliment sau supliment natural „a hrănit” vreo tumoare. Însă practica arată clar, de mai bine de 100 de ani, că la peste 80% din pacienţii trataţi cu citostatice tumorile cresc şi metastazează. Să înţelegem că citostaticele „hrănesc” tumorile ?

Încă de mult timp polenul era cunoscut ca eficient în prevenirea şi tratarea afecţiunilor prostatei, inclusiv a cancerului de prostată. Cercetările de laborator au dezvăluit câteva dintre mecanismele implicate. Seleniul din polen reface rezervele din testiculi şi canalele adiacente prostatei, de unde se pierde prin spermă. Acesta este un puternic antioxidant şi anticanceros. Fitosterolii (beta-sisterol, campestrol), susţin buna funcţionare a prostatei şi reduc incidenţa hiperplaziei de prostată. Odată cu vârsta se cunoaşte că scade capacitatea endogenă de sinteza a vitaminei D, care este implicată şi în buna funcţionare a prostatei, implicit, atunci când lipseşte, în cancerul de prostată. Dar producerea vitaminei D este favorizată de polen, pe căi enzimatice. Vitamina E şi zincul protejează de asemenea contra cancerului.

Flavonoidele din polen, prin acţiunea lor intens antioxidantă, protejează contra peroxidării grăsimilor saturate, ce sunt implicate în cancerul de prostată, ca şi în cel de sân.

Cancerul de sân la femei prezintă sub raport cauzal, unele similarităţi cu cel de prostată la bărbaţi. Elementele descrise mai sus, cât şi un regim alimentar bogat în fibre solubile (prezente în polen) şi acizi graşi polinesaturaţi contribuie la profilaxia şi tratamentul acestor tipuri de cancer.

O doză de 30 g polen asigură circa 15% din raţia zilnică de fibre. Aceasta contribuie la reducerea LDL colesterolului, suprapunându-se peste efectele vitaminelor din grupul B. Polenul tinde să normalizeze nivelurile de trigliceride şi colesterol în condiţiile în care alimentaţia şi stresul sunt corect gestionate.

Polenul în profilaxia osteoporozei este menţionat de Patrice Percie du Sert în cartea sa. Studii făcute pe şobolani au demonstrat că polenul previne resorbţia osoasă. Pe de altă parte, unele experimente arată că rutinul (vitamina P) stimulează osteoblastele, adică celulele din care se formează osul. Reamintim că 30 g polen asigură integral necesarul zilnic de rutin. Polenul susţine producerea de vitamina D, cât şi absorbţia şi utilizarea calciului şi fosforului. Polifenolii (cu deosebire kaempferolul) ca antioxidanţi, previn osteoporoza la femei şi bărbaţi, iar aminoacizii, borul şi alte minerale din polen favorizează structura osoasă.

Este un bun trofic pentru creier, lucru remarcat evident de studenţii în sesiune. Polenul cuprinde anumiţi precursori ai neuro-mediatorilor din creier, inclusiv pentru endorfine, numite şi mediatorii bucuriei. Borul stimulează funcţiile cerebrale şi mentale. Acestea fac polenul crud util în activitatea intelectuală intensă, depresii, pentru reducerea efectelor stresului prelungit, a oboselii cronice.

Persoanele supraponderale, datorită regimului lor alimentar defectuos, sunt de regulă multicarenţate şi constipate. Polenul le este de mare folos prin aportul complex de macro- şi micronutrienţi. Fibrele şi lactobacilii refac flora intestinală şi combat constipaţia. Aşa cum şi practica o arată direct, el este de folos în curele de slăbire, asociat cu o alimentaţie echilibrată, dominată de vegetale. În aceste cazuri, polenul poate înlocui una-doua mese pe zi. Trebuie menţionat şi că pierderea de grăsime este urmată de punerea în libertate de toxine liposolubile şi implicit de creşterea stresului oxidativ la care este supus organismul, lucru pe care polenul crud îl reduce. Este recomandat pentru întreţinerea greutăţii optime.

Polenul crud este indicat în toate stările carenţiale, inclusiv anemii de orice natură. La femeile cu menstruaţii abundente, îmbunătăţeşte calitatea sângelui şi contribuie la reglajul funcţiilor hormonale.

Polenul este un bun trofic muscular, fiind adecvat sportivilor şi tuturor acelora care desfăşoară activitate fizică intensă şi au nevoie de o bună structură musculară. Susţine şi muşchiul cardiac. Contribuie la scăderea colesterolului şi trigliceridelor, hrăneşte bine pereţii tuturor vaselor de sânge (v. rutin), ca antioxidant scade efectele peroxidării grăsimilor saturate aterogene. De aceea este deosebit de util în profilaxia şi tratamentul afecţiunilor cardio-vasculare.

Polenul crud şi alergiile

Este bine de lămurit că alergiile de primăvară sunt determinate de polenurile purtate de vânt, ci nu de polenurile recoltate de albine. Alergiile la polenurile recoltate de albine, în special la polenul crud, sunt cazuri rarisime. Aceasta nu trebuie să ne sperie, aşa cum, de exemplu, nici faptul că unele persoane sunt alergice la căpşune, nu ne face sa nu le mai savurăm. Dimpotrivă, s-a observat la persoanele cu alergii de primăvară că dacă consumă curent polen crud (minim 3 linguriţe/zi), se reduc fenomenele alergice. Polenul crud (nu şi cel uscat) poate fi utilizat în general, în terapia alergiilor.

Utilizarea polenului

Păstrarea polenului crud se face la congelator, pentru perioade îndelungate (luni, ani). Decongelat nu-şi pierde din proprietăţi. Datorită conţinutului scăzut de apă, la decongelare nu se sparge membrana celulară şi nu apare nici un „suc celular” în care să se piardă ori să se deterioreze principii active.

Patrice du Sert a făcut în laborator 12 congelări-decongelări succesive, fără a se determina nici o degradare. Scos de la congelator, se poate păstra fără a fi închis ermetic (lactobacilii au nevoie de aer spre a supravieţui) până la 7-10 zile, la temperatura ambientală (în regim de „cămară”) sau în frigider.

Dozele utile în regim obişnuit de viaţă sunt de 2-5 g/zi la copii sub un an, 5-10 g/zi la copii de 1-10 ani, 10-30 g/zi peste vârsta de 10 ani. În regim de suprasolicitare (fizică sau intelectuală) cât şi în cure de încărcare nutritivă cantităţile pot creşte până la 50-100 g/zi.

La fel şi în curele de slăbire, când polenul poate înlocui una-doua mese ale zilei. Persoanele cu probleme de sănătate este indicat să ceară sfatul unui medic apifitoterapeut.Spre a se absorbi complet din tubul digestiv, e bine ca polenul să fie predizolvat în apă cu suc de lămâie proaspăt, într-un suc fresh, borş sau kefir (iaurt); volumul orientativ (polen plus lichid): 150 ml pentru 30 g polen. Trebuie să stea la dizolvat minim 20 minute. Când este în doză unică, ideal se administrează dimineaţa. Cei care iau prima dată, e bine să crească progresiv dozele şi să înceapă administrarea după ce au mâncat. Mai târziu se poate trece la administrarea pe stomacul gol.

Spre a descrie corect şi complet polenul cu compoziţia, proprietăţile şi acţiunile sale complexe, ar fi nevoie de un tratat în mai multe volume. Închei acest scurt text, permiţîndu-mi să-l citez pe respectatul Profesor Dr. Mencinicopschi: „Astăzi scapă cine ştie, cine este informat, nu mai scapă cine poate”...

Cristina Aoşan a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1994

- fondator şi Vicepreşedintele Societăţii Române de Apiterapie din 2007

- membru de onoare al Societăţii Japoneze de Apiterapie

- membră în Comisia medicală a Apimondia