Polenul apicol, de la floare la dietă

Polenul crud - aliment funcţional, nutraceutic şi probiotic

O descoperire remarcabilă pentru apicultură, nutriţie şi apiterapie, a constituit-o polenul crud. Până în urmă cu câţiva ani, în apiterapie se utiliza doar polenul uscat, cum era în mod obişnuit furnizat de apicultură.

În Martie 1992, Patrice Percie du Sert, inginer agricol şi apicultor pasionat din Franţa, era într-o stare alterată de sănătate datorită muncii extenuante. Medicul i-a spus că nu mai poate continua la fel ca până atunci. Cum albinele începuseră recoltarea polenului, atras de culorile plăcute şi proaspete ale granulelor, s-a lăsat purtat de dorinţa de a-l gusta pentru prima oară direct din colector. Era atât de plăcut în stare proaspătă, încât nu s-a oprit până nu a mâncat o bună cantitate, între 100 şi 200 de grame. Zilele următoare, tentaţia s-a repetat, apoi a observat că se simte mai bine.

După o săptămână avea din nou vivacitate şi optimismul obişnuit. Era totuşi nedumerit de cele petrecute şi se întreba dacă polenul fusese sursa stării sale de bine. Mirarea se datora faptului că de curând îşi încheiase cura uzuală de polen uscat, fără să fi observat o schimbare notabilă în starea sa. Spre a se convinge, a făcut o pauză de o săptămână în consumul de polen crud, observând că din nou se simte mai rău, apoi a reluat cura. A făcut acest lucru de trei ori, spre a-şi confirma observaţia, după care a început să ofere polen crud în locul celui uscat, apropiaţilor săi. Îmbunătăţirile erau evidente la toţi cei care îl consumau.

Patrice a înţeles că acesta era drumul său, de a cerceta şi promova polenul crud. I s-a dedicat, ajungând să coordoneze un întreg laborator de studii în domeniu. Astăzi obişnuim să-i spunem “tatăl polenului crud”. După 14 ani, în 2006 a scris o carte “Ces pollens qui soignent” (“The healing powers of pollen”), publicată în mai multe ediţii.

L-am cunoscut în 2007, la Melbourne, la Congresul Apimondia, când mi-a şi dăruit cartea sa. Fiind la curent cu informaţia şi dornică de experimentare, utilizam deja polen crud de câţiva ani. Am fost însă încântată să aflu de cercetările laborioase întreprinse şi sistematizate practic într-un tratat cu elemente de comparaţie între polenul proaspăt congelat, faţă de cel uscat.

Pe lângă iasca cu gust adesea neatrăgător şi cu o consistenţă nisipoasă, aşa cum se prezintă polenul uscat, polenul crud este o adevărată bibliotecă de gusturi, mirosuri şi culori care aduc în minte imaginea câmpului cu flori.

Mergând cu comparaţia până la elemente de microscopie, toate înclină balanţa în favoarea polenului crud. Polenul crud conţine o mare varietate de vitamine, enzime, microelemente, dificil de găsit într-un alt produs natural.

Originea polenului recoltat de albine

Diferitele tipuri de polen din natură se clasifică, după cum se realizează polenizarea plantelor respective, în: anemofile, purtate de vânt, şi entomofile, adică purtate de insecte.

Polenurile purtate de vânt conţin de regulă substanţe toxice; întrucât nu le-ar fi de folos în stup, albinele nu le recoltează. Sunt responsabile de alergii, exemplu polenul de plop, ambrozie. În schimb, polenurile recoltate de albine sunt foarte nutritive.

Când încercăm să înţelegem proprietăţile polenului, ca şi pe ale oricărui produs al stupului, trebuie să pornim de la analiza scopului pentru care albinele îl recoltează. Pentru albine, polenul are o însemnătate deosebită, fiind sursa lor de proteine, ca şi de vitamine, minerale şi alţi micronutrienţi. De calitatea polenului adus la stup depind vigoarea familiei, cât şi capacitatea de apărare prin tăria veninului de albine. De asemenea, cu cât polenul este mai bun, cu atât lăptişorul de matcă este mai valoros. Sunt astfel mai bine hrănite larvele tinere şi matca. Trântorii consumă şi ei mult polen, ceea ce le conferă putere şi fecunditate.

Polenul floral este, de fapt, celula sexuală masculină a plantei. Este dispus ca o pulbere fină pe stamine. Albinele preiau această pulbere, apoi o amestecă cu miere şi nectar regurgitate, cât şi cu secreţii proprii. Astfel, pot să formeze granulele colorate binecunoscute, adică polenul apicol sau recoltat de albine (cel entomofil), care ajunge în stup ori în recoltatoarele apicultorilor. Pentru a forma o singură granulă de polen, albina trebuie să viziteze în medie 300 de flori.

Compoziţia şi proprietăţile organoleptice ale diferitelor tipuri de polen diferă în funcţie de genul şi specia plantelor de origine, precum şi de momentul recoltării.

După cum florile se schimbă pe parcursul anului, vom afla la diferitele loturi de polen apicol foarte diverse gusturi, mirosuri, arome, culori. Este o varietate naturală care oferă plăcere şi utilitate consumatorului, tot la fel cum alimentaţia noastră trebuie să fie, în general, variată şi echilibrată.

Fiind o celulă sexuală a plantelor, e firesc că polenul este încărcat cu acele principii care sunt necesare unei noi fiinţe spre a se forma şi dezvolta. În plus, cum multe plante sunt medicinale, el poate transfera şi proprietăţile lor terapeutice.

Polenul crud – probiotic şi gardian al sistemului imunitar

Lucru destul de puţin cunoscut încă, polenul crud este un probiotic vegetal. Cercetările microbiologice de laborator din ultimii ani au dezvăluit un important conţinut în lactobacili. Mai multe tipuri de lactobacili şi bifidobacterii au fost identificate prin analize genetice şi s-a descoperit că provenienţa lor este în stomacul albinelor, adică în mierea regurgitată cu care ele amestecă pulberea de polen floral (Alejandra Vasquez şi Tobias Olofsson, Suedia). Toate acestea sunt folositoare tubului nostru digestiv, unde polenul crud poate reface flora habituală.

Ştim că la nivelul peretelui tubului digestiv există o parte majoritară, difuz amplasată, a sistemului imunitar, unde se produc celule imunitare care se răspândesc prin sânge în întreg organismul. Totodată, aici se secretă anticorpi de tip IgA. Aceştia sunt esenţiali în apărarea de posibilele infecţii din tubul digestiv, unde în fiecare zi, pătrund milioane de bacterii odată cu alimentele consumate şi care, în mod evident, nu sunt sterile. Funcţionarea sistemului imunitar digestiv este în directă corelaţie cu flora bacteriană locală, depinzând de buna stare a acesteia.

Prin conţinutul său de lactobacili natural dezvoltaţi, polenul crud apicol se poate lua la întrecere cu iaurtul. Este un probiotic vegetal de mare valoare, lucru de largă utilitate

Totodată, prezenţa lactobacililor naturali din polen realizează şi o inhibiţie directă asupra germenilor patogeni din tubul digestiv, cum au demonstrat experimentele lui Patrice du Sert. În plus, polenul crud conţine câteva tipuri de drojdii, care la nivelul intestinelor ne protejează contra instalării unor micoze. Polenul uscat nu exercită aceste acţiuni.

Toate aceste micro-organisme sunt distruse atunci când polenul este încălzit peste 40 grade Celsius, pentru uscare. În schimb, dacă e păstrat crud, la congelator, ele rămân într-o stare dormantă, iar la decongelare redevin active.

Polenul crud – polivitaminizant

Medicina nu concepea până acum 100 de ani că ar putea exista boli de carenţă. Dar pe la 1910, cercetătorul polonez Kazimir Funk a observat că poate să trateze şi să prevină o boală a păsărilor, numită polinevrită aviară, dacă le administra un preparat cristalizat, pe care îl izolase din tărâţele de orez. Preparatul era considerat pur, iar din punct de vedere chimic era o amină. Dată fiind funcţia organică constatată la organismele vii, el a propus ca acel preparat să se numească vitamina antinevritică, despre care astăzi ştim că aparţine grupului B. Aşa a început descoperirea vitaminelor în biochimia medicală.

O generoasă paletă de vitamine se găseşte în polenul crud. Sunt vitamine liposolubile: A (şi provitamina A), D, E, F, cât şi hidrosolubile C, P (rutin), acid folic, B1, B2, B3 (PP), B5, B6, B8 (H).

Unele dintre ele se găsesc în cantităţi atât de mari, încat 30 g polen asigură integral doza zilnică recomandată: A (şi provitamina A), E, P, B8.

Vitamina A este cunoscută şi drept vitamina ochiului. În polenul poliflor se găsesc mari cantităţi de provitamina A; în unele sorturi (salcâm galben) chiar de 20 de ori mai mult decât în morcovi. Tocoferolul (E) îşi trage denumirea din grecescul „tokos”, care înseamnă „a naşte” şi este considerat vitamina fertilităţii.

Vitamina P (rutin) este trofică a pereţilor tuturor vaselor de sânge, în special a capilarelor, fiind şi antitrombotică; previne hemoragiile, cu deosebire cerebrale şi retiniene; menţine metabolismul oxidativ al ţesutului nervos.

Biotina (B8 sau H sau coenzima R) are un rol cheie în metabolismul proteinelor, glucidelor şi lipidelor, precum şi în procesele de eliminare a bioxidului de carbon.

În cantităţi importante se găseşte şi Vitamina B3 (niacina). Între altele, ea este implicată în protecţia contra mutaţiilor genetice, fiind utilă în prevenţia cancerului. De asemenea, este multă vitamina B1. Merită menţionat că B1 se consumă în organism în mod exagerat la cei care au un regim alimentar bogat în zahăr rafinat. Acesta este omniprezent azi, chiar şi în produse ce nu sunt deserturi (muştar, pâine, chipsuri, sosuri etc.).

Carenţa de B1, aparentă şi artificial creată astfel, afectează sever sistemul nervos. Ceea ce este una dintre explicaţiile pentru tulburările de comportament de la copii şi adolescenţi, astăzi mari consumatori de dulciuri şi sucuri.

În privinţa vitaminei C, dacă se consumă polenul aşa cum este recomandat de regulă, adică dizolvat în apă şi suc de lămâie, sau într-un suc fresh, se acoperă cea mai mare parte din necesarul zilnic.

Polenul are doar urme de vitamina D (calciferol), dar joacă un rol important în producerea ei de către organism, prin stimularea activităţii enzimatice.

În mod indirect, polenul favorizează normalizarea nivelului sanguin de vitamina K antihemoragică, care este produsă în corp de către flora intestinală. Polenul normalizează flora prin lactobacili şi o hrăneşte prin nutrienţi.

De menţionat că în zilele noastre carenţele vitaminice sunt multiple. În 18 ani de practică medicală nu am avut la cabinet nici măcar un singur caz de scorbut sau pelagră. Oare de ce? Alimentaţia modernă este multiplu sărăcită în vitamine, datorită chimizării exagerate din agricultură, procesărilor multiple din industria alimentară, cât şi aditivării chimice a alimentelor. În plus, consumul exagerat de alcool, tutun, zahăr rafinat, antibiotice, accentuează carenţele. Medicina convenţională încearcă să compenseze cu vitaminele şi poli-vitaminele de sinteză din farmacii. Dar cine poate calcula exact necesarul fiecărui organism, cine poate spune cât se absorb vitaminele de sinteza şi cât de bine sunt ele utilizate de organism?

Un exemplu in extremis asupra eficienţei lor la administrarea de lungă durată îl constituie copiii supra-ponderali datorită hiper-vitaminizării. Astăzi, toţi medicii se confruntă cu situaţii patologice tot mai complexe, ce includ poli-carenţe vitaminice. Cu atât mai util este un polivitaminizant natural, din care corpul îşi extrage armonios ce şi cât are nevoie.

Cristina Aoşan a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1994

- fondator şi Vicepreşedintele Societăţii Române de Apiterapie din 2007

- membru de onoare al Societăţii Japoneze de Apiterapie

- membră în Comisia medicală a Apimondia