Poezia este un privilegiu

Spune c-a parasit „de nauc” plaiurile patriarhale de la Viseu de Sus pentru betonul fierbinte din Bucuresti, ramanand cu un dor pe care-l „exploateaza” in cartile sale. Cosmin Perta crede ca poezia este un privilegiu, dar pentru cunoscatori si pentru cei cu gust pentru asta, si nu un divertisment pentru mase. Cosmin Perta s-a nascut la Viseu de Sus in 1982. A urmat cursurile Facultatii de Litere ale Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca si Masteratul de literatura romana contemporana al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti, 2007; In prezent, doctorand al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Bucuresti, cu o teza despre „Fantasticul de interpretare in literatura sud-est europeana (secolul XX)”. A publicat volumele: Zorovavel (poeme), editura Grinta, Cluj, 2002; Santinela de lut (poeme), editura Vinea, Bucuresti, 2006; Intamplari la marginea lumii (roman), editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2007; Cantec pentru Maria (poeme), editura Vinea, 2007. In pregatire: Peisaj cu clauni la asfintit (roman). Reporter: E lung drumul de la Viseul de Sus pana la Bucuresti? E dificil de schimbat rata pe tramvai si mocanita pe metrou? Cosmin Perta: Drumul e lung, dar daca te opresti prima data in Cluj pentru cinci ani, cum am facut eu, pare mai usor. Apoi, odata ce te-ai pornit, daca te uiti numai la drum, pe masura ce tot capeti viteza se poate intampla sa nu mai vezi mare diferenta intre caruta si avion. Trebuie sa fii totusi atent de unde te-mburzi daca e cazul. De ce am plecat? De nauc, de asta. Am plecat pentru ca nu am avut stare si nu am nici acum. Nici in Cluj nu am mai avut stare si acum incep sa nu mai am nici in Bucuresti. Dar oricat de departe ai merge, ce ai in spate nu poti deserta. Memoria locurilor, a oamenilor, memoria senzatiilor. E dureros, ma trezesc uneori cu o durere fizica de dor… Dar e si foarte bine pentru ca am observat, cu cat esti mai departe de locurile natale si de oamenii care te-au marcat, cu atat scrii mai bine despre toate astea. Din punctul acesta de vedere memoria ii este mai benefica literaturii decat observatia imediata. (Cel putin pentru mine) Si eu vreau sa scriu despre locurile si despre oamenii aceia asa cum mi-i amintesc eu, chiar daca asta presupune riscul anumitor deformari, stilizari, reinventari ale unor personaje sau spatii. Mi le asum. Rep.: In primii ani dupa Revolutie, Maramuresul ocupa un fruntas loc doi pe tara, dupa Bucuresti, in privinta aparitiilor editoriale. S-a indeplinit doar planul la maculatura sau a ramas ceva din ploaia de cerneala si avant pionieresc? Cum se vede, din redactia de la Cuvantul, literatura maramureseana de azi? C.P.: Au ramas, bineinteles. Referindu-ma doar la baimareni, Marian Ilea este numele care imi vine in minte prima data, dar i s-ar putea alatura si altii, Vasile Dragomir, Valeriu Sabau, Nicolae Scheianu, Dorel Macarie etc. Maculatura este peste tot, insa printre toate aceste tone de hartie irosita sunt si volume superbe. Autorii pe care i-am pomenit au dat asemenea volume, insa nu pot sa nu regret ca au scris atat de putin. Eu mi-as dori ca toti scriitorii cu vana de la noi, si avem, sa fie un fel de Sadoveanu, un fel Balzac, un Saramago, numarand la 80 de ani 40 de volume. E adevarat, dintre cele 40 probabil numai 1 e genial, 3 de exceptie, 12 nemaipomenite, 20 foarte bune si 4 rateuri, dar pana la acel 1 genial cred ca trebuie sa le scrii si pe celelalte. E pacat sa te opresti la foarte bine sau nemaipomenit, cand mai e doar putin pana la exceptional. Din pacate, majoritatea scriitorilor maramureseni de calitate scriu destul de putin. (La lista aceasta ar putea fi adaugati si deja clasicii Ioan Grosan, Ioan Es. Pop si Horia Ursu). Nu-mi dau seama acum, totusi, cat e de rau, poate ca e bine pana la urma. Rep.: Tin minte ca la un Colocviu de literatura de la Baia Mare, pastorit pe atunci de regretatul Radu Saplacan, ai sustinut „lupii tineri” care incepeau sa muste din literatura. Exista o generatie de tineri si in literatura ce se scrie in provincie, fara a fi provinciala? Are in momentul de fata Maramuresul, spre exemplu, tineri scriitori ce incearca usile editurilor sau revistelor literare? C.P.: Literatura tanara de care vorbeam eu atunci e aproape matura acum. Si-au castigat toti locurile, dar nu in haita, ci fiecare pe cont propriu. Individualitatea in literatura romana contemporana este cea care face regula. Daca pentru nouazecisti a mai functionat afirmarea prin grup, la cei care sunt numiti douamiisti nu mai cunosc vreun grup activ, doar autori singulari care si-au impus propriul stil. In „provincie” exista scriitori tineri foarte buni, cu stiluri distincte, din nou, dar valorosi fiecare in parte, ii pomenesc doar pe Stefan Manasia si Rares Moldovan de la Cluj, Vasile Leac si T. S. Kasis de la Arad, Dan Coman si Marin Malaicu Hondrari de la Bistrita, Radu Vancu de la Sibiu, Constantin Acosmei si Serban Axinte de la Iasi si multi altii. Baimareni tineri, din pacate, stiu prea putini (Florin Pop, Mircea Crisan, Otilia Vanda Ciuban, Alex Porc). Nu stiu cati incearca usile editurilor sau ale revistelor bucurestene, eu nu am prea auzit, dar mai e timp. Trebuie mai mult curaj. Rep.: Putem vorbi de un avantaj pe care l-ai avut in publicistica si literatura, avandu-i alaturi pe cei dintr-o extraordinara generatie clujeana, prieteni ai tatalui tau, Lucian Perta? Sau a fost mai dificil de iesit din „umbra tatalui”? C.P.: Un avantaj a existat cu siguranta, dar nu neaparat acela de imagine sau de acces la anumite cercuri, desi nu-l pot nega nici pe acela, cat avantajul estetic si intelectual de a sta in preajma acestor oameni si de a invata de la ei. Am invatat mult de la fiecare in parte, insa m-am ferit sa imit, dar cu cat am invatat de la ei cred ca am reusit sa devin mai bun decat daca ma formam singur in biblioteca fara sa stiu exact ce vreau si ce sa caut. Umbra tatalui nu m-a deranjat prea mult, tata nu a fost si nu este pentru mine un personaj intimidant, acaparator sau dominant. Pe urma am inceput sa devin mai preocupat de propriul meu drum decat de umbra tatalui meu si aici s-a oprit totul. Rep.: Librariile de la sate au disparut, in micile orase au ramas doar cateva rafturi, bibliotecile nu ajung sa cumpere carti de poezie contemporana. A ajuns cartea de poezie doar un privilegiu al celor „de la centru”? C.P.: E o greseala sa credem ca se intampla acum o tragedie. Cartea de poezie a avut mereu un public restrans in istoria lumii occidentale. Anomalia s-a intamplat in statele comuniste, unde publicul nu avea alternativa si poezia era vanduta pe post de divertisment, iar culturalizarea se facea cu forta, indiferent de gusturi, vointa sau putere de intelegere. Poezia nu este divertisment si nu este pentru mase, cred asta cu tarie. Stim cu totii tirajele unui Rimbaud sau ale unui Trakle, tirajele nu i-au impiedicat cu nimic, iar popularitatea s-a castigat in timp. Sa nu credeti ca in Bucuresti se cumpara de la librarie mai multa poezie decat in Baia Mare, poate doar statistic, cu cateva zeci de volume in plus, insa trebuie sa luam in calcul si populatia. Poezia este un privilegiu, dar pentru cunoscatori si pentru cei cu gust pentru asta, nu pentru cei de la centru. Emanuel LUCA emanuel@gazetademaramures.ro