Poetul şi omul Neruda

La 23 septembrie 1973 a murit Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftali Ricardo Reyes Basoalto), poet şi om politic chilian, consul în Spania, Japonia şi China, ambasador la Paris. A obţinut Premiul „Cununa de aur” a Reuniunii Internaţionale a Poeţilor din oraşul iugoslav Struga, Premiul Internaţional Lenin „Pentru întărirea păcii între popoare” şi a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1971.

Pablo Neruda s-a născut la 12 iulie 1904, la Parral, un oraş aflat la 300 de kilometri sud de Santiago de Chile, fiul doñei Rosa Basoalto de Reyes, învăţătoare, şi al lui José del Carmen Reyes Morales, lucrător la căile ferate. În luna august a anului 1904, mama sa a murit. În anul 1906, tatăl său s-a mutat la Temuco, împreună cu Pablo, recăsătorindu-se cu doña Trinidad Candia Marverde.

În anul 1910, Pablo Neruda a devenit elev al liceului de băieţi din Temuco, pe care l-a absolvit în 1920. La 18 iulie 1917, în ziarul „La Mañana”, din Temuco, a fost publicat articolul intitulat „Entuziasm şi perseverenţă”, sub semnătura Neftali Reyes. A fost primul material publicat de poet.

La 30 noiembrie 1918 a publicat poemul „Ochii mei” în revista „Corre-Vuela” din Santiago. În acelaşi an a publicat alte trei poezii în aceeaşi revistă. A colaborat la „Selva Austral” din Temuco şi a publicat în reviste din oraşele Chillán şi Valdiva, folosind diferite pseudonime. A luat parte la jocurile florale de la Maule cu poemul „Ideal noscturn”, obţinând premiul al treilea.

În anul 1920, a adoptat definitiv pentru scrierile sale pseudonimul Pablo Neruda. La 28 noiembrie 1920, a obţinut premiul întâi la sărbătoarea primăverii din temuco. În acelaşi an, a devenit preşedinte al Atelierului literar al liceului din Temuco şi secretar adjunct al Asociaţiei elevilor din oraşul Cautin. În acest timp a pregătit două volume – „Insulele ciudate” şi „Osteneli zadarnice” – pe care nu le-a publicat. O parte din acestea va constitui material pentru lucrarea „Crepuscular”. În 1921, Pablo Neruda a plecat la Santiago pentru a urma Institutul Pedagogic şi a deveni profesor de franceză. La 14 octombrie a obţinut premiul întâi la concursul Federaţiei studenţilor din Chile pentru poemul său „Cântecul sărbătorii”, care a fost publicat în revista Federaţiei studenţilor, intitulată „Juventud”. A colaborat cu revista „Claridad”, organ oficial de presă al Federaţiei studenţilor.

La 24 august 1922, sub egida grupului literar „Vremia” a avut loc un recital din versurile poeţilor Joaquin Ciufuentes, R.Monestier, Alberto Rojas Gimenez şi Pablo Neruda. În octombrie 1922, revista „Los Tiempos” din Montevideo a dedicat un număr poeziei tinere, incluzând şi poezia lui Pablo Neruda. În august 1923, a apărut în editura „Claridad” ediţia oficială a volumului „Crepuscular”. Revista „Dyonisos”, condusă de Aliro Oyarzun, i-a publicat patru poezii, dintre care ultimele trei au făcut parte mai apoi din „Prăştiarul întârziat”, care a fost scrisă în 1923, dar publicată abia zece ani mai târziu. Sub pseudonimul Sachka, a publicat în revista „Claridad” patruzeci şi două de articole de critică.

În iunie 1924 a apărut, în editura „Nascimento”, ediţia princeps a celor „Douăzeci de poeme de dragoste şi un cântec de deznădejde”. La aceeaşi editură a apărut volumul „Pagini alese” de Anatole France, introducerea, selecţia şi traducerea fiind semnate de Neruda. Un an mai târziu, Neruda se afla la conducerea revistei „Caballo de Bastos”. Rând pe rând i-au apărut volumele „Încercarea omului infinit”, „Inele”, „Locuitorul şi speranţa sa”, „Reşedinţa pe pământ” şi „Madrigal de iarnă”.

În anul 1927, Pablo Neruda a fost numit consul onorific la Rangoon, în Birmania, spre care a plecat însoţit de Alvaro Hinojosa. A trecut prin Madrid, Paris şi Marsilia, în drum spre Rangoon. Un an mai târziu a fost numit consul la Colombo, în Ceylon. A participat la Congresul Panhindus desfăşurat la Calcutta, după care, în 1930, a fost numit consul la Batavia, în Java. În acelaşi an s-a căsătorit cu Maria Antonieta Agenaar Vogelzanz.

În 1931 a fost numit consul la Singapore şi după un alt an s-a întors în Chile, într-o călătorie care a durat două luni. A fost numit consul la Buenos Aires, apoi la Barcelona. În Spania s-a născut fiica sa, Malva Marina. La 6 decembrie a ţinut o conferinţă şi un recital de poezie la universitatea din Madrid, fiind prezentat de Federico Garcia Lorca. În casa Morlei Lynch a întâlnit-o pe Delia del Carril, care îi va deveni mai târziu soţie.

În 1936 a început războiul civil spaniol, iar la scurt timp a fost ucis Federico Garcia Lorca. Neruda a început ciclul de poezii intitulat „Spania, din inimă”. Destituit din funcţia de consul, a plecat la Valencia, apoi la Paris. La 7 noiembrie, împreună cu Nancy Cunard, a scos revista „Poeţii lumii apără poporul spaniol”. În februarie 1937, la Paris, a ţinut o conferinţă despre Federico Garcia Lorca. Împreună cu Cesar Vallejo, a fondat Grupul hispano-american de ajutorare a Spaniei. În timpul Congresului Naţiunilor Americane, ţinut la Paris, Pablo Neruda a rostit o cuvântare, tradusă şi editată în limba franceză.

Întors în Chile, Neruda a fondat Alianţa intelectualilor din Chile pentru Apărarea Culturii, fiind ales preşedinte. La interval de câteva luni, lui Neruda i-au murit părinţii.

În 1939 a fost numit consul, cu sediul la Paris, pentru problemele emigrării spaniolilor. După un an a fost numit consul general la Ciudad de Mexico. În acelaşi an a scris „Cântec pentru Bolivar”, editat de Universitatea Naţională Autonomă din Mexic.

Universitatea din Michoacan i-a conferit în 1941 titlul de doctor honoris causa. În decembrie a fost atacat de un grup de nazişti din Cuernavaca, prilej cu care sute de intelectuali din toată America şi-au manifestat sentimentele lor de solidaritate faţă de Pablo Neruda. A călătorit mult, în Cuba, Statele Unite ale Americii, Mexic şi ţările de pe coasta Pacificului. În Columbia a fost oaspete de onoare al guvernului. La Caldas a luat fiinţă complexul şcolar Pablo Neruda. După ce a trecut prin Lima şi Cuzco, a vizitat ruinele incaşe de la Macchu Picchu.

În 1945, a fost ales senator al republicii din partea provinciilor Tarapaca Antofagasta, a obţinut Premiul Naţional pentru Literatură, a devenit membru al Partidului Comunist din Chile şi al Academiei Braziliene de Literatură din Rio de Janeiro. Mexicul l-a decorat cu „Ordinul Vulturului Aztec”.

În 27 noiembrie 1947, a publicat în „El Nacional” din Caracas (în Chile exista cenzura presei de la începutul lunii octombrie) „Scrisoare intimă adresată unor milioane de oameni”, motiv pentru care preşedintele Republicii Chile i-a intentat un proces politic. Curtea Supremă a aprobat destituirea lui Neruda din funcţia de senator al Republicii. Începând cu acel moment, Neruda a trăit ascuns în Chile. A fost numit membru al Consiliului Mondial al Păcii.

În iunie 1949 a făcut o primă călătorie în Uniunea Sovietică, unde a asistat la festivităţile prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui Puşkin. La Moscova a fost omagiat de Uniunea Scriitorilor Sovietici. A vizitat Polonia, Ungaria, apoi Mexicul, alături de Paul Eluard, unde a luat parte la Congresul latino-american al Partizanilor Păcii. A vizitat Praga, Parisul, Roma, New Delhi. Poezia sa a fost tradusă în hindu, urdu şi bengaleză.

În 1950 a luat parte la cel de-al doilea Congres Mondial al Partizanilor Păcii, care a avut loc la Varşovia. La 22 noiembrie a primit, împreună cu Picasso şi alţi oameni de artă, Premiul Internaţional pentru Pace pentru poemul său „Să se trezească pădurarul”. A călătorit în Germania de Est şi în Danemarca.

Abia în 1953, în Chile, a fost revocat ordinul de arestare emis împotriva sa. Pablo Neruda s-a întors în Santiago de Chile, unde a fost întâmpinat cu mari manifestaţii omagiale de bun venit. A plecat din nou în Uniunea Sovietică în calitate de membru al juriului pentru acordarea Premiului Internaţional pentru Pace. La întoarcerea din Uniunea Sovietică, a organizat Congresul Continental al Culturii, care şi-a desfăşurat lucrările în Santiago de Chile. La 20 decembrie i-a fost înmânat Premiul Stalin pentru Pace.

Neruda şi-a donat biblioteca şi alte bunuri personale Universităţii din Chile, şi-a terminat de construit locuinţa numită „La Chascona”, s-a despărţit de Delia del Carril şi s-a căsătorit cu Matilde Urrutia. Din nou a călătorit mult: în Uniunea Sovietică, China, Italia, Franţa, după care a plecat într-o călătorie în jurul lumii, prilej cu care a trecut şi prin România.

În 1972, Pablo Neruda a fost invitat la New York la Reuniunea Pen Clubului, unde a ţinut discursul de deschidere şi a protestat public împotriva blocadei la care Statele Unite ale Americii supuseseră ţara sa. În acelaşi an a început să-şi scrie „Memoriile”. A renunţat la funcţia de ambasador la Paris şi s-a întors în Chile, prilej cu care guvernul a organizat în cinstea lui o mare adunare populară pe stadionul naţional din Santiago.

La mijlocul anului 1973, a adresat o chemare intelectualilor latino-americani şi europeni pentru evitarea războiului civil din Chile. La 11 septembrie, un puci militar a răsturnat guvernul Unităţii Populare, iar preşedintele Salvador Allende a fost asasinat.

Neruda a participat activ la viaţa politică a timpului său, prin opere militante puse în slujba demnităţii umane. Călătoriile, conferinţele, premiile şi titlurile academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă şi în numeroase alte limbi au marcat recunoaşterea marii valori a poeziei sale, care a culminat cu decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, în octombrie 1971. Motivaţia juriului Nobel: „pentru opera lui, care, cu sufletul unei forţe elementare, dă viaţă destinului şi viselor unui întreg continent.”

Pablo Neruda a murit la 23 septembrie 1973, la Santiago, la scurt timp după aceste evenimente. Opinia publică internaţională a luat cunoştinţă cu profundă indignare de faptul că, după puciul militar, locuinţa sa din Valparaiso, precum şi cea din Santiago, unde se ţinea priveghiul pentru cel dispărut, au fost devastate şi distruse de reacţionarii chilieni. Neruda a rămas în conştiinţa chilienilor ca un om care şi-a iubit enorm ţara, chiar dacă şi-a petrecut o bună parte din viaţă în afara graniţelor acesteia. Dintre poemele de dragoste pe care ni le-a lăsat, cele mai multe i-au fost adresate soţiei sale, Delia.

Oficial, Pablo Neruda a murit din cauza unui cancer la prostată. În ianuarie 2015 a fost redeschisă ancheta privind moartea lui Neruda. Şoferul lui a declarat că agenţii lui Augusto Pinochet l-au otrăvit, în timp ce scriitorul zăcea în pat în spitalul Santa Maria din Santiago de Chile. Pinochet l-ar fi considerat o ameninţare, având şanse să devină un lider al opoziţiei din acea perioadă. Se spune că otrava i-ar fi fost injectată în burtă.