Plugul - de la aratrum-ul latin, la unealta comună din zilele noastre

În istoria umanității, plugul își are rolul său bine determinat. În fapt, istoria ome­nirii este și istoria sau povestea uneltelor inventate și folosite de om: roata, plugul, potcoava ș.a.

Plugul este prezent într-unul din momentele esențiale ale viețuirii umane, respectiv cel al prefacerii firii, al întreținerii, asigurând combustia umanității.

După cum se știe, acolo unde izvoarele istorice propriu-zise nu sunt suficient de elocvente, intervine argumentul etno-istoric, res­pectiv etnografic. Așa se face că, în parte toponimia, hidronimia, oiconimele, precum și unele dintre activitățile de bază sau uneltele, ne-au rămas, ca denumire, de la viețuitorii acestor locuri. În acest fel este dovedit foarte limpede, ca argument al continuității daco-romane, cum peste stratul latin și dac se așează adstratul slav; în cazul nostru, de la aratrum-ul latin se ajunge la plugul slav; de la arătură la holdă, de la margine și capăt, la mejdă sau hotar (magh.), de la aratul către laturi, la aratul în sclad (limba slavă) sau la aratul cu hat.
Rămâne de cercetat atât relația dintre om și animalul de povară (boul sau calul), cât și atitudinea maramu­reșeanului față de plug și plugărit. În acest sens, aș observa că nu există nici o înjurătură sau blestem la adresa acestei îndeletniciri, ba mai mult acest lucru este asumat ca ceva care îl înnobilează pe omul nostru. Plugarul din Maramureș este stăpân pe bucata, pe mușcătura, pe țarina, pe icoana lui de loc, pe arătura lui de pământ pe care nu are cum, nicidecum, a și-o înjura. În acest context aș mai remarca faptul că tot ca o determinare istorică, cele mai blajine și mai duioase nume sunt date în Maramureș câinilor de la stâne și boilor, iar „cele mai de beteșâg” - cailor. Astfel, că pe câini îi cheamă cu nume preponderent latinești (Traian, Vinor), pe boi îi cheamă Darul, Setea, iar pe cai cu nume maghiare (Șarga, Ciloc), dar și Doina - pe iapa de prăsilă.
Prestigiul plugarului în comunitatea tradițională reiese și din faptul că pe unele ouă împistrite de Paști apare reprezentat și fierul de plug, alături de alte simboluri agro-pastorale: sapa, furca, grebla, cârligul cioba­nului ș.a.
În același timp, puține sunt îndeletnicirile care se bucură de obiceiuri dedicate lor cum este aratul, respectiv Udătorul și Tânjaua.
 

Folclor legat de plug

Scârțâitul plugului -
Aista-i horea românului.

Foc vă ardă holde lungi,
Cum măritați mute-n dungi.
Foc vă ardă holde late,
Cum măritați mute-umflate.

Codorâștea de la bici
Uite o împlânt aici!
Codorâștea de-nfrunzi
Eu atunci te-oi mai sluji!

Câți îs domni și cu ciucuri
Toți trăiesc după pluguri.
Câți îs domni și cu nădragi
Toți trăiesc după săraci.
Eu mă duc, mândră, mă duc
În cătane, nu la plug.

De-aș ajunge-n primăvară
Să-mi scos plugul din cămară
Și să-l pun în brazdă iară
Ca să ar, s-agonisesc,
Porția să mi-o plătesc,
Că după cei cu pluguri
Trăiesc și cei cu ciucuri.
Cântă puiul cucului
Pe coarnele plugului,
Și pupăza pe tileagă
Strigă către boi să meargă,
Țarina s-o agonisim,
Pe mulți trântori să-i hrănim.

Bărbații merg cu plugurile,
Nevestele bat crâșmele.
Pe când vine bărbatul
Nevasta-și leagă capul.


Ghicitoare

Limbă croiește și buzele sfârșește?
(Plugul)
 

Proverbe și zicători
 

Omul se cunoaște când ajungi să plugărești cu el.
I-o mers plugul bine.
I-o scârțâit plugul.
Parcă trage-n plug.
Doar n-o să-mi ia boii de la plug.
Cine se pune cu dracul în plug, scoate boii fără coarne.
Nu ți-i plugul de-așa brazdă.
La omul sărac, nici boii nu trag.
Omul sfințește locul.
O luat-o pe arătură!
Ce semeni aceea culegi.
La omul harnic se uită sărăci
a pe fereastră, dar nu cutează
a intra.

Legenda trasării hotarului dintre Ieud și Petrova

„- Se pomenește ceva în popor că atunci se înconjura hotarul satului cu o brazdă de plug?
- După ce s-au înmulțit oamenii, Balcul s-au împărțit cu Petrovanul (din Petrova), așa mai întâi s-au învoit amândoi ca să plece, Balcul din Ieud și Petrovanul din Petrova și să meargă unul spre altul până ce se vor întâlni și unde se vor întâlni, acolo să fie «mejda între hotare».
- Balcul a fost un om somnoros, el s-o sculat numai după ce s-o făcut ziuă, dară Petrovanul a plecat de la miază-noapte și a tot mers către Ieud și s-a întâlnit cu Balcul la Gârbova (o vâlcea spre vest și nord-vest de la Ieud)”. („Maramureș, Țară veche, Antologie de folclor de pe cursul superior al Tisei, 1672 – 1908”, Baia Mare, 2008, p. 124).