Pledoarie pentru Buzura

„După moartea lui Marin Preda, în 1980, Augustin Buzura a rămas singurul om de litere în care sperai să afli cum trebuie să-ți trăiești viața”, spunea Alex Ștefănescu.
În Maramureș a trecut destul de neob­servată stingerea lui Augustin Buzura, cu toate că este cel mai de seamă scriitor pe care l-a dat acest spațiu și în mod special Țara Chioarului. Buzura este omul care a urmat și el îndemnul lui Cioran, adică a scris ca să amâne moartea. În unul dintre romanele lui zguduitoare, „Fețele tăcerii”, care vorbește despre partizanii uciși în Munții Apuseni, este cartea despre care scriitorul spunea că la început l-a interesat mai mult „moartea psihică”, reușește să creeze o atmosferă și o lume a țăranului postbelic, și mai ales retragerea în munți, hărțuirea partizanilor și lupta cu comunismul, încât rămâi uimit cum a scăpat de cenzură acest roman. Este drept că în 1974 era o deschidere în România, iar Buzura a reușit să reabiliteze oameni care au făcut închisoare politică. Acest roman a fost ecranizat în 1991, iar filmul se numește „Undeva în Est”. Cu acest film se vor încheia sărbătorile închinate scriitorului Augustin Buzura din acest an, pentru că de Zilele Comunei Copalnic Mănăștur se va dezveli o placă comemorativă pe Școală, urmând să fie și o proiecție a acestui film. Pentru că Școala din Copalnic Mănăștur se va numi de acum înainte „Augustin Buzura”, în urma demersurilor directorului Ioan Pop.
Am pornit o cercetare legată de primii ani de școală, iar în Arhivele Statului am găsit lucruri uimitoare despre scriitorul de mai târziu Augustin Buzura. Mi-am zis „câtă fericire poate fi în sufletul urmașilor unui scriitor pentru că Dum­nezeu le-a dăruit acestora nemurirea”. De aceea, Augustin Buzura este în vi­ziunea multor critici literari un titan al literaturii române, după moartea lui Preda. Tocmai pentru că este un reper de moralitate și de demnitate umană.

Augustin Buzura a studiat trei ani la Berința și apoi a urmat clasele a IV-a și a V-a la Copalnic Mănăștur. În fondul școlar 621 am descoperit că în anul școlar 1945 – 1946, elevul Augustin Buzura care făcea clasa I, el deschidea catalogul, era primul în catalog. În descrierea de aici aflăm că este născut în 22 septembrie 1938, pe tatăl îl cheamă Ilie, pe mama o cheamă Ana, de profesie agricultori. Învățătoarea de atunci, Ștefania Cosma, îl remarcă dintre ceilalți elevi că „are un talent deosebit de povestitor”. Elevul se numără printre cei 12 elevi care au terminat anul școlar, pentru că alții rămân repetenți. Se va clasa primul în clasa I pe care o va absolvi cu media 7,49 (o să vedem de ce este așa mică).
Unul dintre colegii lui de atunci a fost cântărețul și fostul profesor de la Școala de Artă, Vasile Ionce. Omul acesta
mi-a povestit că Buzura voia de mic să schimbe lumea, și de exemplu era nemulțumit că erau puși să învețe multe poezii cu iz sovietic. Iar la sfârșitul clasei a II-a, Buzura a schimbat sceneta de final de an dintr-o scenetă cu comuniști, cu o scenetă care avea poveste din satul lor. Acest lucru este adevărat și poate fi regăsit și într-unul dintre interviurile lui Buzura.
A terminat clasa I cu media 7,49: la citire a avut 8, la compunere 8, la me­morizare 8, la matematică 9, la scrierea frumoasă 7, la desen 7, la teatru școlar 7. Dacă în clasa I viitorul scriitor pri­vește lumea cu încetinitorul și munca cu cartea este nesigură, lucrurile se vor schimba. Dar atunci, aflându-se cu va­cile la păscut în apropierea satului Berința, vede cum Securitatea împușcă un partizan. Lui nu-i păsa că ar fi putut să moară, ci primul lucru pe care l-a făcut a fost să ascundă vaca, pentru că în lumea țăranului supraviețuirea animalelor era pe primul loc. Reușește să ascundă vaca și vede din marginea pădurii că cel împușcat este aruncat ca un sac de cartofi într-o mașină militară. Mai târziu, scriitorul își va aduce aminte de această întâmplare nefericită care îi va marca într-un fel copilăria. Peste ani, zice el că în clasa I i-a fost foarte greu după această întâmplare să ia note foarte mari.

În clasa a III-a, la pagina 41 din Catalog ni se prezintă un alt elev. Din cei 15 elevi este clasat primul, cu nota 9,45. De fapt, din toată școala cu clasele I-IV unde erau 54 de elevi, din care au promovat 43, elevul Augustin Buzura se situează pe primul loc. În primul an de școală l-a avut ca director pe Coțofan Ioan, dar acesta pleacă director la Copalnic Mănăștur, iar în anii ce vin directoarea școlii rămâne Ștefania Cosma. Este de fapt numele împrumutat al unei rusoaice care a rămas aici după Război. Era o femeie care avea vreo 120 kg și 2 metri înălțime, după cum mi-a povestit Ionce, și că această femeie era de temut nu numai în școală ci și în împrejurimi. Buzura a avut curajul să riposteze la ideile ei bolșevice și să creeze prima scenetă, un fel de piesă de teatru, la nici 9 ani. Elevul era susținut de noua învățătoare Cornelia Pop, care îi va accepta sceneta. El era de fapt nemulţumit de manifestările cu iz sovietic, așa că a propus punerea în scenă a unei povești din satul lui.
O privire mai atentă asupra cataloagelor ne arată că în anul școlar 1947 – 1948, cei 46 de elevi ai Școlii Berința au adunat 2441 de absențe.
Singurul care nu a avut absențe a fost elevul Buzura Au­gustin. Cauza absen­țelor erau mun­cile agricole, iar pe timp de iarnă frigul din Școală și desele îmbolnăviri ale elevilor. În acest an, notele lui Buzura au fost: citire 10, gramatică 10, istorie 10, matematică 10, biologie 10, geo­gra­fie 10, muzică 9, gimnastică 9, desen 10.
Învățătoarea Cornelia Pop realizează o fișă psihopedagogică impresionantă a viitorului scriitor încât este imposibil să te rătăcești în viață și să faci altceva în viață decât drumul predestinat într-un fel din primii ani de școală. La pagina 41 din Catalog, elevul Augustin Buzura este trecut: „român, de religie ortodoxă, promovat primul cu 9,54. Doarme cu 4 persoane în cameră. În pat cu elevul mai dorm două persoane. Are somnul liniștit, provine dintr-un mediu social în care se trăiește bine. Se alimentează potrivit. În familie are un climat plin de armonie. La 9 ani, în clasa a III-a este bine dezvoltat: are înălțimea de 1,35 m și greutatea de 22 kg. Îi place cititul, aritmetica, educația fizică. Este preocupat de scris, istorie și lucru manual. Are un talent deosebit ca povestitor, la desen și socoteli. Foarte inteligent, cu multă putere de muncă, foarte sensibil, foarte sârguincios, foarte sociabil, cu mult spirit de inițiativă”. Toate aceste însemnări sunt suficiente pentru a avea portretul artistului în copilărie.

La Copalnic Mănăștur va rămâne doi ani școlari, între 1948 și 1950. Aici se înființează un internat, iar după ce va ieși de aici, mama lui îl va duce printr-o pădure plină cu lupi să se înscrie la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, unde va încheia și studiile liceale. Însă în internatul din Copalnic, elevul Buzura este surprins citind alte cărți decât cele obligatorii. Elevul Buzura nu apare pe lista cu pionierii, cu toate că era primul la învățătură. Învățătorii care l-au examinat au fost Iacob Bota și Vasile Petrovan. În acea perioadă, în biblioteca școlii erau 150 de cărți, dintre care multe au fost cerute pe fișă de elevul Buzura. La examenul de absolvire în Copalnic Mănăștur va lua nota maximă: 10.

Acestea sunt o parte dintre poveștile pe care le-am descoperit (și sunt unice) despre perioada de început a lui Augustin Buzura. Ele vor fi adunate în primul rând într-o monografie a școlii, vor fi trimise și familiei (pentru că există o Fundație care promovează opera scriitorului) și vor fi prezentate tinerilor ca model de urmat.

„În interviurile pe care le-a dat, a menționat că a avut fel de fel de meserii interesante, dintre care amintim că pe vremea când se afla la Liceul din Baia Mare, ca să-și facă bani de buzunar, s-a înscris să facă reclamă unui circ venit din Budapesta. El mergea prin Baia Mare și striga să vină lumea la circ, însoțit de un pitic și de un măgar. La un moment dat a trecut pe lângă el mama lui și și-a zis: „Oare ăsta nu-i copilul meu?”, mergând apoi la directorul de la Șincai să-i ceară explicații. Dar cu toate astea, Buzura a continuat să fie îngrijitor de animale la circ. S-a liniștit doar când i-au fost impuse niște măsuri mai severe, să nu mai iasă din internat. Apoi a lucrat
ca artificier la Mină, apoi a fost învățător suplinitor la Firiza etc.”

Dr. Nicoară Mihali