Planuri pentru evitarea razboiului nuclear

Presedintele Bush trebuie impiedicat sa decida bombardarea Iranului, iar Iranul trebuie impiedicat sa obtina bomba nucleara. Un nou plan este necesar, prin care SUA si Europa sa adopte o noua solutie fata de pericolul nuclear, insa ramane de vazut daca acesta va functiona, comenteaza Timothy Garton Ash, in articolul sau din cotidianul britanic The Guardian, citat de Rompress. Iranul nu trebuie bombardat in incercarea de a-l stopa din a-si procura bomba nucleara. Consecintele acestui fapt ar fi dezastruoase. Dupa Irak, o actiune a SUA sau a Israelului impotriva acestei puternicie tari siite musulmane producatoare de petrol, ar face ca lumea sa fie un loc mai periculos. In acest caz, tratamentul ar fi mult mai daunator decat boala. Acestea sunt concluziile unui raport realizat de o coalitie diferita a unor organizatii britanice, iar aceasta concluzie este indreptatita. Insa ea nu este si suficienta. Unirea eforturilor cu cele ale mintilor intelepte de la Washington, pentru a-l impiedica pe George W. Bush sa faca inca o greseala majora, reprezinta doar un pas preliminar adevaratelor demersuri. Dansul diplomatic Daca nu va fi atacat, este foarte probabil ca Iranul sa isi procure bomba nucleara. Iar daca Iranul va detine bomba, Arabia Saudita, Egiptul si alte tari ale Orientului Mijlociu vor fi tentate sa ii urmeze exemplul. Ultimele bariere din calea proliferarii nucleare, deja violate de catre Coreea de Nord, Pakistan, India si Israel, s-ar putea rupe cu usurinta, intr-una dintre cele mai tulburi regiuni ale lumii. Riscul unui razboi nuclear va fi atunci mai mare decat a fost in anii ’80, cand CND, END si alte miscari pentru pace europene au demonstrat impotriva folosirii de rachete de catre SUA si Uniunea Sovietica. Potrivit dovezilor existente, Republica Islamica a Iranului incearca sa obtina o pozitie buna din punctul de vedere al tehnologiei, care i-ar permite, in cazul in care ar dori-o, sa se indrepte cu rapiditate spre imbogatirea uraniului si producerea de arme nucleare. Cea mai buna analiza existenta sugereaza faptul ca ayatollahul Khameini, liderul suprem al regimului revolutionar, nu a luat decizia de a urmari obtinerea armelor nucleare si ca obtinerea lor ar dura ani intregi, chiar daca el ar lua respectiva decizie. Insa Iranul a infaptuit numeroase lucruri care nu pot fi explicate doar prin dorinta de a avea energie nucleara civila - la care are dreptul in baza Tratului de Neproliferare. Prin urmare, adevarata intrebare care se ridica acum este: cum poate fi impiedicat Iranul, fara a fi folosita forta, de la a-si urma planul. Aceasta situatie presupune atat exercitarea presiunii, cat si oferirea unor stimulente. In anul 2003, cand Republica Islamica s-a simtit slaba, in contextul unui pret scazut al petrolului care ii afecta bugetul si al ocupatiei americane a Irakului vecin, Iranul era mai mult decat dispus sa negocieze pe marginea problemei nucleare. Anul trecut, cand se simtea puternic, pretul mare al petrolului sporindu-i bugetul, presedintele Ahmadinejad bucurandu-se de o mare popularitate in randul publicului iranian, iar Iranul avand o putere de decizie si de influenta din ce in ce mai mare in cadrul lumii politice irakiene, Iranul a respins ceea ce a constituit cea mai buna oferta pe care a primit-o de pe vremea Administratiei Clinton. Tot ce ar fi trebuit sa faca Iranul ar fi fost sa isi suspende programul de imbogatire a uraniului, iar secretarul de stat american, Condoleezza Rice, sa se fi alaturat personal negocierilor cu Iranul - o atitudine nemaiintalnita la un inalt oficial american de la revolutia iraniana de acum 30 de ani. ‘’Propunerile de la Viena”, facute vara trecuta de catre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU si de catre Germania (P5 si Germania), ofereau sprijinirea construirii unor reactoare pentru obtinerea apei usoare in Iran, precum si garantia furnizarii unei rezerve de combustibil nuclear imbogatit in Rusia. Ofertele de ordin politic si economic erau mai vagi, insa includeau sprijinirea aderarii cu drepturi depline a Iranului la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si incheierea unui acord privitor la comert cu UE, precum si un posibil acord in ceea ce priveste aviatia civila, tehnologia si telecomunicatiile. Iar aceasta era doar oferta de inceput. Dupa o tocmeala demna de un adevarat bazar, Teheranul a refuzat. In urma unui complex ‘’dans” diplomatic cu Rusia si China, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat inainte de Craciun o rezolutie care impunea sanctiuni minime. Spre sfarsitul acestei luni se va atinge termenul celor 60 de zile de care a dispus ONU pentru a stabili daca Iranul a respectat rezolutia Consiliului de Securitate, care cerea suspendarea ‘’tuturor activitatilor legate de imbogatirea si reprocesarea” uraniului. „Morcovi” si „bate” Daca Iranul a respectat cerintele rezolutiei, atunci negocierile directe pot incepe. Daca Iranul nu respecta rezolutia, va continua negocierea indirecta. In orice caz, sunt necesare doua planuri - planul A implica folosirea la maximum a fiecarui instrument de pace aflat la dispozitia comunitatii internationale pentru a indeparta regimul iranian de actualul curs de actiune. Nu au fost depuse inca toate eforturile posibile. Atat SUA, cat si Europa trebuie sa se implice mai profund. Dupa cum au cerut comisia Baker-Hamilton si multi experti in politica externa a SUA, Statele Unite ale Americii ar trebui sa demareze negocieri bilaterale cu Iranul, fara alte conditii. Ele ar trebui sa fie pregatite sa faca o oferta mai generoasa, restabilind intreaga panoplie de relatii diplomatice si economice normale, in cazul in care Iranul se va arata dispus sa renunte la programul nuclear si la a mai sprijini grupari teroriste. De asemenea, ar trebui creat un sistem impartial, supervizat de ONU, prin care sa fie furnizat Iranului combustibilul nuclear pentru utilizare civila. Dar ‘’morcovii’’ nu sunt suficienti. E nevoie si de ‘’bate’’. Daca batele militare sunt luate de pe masa, atunci raman ‘’batele’’ economice, iar acestea se afla in mana europenilor. Din cauza istoriei si a propriilor sanctiuni bilaterale, SUA au foarte putine afaceri cu Iranul, in vreme ce Europa are multe asemenea afaceri. Trebuie constientizat faptul ca Iranul are atat un sistem politic complex, cat si o societate tanara care trece printr-o perioada tulbure. Ahmadinejad nu reprezinta Iranul. In conditiile in care pretul petrolului a scazut pana la nivelul de aproximativ 50 de dolari per baril, in care creditele occidentale si investitiile straine incep sa dispara, inflatia creste, iar Arabia Saudita isi demonstreaza forta in vreme ce tensiunea dintre siiti si sunniti creste in intreaga regiune, guvernul iranian nu se mai afla intr-o pozitie atat de avantajoasa. Iar planul B? Daca aceste idei esueaza, iar comunitatea internationala nu va hotari bombardarea Iranului, atunci planul B nu poate consta decat in ingradire si descurajare. Pretul implicat de testarea - si, evident, mai ales de folosirea - de catre Iran a tehnologiei nucleare ar trebui sa fie stabilit la un nivel foarte mare. Trebuie luate toate masurile necesare pentru ca Iranul sa fie impiedicat sa creeze o bomba nucleara, in special in contextul in care ar putea fi urmat in acest demers de catre Arabia Saudita si Egipt. Prin urmare, exista un scor. Daca bombardam Iranul, lumea va deveni un loc mai periculos. Daca Iranul obtine bomba nucleara, lumea va fi un loc mai periculos. Concluzia: este posibil ca lumea sa devina un loc mai periculos. The Guardian